Flori in Bucegi – Sit Natura 2000 partea I


ULTIMELE ARTICOLE

Flori – Fișa Bucegi – Sit Natura 2000

 

0065 P Aconitum lycoctonum ssp. vulparia – Fără denumire populară

0065Aconitum lycoctonum ssp. vulparia

 

0066 P Aconitum toxicum – Fără denumire populară


 

0066Aconitum toxicum

0067 P Aegopodium podagraria –  Piciorul caprei, laba ursului

0067Laba ursului

Originara din Europa si Asia, Aegopodium podagraria este o [restrict]planta perena si face parte din familia Umbelliferae (Apiaceae), fiind inrudita cu morcovul. Denumirea populara este cea de piciorul-caprei.

Varietatea cultivata a plantei este numita Aegopodium podagraria variegatum datorita frunzelor variegate, marmorate, colorate in alb si verde. Nu depaseste inaltimea de 20 cm si este cultivata ca si planta ornamentala, datorita aspectului frunzelor fiind folosita pentru delimitarea straturilor cu flori sau ca planta de bordura. Florile albe, grupate sub forma de umbele si foarte asemanatoare cu cele ale morcovului, apar prin mai-iunie

 

0068 P Alliaria petiolata – Usturoița

0068usturoita

Usturoiţa are înălţimea obişnuită de 30-85 cm, tulpina fiindu-i verticală, ramificată spre vârf. Pe ea se inseră frunzele mari, triunghiular reniforme (în formă de rinichi) spre bază şi cordate (în formă de inimă) spre vârf, toate având limbul ascuţit apical şi dinţat pe margini. Frunzele bazale sunt lung peţiolate, în timp ce spre vârf aproape că sunt sesile (fără codiţă).

Planta poartă în vârful tulpinii, flori mici, cu petale cruciforme şi albe, aranjate în raceme (vezi inflorescenţe), din care se dezvoltă eşalonat silicve rigide şi noduroase

Frunzele usturoiţei, când sunt frecate, degajă un miros asemănător usturoiului. [/restrict]Această aroma este sesizabilă şi prin gust. Frunzele sunt comestibile, plăcute la gust, aromate.

 

0069 P Anacamptis pyramidalis – Bujor

0069bujor

Perioada de înflorire constatată în teren: mai – iunie.Rădăcinile tuberizate sunt întregi, globuloase.Tepalele sunt libere, aproape egale ca lungime. Forma este oblong-ovată sau ovat-lanceolată, cele laterale externe patente sunt acute, celelalte conivente. Labelul este plan, pintenat, cu lungime între 4 şi 7 mm, adânc 3-lobat, la bază pe faţa superioară cu 2 lamele proeminente, paralele, gălbui până la purpurii. Lobii labelului sunt ovaţi, obtuzi, egali ca lungime sau cel median puţin mai scurt .

 

0070 P Anemone ranunculoides – Floarea paștelui, păștiță

0070floarea pastelui

Este o floare solitară cu tulpina aeriană neramificată și o tulpină subterană de tipul rizom, care dă naștere la tulpinile aeriene neramificate. La baza acestei plante se găsesc 3 bractee sesile (fără pețiol), care sunt palmat-sectate. În ceea ce privește floarea, aceasta este hermafrodită (bisexuată) cu simetrie actinomorfă sau radiară, prezentând un înveliș simplu. Perigonul este petaloid alcătuit din 5 tepale libere (dialitepal); androceul florii este dialistemon, fiind alcătuit din numeroase stamine libere. Gineceul este apocarp, aflat în poziție superioară față de receptacul și compus din numeroase carpele libere, care dau naștere la fructul “polinuculă”.

 

0071 P Angelica sylvestris – Angelina, iarba ingerilor, angelica de pădure[restrict]

0071Angelina, iarba ingerilor

Angelica-de-padure este o planta raspandita in regiunile din nordul Europei, mai ales in vaile muntilor Alpi si Apenini, la altitudini de pana la 3000 m. Este cunoscuta si cu numele de angelica-salbatica, face parte din familia Apiaceae si are denumirea stiintifica de Angelica sylvestris.

Angelica-de-padure este o planta perena sau bienala, ce are radacina ramificata, maronie la exterior, carnoasa si alba la interior, tulpina inalta de pana la 2 m, frunzele de culoare verde cu marginile dintate, florile adunate cate 20-30 in inflorescente de forma unor umbrele galbene-verzui. Polenizarea este realizata de albine deoarece florile plantei sunt foarte dulci, parfumate si bogate in polen. Fructele plantei sunt maronii, in forma de achene ce au pe suprafata exteriora cateva coaste vizibile si in interior seminte. Perioada de inflorire a plantei este in lunile iunie-august, iar inmultirea se realizeaza prin seminte.

Planta se aseamana putin cu angelica-adevarata care are denumirea stiintifica de Angelica archangelica si cu o alta planta otravitoare numita cucuta sau Conium maculatum, de aceea trebuie mare atentie in momentul in care se recolteaza aceasta planta deoarece ar putea fi usor confundata.De la angelica-de-padure se folosesc frunzele si radacina care contin taninuri, derivati cumarinici, pentadecenoico, acizi aromatici, rasini si alte componente ceea ce face ca aceste parti ale plantei sa aiba proprietati terapeutice si aromatice. Mirosul lor este aromat, gustul acrisor si putin picant. Frunzele se recolteaza la sfarsitul primaverii inainte ca planta sa infloreasca, se pun la uscat intr-un loc uscat, racoros, la umbra si se depoziteaza in saci de hartie sau panza. Radacina se colecteaza in prima luna de toamna, se curata, se taie bucatele, se usuca bine intr-un loc uscat si bine aerisit si se pastreaza in brocane de sticla inchise ermetic.

 

0072 P Aquilegia nigricans ssp. subscaposa – Fără denumire populară

0072Aquilegia nigricans subsp. subscaposa

Este o subspecie mezofilă ce preferă staţiunile semiumbrite sau luminate, apărând pe câmpurile de

lapiezuri împreună cu Carex humilis Leiss, printre tufe de Sorbus dacica Borbas.

Subspecia este endemit pentru România

 

0073 P Arctium tomentosum – Lipan, laptuc, brusture

0073brusture

În pământ are un rizom vertical, ce se continuă cu o rădăcină pivotantă cărnoasă ; tulpina înaltă până la 2 m este ramificată şi păroasă, poartă frunze dispuse altern de culoare verde pe faţa superioară, cenuşiu tomentoase pe cea inferioară. Frunzele, inferioare sunt foarte mari, peţiolate, cu limbul rotunjit la bază şi cu marginea întreagă, frunzele superioare sunt de dimensiuni din ce în ce mai mici spre vârf. Florile pentamere, tubulare, de culoare purpurie, sunt dispuse în capitule globuloase, înconjurate de bractei încovoiate la vârf în formă de cârlig; fructul este o achenă.

Locurile de creştere. Este o specie erbacee bianuală, foarte răspândită în ţara noastră, prin locuri virane, pe lingă garduri şi la marginea pădurilor. Înfloreşte în pe-rioada august-septembrie. Se întâlneşte de la câmpie până în zona montană, în întreaga ţară.

Se utilizează numai rădăcinile (Radix Bardanae) recoltate fie înainte de înflorire, primăvara timpuriu (martie-aprilie) în al doilea an de vegetaţie, fie toamna (octombrie-noiembrie) la plantele de un an, deoarece peste vară rădăcina este lemnoasă şi seacă. Principii active: cantităţi mari (40%) de insulină, acid palmitic, stearic, sitosterol şi stigmasterol, ulei volatil, vitamine din complexul B, acid cafeic şi o substanţă cu acţiune antimicrobiană, săruri de potasiu etc.

Acţiune farmacologică. Coleretică, diuretică şi hipo-glicemiantă; are şi proprietăţi antifurunculoase. Extern : stimulează creşterea părului, astringent şi antiseptic.

Întrebuinţări. În diabet-ceaiul de brusture are însuşirea de a scădea zahărul din sânge. Este diuretic şi diaforetic (provoacă transpiraţie) la hepato-renali, stimulând funcţiile renale şi cutanate. În acnee, furunculoză, eczeme şi alte boli ale pielii ; în bolile de ficat, reduce calculii biliari ; în creşterea părului, fiertura de rădăcină de brusture se foloseşte singură sau asociată cu rădăcină de urzică şi frunze de mesteacăn. O dată pe săptămână, după spălarea şi clătirea părului se fricţionează pielea capului cu această fiertură, la care se adaugă şi o lingură de oţet. În acnee, eczemă uscată, pe tenurile seboreice (grase) prin aplicare de comprese.

Preparare şi utilizare. Intern, 2 linguri de rădăcină mărunţită la 500 ml apă clocotită ; se fierbe 2 minute la foc scăzut, apoi se ia vasul de pe foc, se acoperă şi se lasă 15 minute. Lichidul călduţ se bea în 3—4 reprize în decursul unei zile.

Alt procedeu : se lasă la macerat timp de 30-60 minute 3-4 linguri de rădăcină mărunţită într-un litru de apă clocotită, iar după filtrare prin vată şi îndulcire se bea în cursul unei zile. În cazul diabeticilor ceaiul se îndulceşte cu zaharină sau ciclamat de sodiu.

Tratamente din tradiţiile populare. Frunzele crude se puneau pe răni. buboaie, uime, scurte, umflături, pălituri; se mai puneau pe cap contra junghiurilor. Când pielea ardea “ca focul”, se punea frunza verde pe piele. La bolnavul de lingoare îi puneau frunză de bruscălan pe cap “să-i treacă răutatea”. Mamele îşi oblojeau copiii cu frunze de brustur, unse cu unt, după ce-i scoteau din scăldătoare. Decoctul din rădăcină se bea contra bolilor venerice şi erupţiilor de piele, se spălau cu el la rahii. Sămânţa bine pisată se punea în rachiu de drojdie sau în apă neîncepută şi se bea, în mai multe rânduri, contra boşorogelii. La naşteri grele, se fierbea brusture, se strecura zeama, se punea zahăr şi se dădea lehuzei, apoi bea 3 zile ceai de romaniţă.

Etimologia denumirii. Arctium derivă de la cuvântul grecesc arktos—urs, făcând referire la fructul său ţepos, asemănător cu blana zbârlită a ursului. Lappa ar rezulta din grecescul Lapsa — măcriş, sau din cuvântul celtic Lapp = mână, adică fructele de brusture se prind de îmbrăcăminte şi de lâna oilor ca o mână.

 

0074 P Asarum europaeum-  Pochivnic, popilnic, piperul lupului

0074popilnic

Popilnicul, sau piperul-lupului, ficățea, năjitnică, pipăruș, piperniță, trierei, tulipin, buba-inimii, buruiana-frigurilor, buruiană-de-atac, dafin-mic, lingura-frumoaselor, lingura-popii, este o plantă europeană perenă, înaltă de 10-15 cm. Are un rizom lung și târâtor, cu pozitie oblică sau orizontală. Frunzele sunt lung pețiolate, în formă de rinichi, late de aproximativ 10 cm. Sunt prevăzute cu trei lobi, fiecare dintre aceștia având marginea delimitată de încă trei lobi mai mici, rotunjiți. Pețiolul și limbul frunzei sunt păroase. Florile sunt de culoare albastru deschis, cu diametrul cuprins între 2,5 și 4 cm. Pedunculul floral este păros. Fructele sunt nucule pubescente.

Planta înflorește prin în lunile de primăvară. În România, vegetează în păduri, tufișuri umbroase montane și subalpine din Munții Carpați și, deoarece este o plantă monument al naturii, este ocrotită prin lege.

Este o plantă medicinală, folosită la prepararea de ceaiuri expectorante.

0077 P Bupleurum falcatum-  Urechelniţă falcată

0077Urechelniţă falcată

Anticelulitic

 

0078 P Caltha palustris  – Calcea calului

0078Calcea calului 

Caltha palustris este o specie spontană, perenă ierboasă, hidrofilă, înaltă de 20-55 cm, cu frunze cărnoase, reniforme, fin crenate pe margini, a căror peţiol este lung la frunzele bazale, în timp ce în etajul foliar superior acesta lipseşte.

Florile sunt mari, constituite din 5 tepale galbene-aurii. Staminele sunt numeroase având o dispoziţie spiralată. Fructul, la calcea calului, este o foliculă.

Planta este specifică locurilor cu exces de umiditate (mlaştini, maluri de pâraie, bălţi) de la şes până în zona subalpină. Florile apar în aprilie – iunie Astăzi calcea calului se mai utilizează foarte rar în fitoterapie. Atât indicaţiile de odinioară, cât şi cele ale fitoterapiilor actuale, se referă la o abordare precaută, ocazională şi în cantităţi mici a speciei. Cei mai mulţi fitoterapeuţi consideră azi că, sub aspect oficinal, acestă plantă prezintă mai multe dezavantaje decât avantaje.

Rizomul, dar şi partea aeriană de la calcea calulu, are proprietăţi laxative sau purgative, în funcţie de sensibilitatea individuală, fără să producă crampe.

Caltha laetha se mai foloseşte ca [/restrict]adjuvant în constipaţiile asociate cu retenţie hidrică, atunci când acestea apar pe un fond nervos.

Rizomii uscaţi, dacă se utilizează, se prepară sub formă de decoct (o linguriţă la o cană).

0079 P Cardamine amara – Scuipatul cucului

0079scuipatul cucului

 

0080 P Cardamine impatiens – Râjnica, iarba mâței

0080Cardamine_impatiens

 

0081 P Cardaminopsis halleri ssp. ovirensis – Fără denumire populară

 

0081Cardaminopsis ovirensis

 

0082 P Carduus kerneri – Spin, scai ghimpos, ghimpe, ciulin

0082ciulin

Plantă erbacee cu tulpina și frunzele spinoase, cu flori roșii, care crește pe locuri necultivate

 

0083 P Carex chordorrhiza  -Fără denumire populară

0083carex-chordorrhiza-in-ahaines

Planta perenă care se poate identifica pe terenuri umede, mlastini.

 

0085 P Centaurea pinnatifida – Albastrele de munte

0085albastrele de munte

Tulpina de obicei înaltă pînă la 25 cm, cu un singur capitul mare la vîrf, [restrict]cu flori albastre-azurii, cele din centru tubuloase, adesea bătînd în roşiatic, iar cele de pe margini cu ligule întinse, adînc şi elegant spintecate în cîte cinci diviziuni nguste, ascuţite. Involucrul este globulos, învelit pe dinafară de frunzişoare strîns alipite şi acoperite cu marginile una pe alta, tivite pe margini cu cîte o dungi lată neagră şi cu numeroşi dinţi înguşti, de asemenea negri. Frunzele îngrămădite la baza tulpinii sînt alungite, avînd de obicei pe margini cîţiva dinţi mari (uneori adînc spintecate) şi pe dos acoperite cu o pîslă de peri argintii. Pantă din familia Compositoe.

Înfloreşte în iulie-august.

Creşte prin pajiştile însorite de pe brîne. Răspîndirea în ţară: munţii Carpaţi

 

0086 P Cerastium transsilvanicum – Fără denumire populară

0086cerastium_transsilvanicum

Planta perena, endemic carpatică

0087 P Chrysosplenium alternifolium – Splina

0087splina

0088 P Clinopodium vulgare – Fără denumire populară

0088clinopodium_vulgare

Planta aromatica, folosita in industria farmaceutica are efect antibacterian

 

0089 P Corydalis cava – Brebenel

 0089brebenel

Brebenelul este o plantă ierboasă, de 10-30 cm, cu tulpina verticală şi glabră, care înfloreşte primăvara. La noi, se întâlnesc mai des trei forme. Toate speciile de brebenel înfloresc primăvara în aprilie-mai, sau chiar în martie, dacă iarna a fost blândă. Extractele de brebenel pot fi utilizate în agricultura ecologică, ca insecticide şi nematocide naturale. Aceste efecte se datorează coridalinei din compoziţia brebenelului, care prezintă efecte anestezice asupra nevertebratelor, în special a larvelor, viermilor şi a nematozilor.

Brebenelul, indiferent de specie prezintă valoare oficinală, dar ca o consecinţă a toxicităţii se utilizează restrâns în fitoterapie. În schimb, culturile de brebenei, pot asigura substanţe active de mare valoare industriei framaceutice.

0090 P Crocus banaticus – Brândusa, șofrănel

0090brandusa

Plantă erbacee cu frunze liniare, cu florile[/restrict] albastre- liliachii

0092 P Dactylorhiza fuchsii – Orhidee de munte

0092Dactylorhiza fuchsii

 

0093 P Dactylorhiza maculata-  Sculătoare, iarba sarpelui, mâna Maicii Domnului

 0093Dactylorhiza maculata

Planta erbacee raspandita la noi in tara in poienile de munte din zona Vaii Teleajenului. In scop terapeutic se foloseste planta intreaga, dar efect afrodisiac au in special tuberculii, recoltata in prima jumatate a lunii iunie. Afrodisiaca, stimuleaza apetitul sexual, este considerata Viagra, romanesca, vasodilatatoare genitala, stimuleaza activitatea gonadelor si secretia hormonilor sexuali si implicit de excitare a sistemului nervos, combate impotenta, frigiditatea.

 

0094 P Daphne blagayana – Iedera albă

0094Iedera alba

Specie de arbust târâtor sau agatator, cu frunze verzi stralucitoare si cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca planta decorativa (Hedera helix).Iedera alba = arbust cu tulpina întinsa pe pamânt, cu frunze pieloase si cu flori albe-galbui, aglomerate în capitule (Daphne blagayana)IEDERA ALBA – DAPHNE BLAGAYANAPlanta este un arbust pitic cu inaltimea de 15 – 35 cm. Tulpinile sunt taratoaresau erecte, ramurile au frunze numai in varf. Frunzele sunt alungit – elipticesau ovate, stralucitoare. Florile sunt adunate intr-o inflorescenta (capitul) demarimea unui pumn si sunt de culoare alba – galbuie. Infloreste in aprilie-mai.Vegeteaza in luminisurile unor paduri de foioase sau conifere, pe povarnisuri pietroase si pe barnele stancoase din regiunea montana si subalpina a muntilor Bucegi, Ciucas, Bihor, Mehedinti si Cozia. Popular i se mai spune: blagaiana, floare de Sf. Ana, ghiocei de Postavar. Este o planta monument al naturii si este ocrotita prin lege

 

0095 P Dianthus spiculifolius – Garofița albă de stânci sau Barba ungurului

 0095dianthus spiculifolius

Garofița albă de stânci prezintă numeroase tulpini gingașe, care formează pâlcuri stufoase. Frunzele sunt înguste și ascuțite, ca firul de iarbă. Ele sunt așezate în perechi și sunt mai îngrămădite la baza tulpinii. La capătul tulpinii crește câte o floare de culoare alb-lăptos sau palid-roz. Florile sunt foarte plăcut mirositoare. Caliciul este îngust și lunguieț, cu 2-4 solzi și 5 petale foarte spintecate în numeroase diviziuni fine, subțiri, răsfrânte de obicei în jos. Garofița albă de stânci înflorește în lunile iulie-august.În România, garofița albă de stânci crește în munții Carpați (Rodnei), pe stânci calcaroase, mai des în etajul subalpin și în cel montan (Este plantă endemică pentru Carpații României).

 

0096 P Doronicum carpaticum – Galbinel de munte

0096galbinel de munte

Este o plantă cu flori din familia Asteraceae, ordinul Doronicum, care crește doar în munții Carpați și Balcani. Tulpina are 200—400 mm înălțime, se termină în partea superioară cu un singur capitul mare de 30—60 mm diametru, în centru cu un disc de flori tubuloase galbene, iar pe margini cu un cerc de flori cu ligule lungi, întinse și înguste, tot de culoare galbene-aurii.

Frunzele de pe tulpină nu au codițe, sunt ovale, cu baza adâncită și îmbrățișează tulpina. Cele de la baza tulpinii sunt numeroase, au codițe lungi, cu formă de inimă și sunt regulat dințate pe margini și cu perișori mici. Gălbinelul de munte înflorește în lunile iunie-august.În România, gălbinelul de munte crește pe stâncile și bolovănișurile din munții Carpații Orientali și Meridionali, mai ales prin văi, vâlcele, hornuri umbroase și stâncoase.

0097 P Draba haynaldii – Fără denumire populară

0097draba haynaldii

0098 P Eritrichium nanum ssp. Jankae – Ochiul sarpelui , flămânzica

0098Eritrichium nanum ssp. jankae

 

Eritrichium nanum (denumire populară ochiul șarpelui) este o plantă rară, cu populaţii sărace, care se întâlneşte pe stâncăriile şi bolovănişurile calcaroase expuse la soare din etajul alpin şi subalpin Se întâlneşte în Alpi Centrali și de Sud și în Carpații de S-E .

 

0101 P Gentiana frigida – Ghințurica

0101Gentiana_frigida

Este o plantă scundă cu flori din familia Gentianaceae, genul Gentiana. Tulpina are 20—80 mm înălțime, la vârf se găsesc una-două flori cu corola în formă de cupă, de 30—35 mm, pe margini are cinci dinți scurți. Corola este de culoare albă-gălbuie, transparentă, cu cinci dungi albastre spălăcite pe interior. Adesea corola este presărată cu puncte albastre mai închise la culooare. Ghințurica înflorește în lunile iulie-august.

Frunzele cresc în perechi, sunt alungite și rotunjite la vârf. La baza tulpinii frunzele sunt împreunate în câte o teacă, vizibil umflată la frunzele de sus. În România, ghințurica crește în munții Rodnei, Bucegi, Făgărașului, prin locuri stâncoase și ierboase.

0102 P Gentiana punctata – Gențiana

0102Gentiana_punctata

Gentiana este o planta vivace, inalta de 20-60 cm, [restrict]cu o tulpina dreapta, cilindrica, slab muchiata, neramificata, glabra si goala la interior. In pamant are un rizom lung din care pornesc numeroase radacini. Frunzele sunt mari, ovale, opuse, sesile, cu 5 nervuri proeminente, iar cele de la baza petiolate. La subsuara frunzelor se gasesc florile, de culoare galben deschis si cu puncte brune. Petalele in numar de 5 sunt unite intre ele, formand un tub lung. Infloreste in lunile iulie-septembrie. Creste pe stanci si prin pasunile alpine.n scopuri medicinale, rizomii si radacinile se usuca imediat dupa recoltare. Ei se aseaza in straturi subtiri, intr-un puternic curent de aer, la soare sau incaperi aerisite. Rizomii si radacinile mai groase se despica, iar cele lungi se scurteaza. Uscare artificiala se face la o temperatura de 40-60 grade C. Din 3-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Radacina de gentiana se foloseste pentru stimularea poftei de mancare. Radacina fermentata se foloseste in industria de lichioruri. Intern:cresterea secretiilor gastrice si cresterea rezistentei organismului.

0104 P Hepatica transsilvanica – Crucea voinicului

0104crucea voinicului

Este o plantă ierboasă, perenă, relativ măruntă (7-25 cm), care prezintă un rizom bine dezvoltat în sol, cu multe rădăcini. este o specie asemănătoare popâlnicului iepuresc (Hepatica nobilis)

0105 P Heracleum palmatum – Brânca ursului

0105Branca ursului

Este o specie de plante din familia (Apiaceae), numele plantei provine de la forma asemănătoare a frunzelor cu laba ursului. Planta este perenă fiind răspândită în Europa, unde se poate întâlni în păduri.

Este o plantă care preferă zonele montane și submontane de la noi din țară, unde crește pe malul pâraielor și în locurile umede și nisipoase. Ajunge înaltă de până la 2 metri, are florile albe și frunzele mari, adânc crestate. Are un miros specific, foarte aromat și ușor înțepător, care este inconfundabil. De la Brânca-ursului se folosesc, de regulă, florile și semințele, precum și rădăcina. Planta medicinală Brânca ursului denumită și ginseng românesc[1] are o serie de proprietăți terapeutice ce o face utilizabilă în tratamentul multor afecțiuni. Planta este cunoscută ca remediu natural și ca afrodiziac în tratamentul problemelor ginecologice și de fertilitate.

Brânca ursului este recomandată, de asemenea, la îmbunătățirea digestiei, reglarea ciclului menstrual, în tratamentul impotenței, infertilității, epilepsiei și frigidității.

 

0106 P Hesperis matronalis ssp. moniliformis – Fără denumire populară

0106hesperis_matronalis

Planta superioara, endemica si rara. Poate fi intalnita in Valea Jepilor

0107 P Laricifomes officinalis – Fără denumire populară

0107Laricifomes officinalis

 

0109 P Leontodon croceus ssp. Rilaensis – Fără denumire populară

0109leontodon-croceus

0110 P Leucanthemum vulgare – Margarete

0110margareta

Sunt flori de câmp, care pot fi întâlnite frecvent pe pășuni și pajiști.Margareta este o plantă perenă cu tulpina ierboasă, care poate atinge o înălțime între 30 – 60 cm. Are o tulpină neramificată care prezintă pe secțiune transversală muchii. Frunzele sunt lobate dințat, și nu sunt așezate perechi pe tulpină. Petalele sunt albe, așezate pe un singur rând. Florile, mai ales când încep să vestejească, au un miros neplăcut.

0111 P Linaria alpina  – Linarița de munte

0111linaria alpina

Plantă din familia Scrophilnriaceae, cu tulpini culcate, ridicate numai la vîrf, cu numeroşi lăstari frunzoşi, care se tîrâsc printre bolovanii grohotişului. Frunzele aşezate cîte trei-patru la acelaşi nivel, în jurul tulpinii, sînt înguste, ascuţite, de un verde-albăstrui şi brumate. Florile sînt alcătuite din două buze şi un pinten lung şi subţire, de culoare violetă, cu o ridicătură galbenă-portocalie în mijloc. Buza superioară este spintecată în două diviziuni răsfrînte înapoi, cea inferioară cu trei crestături adînci. Înfloreşte în iulie.

Este foarte rară şi se găseşte numai pe grohotişuri calcaroase.

Răspîndirea în ţară: munţii Bucegi (Grohotişu, Guţanu), Piatra Craiului (Moara Dracului, Ceardacu Stanciului).

Linariţa de munte este una dintre primele plante care se instalează pe grohotişurile mobile. Ea este considerata aşadar ca plantă pionier, contribuind prin tulpinile şi rădăcinile ei întinse printre bolovanii grohotişului la fixarea acestuia şi la crearea de condiţii mai[/restrict] prielnice pentru instalarea ulterioară a altor plante.

 

0113 P Nigritella nigra ssp. nigra – Sângele voinicului

0113sangele voinicului ssp rubra

Este o planta perena care are in pamant 2-5 tuberculi comprimati si divizati, din care pornesc radacinile. Tulpina este ierboasa, dreapta si inalta de 8-20 cm. Frunzele au o forma lineara, inguste, alungite si orientate in sus. Culoarea lor este de un verde inchis pe fata superioara si un verde mai palid pe fata interioara. Tulpina poarta terminal o inflorescenta de forma oval globuloasa, formata din numeroase flori de culoare rosu-purpuriu inchis spre negricios. Ele raspandesc in jur un parfum puternic, frumos mirositor, asemanator celui de vanilie. Infloreste din iunie pana in septembrie. Planta este inalnita in etajul subalpin. Se mai numeste musucel.

Aspectul frumos al florii si parfumul suav au facut ca ea sa fie culeasa foarte mult astfel ca pe multe plaiuri de munte ea a disparut definitiv, in general fiind o specie rara, care, in Romania, este declarata monument al naturii. In Europa este raspandita in Alpi, Pirinei, Apenini, Balcani si Carpati.

0114 P Onobrychis montana ssp. transsilvanica – Sparceta de munte

0114sparceta de munte

Este o plantă din familia Leguminoaselor. Florile au cu codițe scurte și sunt grupate într-un spic la vârful tulpinii. Ele au culoarea roșie-violetă, cu vinișoare mai întunecate. Florile se asemănă cu cele de fasole sau de mazăre. Sparceta de munte înflorește în lunile iunie-iulie. Florile (la fel ca toate florile din familia leguminoaselor) au o structura deosebită și prezintă o simetrie numai față de un plan vertical. Ele sunt formate dintr-un caliciu cu cinci dinți inegali și din cinci petale. O petală, numită vexil sau stindard, este situată deasupra, spre vârf, și este mult mai lățită, adesea știrbită. Alte două petale laterale sunt mai înguste, ele sunt numite aripi. Celealte două petale sunt așezate la bază și sunt lipite cu marginea lor inferioară, formând împreună o singură piesă în formă de luntre, numită carenă. În România se găsește în locuri ierboase și stâncoase, uscate, însorite, pe roci calcaroase. Endemism pentru Carpații din România.

0115 P Orchis morio – Untul vacii, Poroinic

0115orcis morio

Specie de orhidee Este frecventa în fâneţele montane şi înfloreşte primăvara. Florile, de culoare purpuriu-violacee, sunt grupate într-un spic terminal, în pământ are doi tuberculi.

0116 P Papaver alpinum –  Mac de munte

0116mac de munte

Plantă din familia Papaveraceoe, cu numeroase tulpini înalte de 6—15 cm, păroase, lipsite de frunze, la vîrf cu cîte o floare cu patru petale late, galbene şi un caliciu cu peri întunecaţi. Frunzele, aşezate numai la baza tulpinii, sînt adînc spintecate în diviziuni de l—5 mm lăţime. Înfloreşte în iulie-august. Creşte prin grohotişuri şi pietrişuri calcaroase.

 

0120 P Ranunculus carpaticus  – Galbenele de munte

0120galbenele de munte

Ranunculus carpaticus creşte pe terenuri slab acide, în păduri de molid şi amestec de fag şi molid sau la marginea acestora, întâlnindu-se relativ frecvent în etajul forestier montan. Este o plantă endemică

 

0125 P Achillea oxyloba ssp. schurii  – Coada șoricelului

0125coada soricelului

Este o plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae, cu frunze penate, păroase și flori albe sau trandafirii, originară din Europa și din vestul Asiei. Este întâlnită din câmpie până în regiunile subalpine.

Numele generic de Achillea provine de la Ahile, eroul legendar al războiului troian, care a descoperit planta și a folosit-o pentru tratarea rănilor soldaților Coada șoricelului reprezintă un remediu natural în tratarea multor afecțiuni: boli ale stomacului, hemoroizi, dureri menstruale, boli de vezică, anorexie, osteoporoză, reumatism, nervozitate, boli intestinale, tuse, chisturi ovariene, mâncărimi vaginale, oxiuri, gastrită.

Acțiunea terapeutică se bazează pe proprietățile acestei plante: regenerator de țesuturi, dezinfectant, expectorant, antiinflamator, calmant gastric, decongestiv hemoroidal.

0126 P Aconitum moldavicum – Fără denumire populară

0126Aconitum moldavicum

Specie rară, endemică, ocrotită, deosebit de toxica

0129 P Allium ursinum  – Leurda

0129leurda

Leurda (usturoiul salbatic) este o planta perena, care creste in umezeala padurilor, in locuri umbroase. Are radacina asemanatoare unei cepe si tulpini inalte de 15 pana la 40 cm, care poarta frunze mari, stralucitoare, de forma ascutita si culoare verde, proaspat[. Din aprilie pana in iunie are flori albe, caracterizate de o aroma de usturoi. Planta are seminte negre si se inmulteste prin polenizare.

Leurda nu necesita cultivare, are nevoie doar de o locatie umbroasa, preferabil sub copaci, si va creste singura. Se dezvolta cel mai bine in soluri umede, desi se acomodeaza si acolo unde solul este foarte umed doar iarna. Cand are conditii propice va forma un adevarat covor si poate fi destul de invaziva, avand tendinta de a se raspandi peste tot. Leurda incepe sa se dezvolte de la mijlocul pana la sfarsitul iernii, infloreste primavara si moare in mijlocul verii, ceea ce permite altor plante sa creasca in acelasi spatiu.

0130 P Anemone nemorosa  –  Floarea paștelui albă

0130floarea pastelui alba

Este o planta ierboasa perena, originara din Europa si face parte din familia Ranunculaceae. Infloreste primavara devreme, in paduri si pe margini de liziere, de la campie si pana la munte. O intalnim cu precadere in zonele cu sol umed dar drenat, usor acid. Se intinde in palcuri pe zone mari si poate fi usor recunoscuta dupa florile albe si dupa frunzele impartite in trei segmente. Este o planta de talie mica, abia atinge 10-15 cm inaltime. Tulpina este neramificata si pe ea, sub floare, se gaseste un cerc (involucru) format din 3 bractee. Ce este interesant la aceasta planta este faptul ca nu are petale adevarate, ceea ce noi am fi tentati sa numim petale fiind de fapt sepale modificate. Acest aspect il intalnim si la alte anemone. [restrict]Florile se deschid la soare, dar la caderea noptii si in zilele ploioase se inchid. Rizomii se gasesc la mica adancime in pamant. La inceputul verii planta intra in repaus dar va reapare din rizomi in primavara urmatoare.

0131 P Angelica archangelica – Angelica , antonică, buciniș, cucută mare

0131Angelica-archangelica

Plantă erbacee cu rizom gros, napiform, din care pornesc rădăcini adventive lungi. Tulpina robustă, cilindrică, striată fin (până la 300 cm). Frunze mari, lungi (60–90 cm), cu teacă mare, umflată și striată. Flori alb–verzui, grupate în umbele mari, globuloase. Fructe diachene elipsoidale. Răspândire: spontană în etajul montan și subalpin. Preferă locuri umede și stâncoase.

0132 P Anthemis carpatica ssp. pyrethriformis – Romanița de munte

0132romanita de munte

Tulpinile sunt de obicei mai multe la un loc și au până la 150 mm înălțime. Tulpina poartă la vârf câte un capitul mărișor care are în centru un disc de flori tubuloase galbene iar pe margini ligule albe, întinse în stea și știrbite la vârf (cu doi dințișori). Romanița de munte înflorește în lunile iunie-august. Involucrul este format din numeroase frunze mici înguste, care se acoperă una pe alta. Aceste frunze sunt tivite pe margini cu o dungă neagră. Frunzele îngrămădite la baza tulpinii au codițele lungi și sunt spintecate în diviziuni înguste, de-o parte și alta a axului. În România crește prin pășunile pietroase și pe bolovănișurile din Munții Carpați.

0133 P Aquilegia transsilvanica – Căldărușa alpină

0133caldarusa alpina

Numele genului provine de la cornetele cu nectar, din spatele florii, al caror aspect e asemanator ghearelor unei acvile. Este o planta toxica (contine acid cianhidric), are utilizari in homeopatie: astringenta, diuretica, sudorifica etc.

Petalele sunt transformate in cornete nectarifere, cele ce par a fi petale fiind, de fapt, sepale petaloide. Dispozitia aparte a sepalelor a facut ca planta sa se mai numeasca in engleza si Granny-s bonnet, unde, numele ei [/restrict]comun este Columbine.

 

___Vizualizari 2383

Facebook Comments

About ZiardeBusteni.ro - Cristian Achim

Fondator al Ziar de Busteni din dorinta de a promova Arealul Bucegilor, de a arata tuturor ca atat Bucegii cat si localitatile de la poalele lor reprezinta ceva. Ziar de Busteni a fost, este si va fi la dispozitia oricui doreste sa lase pentru viitor un mesaj, o fotografie un strigat, un sfat ... Nu sunt jurnalist !
Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *