A venit toamna, ghebele n-au ieșit

Suntem in 3 octombrie deja și ca niciodată până acum ghebele de toamnă nu au ieșit, sau mă rog au ieșit dar doar câteva. De astăzi se răcește și incep ploile și lapovița deci slabe spereanțe de vreo zacuscă. De două săptămâni, printre stropi de timp liber am dat câte

Mai mult

Otravirea cu ciuperci – sezonul și campania incepe !

Se pare că și dacă ești ”ciupercar” tot o poți incasa. Poți muri ca ”băiatul” dacă ești curios să vezi care sunt simptomele după ce ”guști” ciperci otrăvitoare. Joia trecută mă gândeam că ar cam fi sezonul mânătărcilor și că ce bună ar fi o tocăniță. Mânătărcile fac parte din

Mai mult

Sinaia Forever, impresii, boicoturi și ținte turistice

Ieri, ziua a doua la Sinaiaia Forever a XXII-a ediție. Promisesem copiilor mei că-i duc incepând cu orele 14.00 la Sinaia și erau nerăbdători. Imi făcusem planul că pe la orele 17.00 sunt inapoi pentru a participa la Parada ”Magia Sfinxului” de la Bușteni, insă acest eveniment, la fel de

Mai mult

Printre urși in Valea Cerbului și in Bușteni

De mulți ani Ursul brun, regele Bucegilor, a urmat transformarea economico-socială a Porții Bucegilor, astfel, in ultimul timp il intâlnim blazat, sfios, dar cel mai grav ”cerșetor tomberonist”. Rasa Ursului brun din Bucegi s-a perimat, nemaifiind intâlnite exemplare care să se preteze vânătorii sau trofeului, pur și simplu s-a transformat

Mai mult

Când vulpile vorbesc – la Bușteni

Acum, de când am devenit persoană publică 🙂 , de la  simplu cetățean cârcotaș de pe tușă, fel de fel de animale au inceput să mă cam caute și să ”mă atragă” de atenție , in felul lor, că ceva nu este in regulă. In principiu, deoarece nu au drept

Mai mult

NOUTĂȚI