Asociația Orașelor din România (AOR) a sărbătorit ieri, 15.04.2024 , 30 de ani de activitate neîntreruptă și a marcat această ocazie specială cu o seară de recunoștință și celebrare la Gala AOR 30, la Muzeu Național de Artă a României, Sufrageria Regală.
De la înființarea sa în 1994, Asociația Orașelor din România a fost un pilon al comunităților urbane din întreaga țară, promovând cooperarea și schimbul de bune practici între orașe și facilitând dialogul constructiv între autorități locale și centrale.
La Gala AOR 30 , au participat Primarii orașelor din România iar invitați speciali sau de onoare au fost Miniștrii, Secretari de stat, Parlamentari dar și mare parte din fostele foruri de conducere ale AOR.
Invitat special la acest eveniment a fost Emanoil Savin , fostul dar și viitorul Primar al orașului Bușteni , care in perioada 2012 – 2016 a fost Secretar General la AOR și care in perioada 2016 – 2020 a promovatnumeroase Legi care să ajute localitățile din România , cele mai importante fiind Legea utilitaților publice și Finanțarea sportului.
Pe parcursul Galei, Emanoil Savin a avut discuții cu Miniștri , Secretari de Stat și Parlamentari privind dezvoltarea Văii Prahovei și a Bușteniului in special .
Notă: Sursa foto – Emanoil Savin
Acest articol nu are tentă politică ci arată realitatea pe care a vrut ultimul primar Corbu să o denatureze in live-ul de azi dimineață, mințind cu nerusinare că Emanoil Savin nu ar fi fost invitat la Gala AOR 30 , că nu a avut ecuson, că a stat ascuns într-un colț !
Ei bine … cui ii lipsește ecusonul ? … Lui Emanoil Savin sau Costumului căruia i-a rămas primarul mic !
P.S. Azi dimineață, probabil in urma unor ”atrageri de atenție” , ”E-ul ” buclucaș de la AORE a dispărut !
Puteți distribui acest articol .
___Vizualizari 858