Denumirea de “Sfănta Ana” a fost dată stâncilor de către sihaştrii refugiaţi de la “Sfântul Munte” (Muntele Athos) după cucerirea Constantinopolului, la 29 mai 1453, de către oştile turceşti.
La baza Stâncilor Sf. Ana a existat, potrivit documentelor vremii, un mic schit al pustnicilor din aceşti munţi. Schitul, ce functiona ca un mic paraclis din piatră, a aparut în anul 1453. Se spune ca s-a ridicat la iniţiativa calugărilor fugiţi din Constantinopol.
Până în anul 1581, viaţa religioasă în Valea Prahovei, pe atunci pustie, se desfăşura la Stâncile Sf. Ana.
În anul 1581 este menţionat schitul Sf. Nicolae de pe dealul Molomat, zonă aflată la circa 500 m distanţă de locul unde se va ridica în anul 1695 Mănăstirea Sinaia.
“…Grota de la stâncile Sf. Ana, unde ultimul pustnic pe numele lui Inochenţie şi poreclit de localnici “Busuioc” – aşa cum mi-a povestit bătrânul Toma Seranga, care l-a cunoscut personal – avea ca avere două capre şi care păstrându-şi datina, cobora sâmbăta la mănăstire, pentru închinăciune şi ajutor. De pe vremea acestuia sau poate şi mai inainte de el, au rămas pâna în zilele noastre, înscrise cu vopsea sau sculptate în piatra peretelui de stâncă:
– un vultur vopsit negru cu o cruce în cioc, simbolul Ţării Româneşti
– un medalion în care era pictată în culori de ulei icoana Sfintei Ana
– o nişe în formă de dreptunghi vertical cu partea de sus ovală, în care era scris cu litere chirilice: “Adio de acum/O stâncă seculară/Sub care petrecutam/O scurta viaţă/ Dulce şi amară.” Versurile poartă semnatura Inochenţie 1866.” Extrase din cartea “De la Plaiul Prahovei la Sinaia” de Gh. Nistorescu.
Adrian Ciorbă, BucegiNatura2000, ghid Naţional de Turism, custode onorific al Comisiei Monumentelor Naturii:
“Potrivit propriilor cercetări, viaţa monahală de la Sf. Ana a lasat şi alte urme: se observă peretele plin de inscripţii din care unele mai vechi de 100 de ani, un fost cimitir aflat lângă pârâul din apropiere, ruinele unei aşezări mai vechi de 300 ani, trepte seculare din piatră ce duc spre cel mai înalt vârf al Stâncilor, un adăpost monahal permanent îmbunătăţit fie de călugări, fie de turişti, urmele altor încercări de săpare de grote…
Evoluţia micului schit de la Sf. Ana a fost una descendentă dupa anul 1581. Cel mai probabil, judecând dupa calculele mele şi după pietrele rămase dintr-o fundaţie, schitul Sf. Ana s-a prabuşit în valea din apropiere. Versantul de lângă platoul de la baza stâncilor a fost stabilizat abia prin 1960 când s-a creat Drumul Cotei 1400. Atunci s-au făcut ziduri de sprijin şi împăduriri. Până în anul 1900, anterior aşadar iniţiativelor Eforiei Spitalelor Civile care a realizat drumuri spre Poiana Stanii şi Stâncile Sf. Ana, accesul spre zona Sf. Ana se realiza pe o potecă ce urca în serpentine pe versant, şi din care se mai pastreaza zeci de metri.
Între anii 1900-1940, la Stâncile Sf. Ana s-a ridicat un chioşc, de tip cabană, deschis călătorilor. Turismul în munţi cunoştea în acea perioadă un mare avânt, existau trăsuri de promenadă care duceau amatorii de excursii de la castelul Peleş şi până la baza acestor stânci.
O altă construcţie de tip observator se afla pe vârful cel mai înalt, în locul unde şi călugării stăteau de veghe. De acolo se vedea mare parte din Drumul Prahovei.”
“Stâncile Sf. Ana reprezintă o prelungire calcaroasă, partial împadurită, a Munţilor Bucegi.
Aceste stănci se găsesc în zona de protecţie a Parcului Natural Bucegi, sit Natura2000 din anul 2007. Datorită climatului, aceste locuri fiind mai adăpostite, aici s-au dezvoltat foarte bine multe specii, locul fiind bogat în diversitate. Din punct de vedere al mediului, complexul Stâncile Sf. Ana reprezintă o arie de mare importanţă conservativă datorită speciilor rare ce se regasesc în acest areal.”
Situată în cel mai vechi loc religios de pe Valea Prahovei şi din Bucegi, icoana pictată pe stânca Sfânta Ana, pictată acum sute de ani, a fost restaurată în această vară prin bunăvoinţa pictorului restaurator în artă iconografică, Cerasela Elena Ciucă.
Anul trecut, prospecţii, masurători…:
În vara aceasta, lucrările de restaurare:
Icoana înainte de restaurare:
Imagini din timpul restaurării:
Icoana restaurată:
Mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă restaurarea icoanei de la Sfânta Ana şi administraţiei Parcului Natural Bucegi, domnului director al Parcului, Horia Iuncu.
Slujba de sfinţire a fost oficiată de Părintele Tănase Benone.
Sâmbătă, 7 septembrie:
___Vizualizari 1303
