La Bușteni Spitalul mai așteaptă, este prioritar un pod

Cine zicea că la noi la Bușteni nu se ține cont de cetățeni?! Se tine cont de părerea lor, mai ales cea manifestată la alegeri. Astfel, majoritatea locuitorilor urbei noastre minunate și turistice, de mult, de foarte demult și-au tot dorit ca drumul ce duce la Gura Diham să fie

Mai mult

Asfalt in Valea Cerbului, eradicarea urșilor, proiecte de reabilitare, la Bușteni

Mare ți-e grădina Doamne ! Cum ne lași Tu pe toți, și buni și răi să conviețuim.  Când greșim, nu Ne chemi la Judecată, ne lași in viață și in principiu, funcție de gravitate, suntem ”relochati” in ”cuști” că poate ințelegem ceva. De cele mai multe ori, nu ințelegem nimic

Mai mult

Cât s-a incasat la barieră, pe Valea Cerbului in 5 August ?

Iată o intrebare, de data aceasta PUBLICĂ, intrebare la care NU voi primi răspuns, cu toate că sunt Consilier Local, dar care imi poate asigura o ”creștere de aripi” care să mă facă să ”zbor”, cam așa cum am mai zburat odată prin 2012, când, la fel am intrebat 🙂

Mai mult

Valea Cerbului se asfaltează, Crucea se reabilitează, salariile se micșorează și

Luna iulie 2017, a fost una a continuării dezvoltării in localitatea de sub poalele Caraimanului, dar și deasupra acestor poale, adică la vârf. Ce-i drept, in acest moment suntem la stadiul de ”inceput” al dezvoltării și abia apoi vom discuta de continuare. Luând-o totuși de la ”inceput” … in primă

Mai mult

NOUTĂȚI

Login de vizualizare cu :

sau

Login cu panoul de administrare

Dacă nu ai cont te poți inregistra aici : 

[register_form]