Blocurile sociale din curtea școlii Nestor Ureche se fac sau nu ?

Că până și eu mă tot intreb până unde se poate merge, care-i limita intre legal, ilegal, competență, incompetență, bun simț și nesimțite … Pot spune că blocurile sociale din curtea școlii, atâta timp cât ERAU legal construite nu prea mai avea nimeni ce face. Oricât ar fi vrut cei

Mai mult

Emanoil Savin iubește enclava Bușteni… felicitări !

Ar fi trebuit ca acest articol să fie parte componentă a articolului ”Strategia de demolare durabilă integrată a enclavei Bușteni, partea a doua, capitolul I”, care va apare mâine sau poimâine, dar nu puteam amesteca ”genocidul” cu ”felicitările” . Ieri seară am ieșit un pic, la ”vale”, și mă intâlnesc

Mai mult

Despre Jean Băcioiu, la 93 de ani

Jean Băcioiu, născut pe 22 iulie 1922, fiind primul copil al familiei, după el au urmat incă trei frați, două fete și un băiat. A fost cercetaș, a urmat liceul Șaguna din Brașov. Inrolat in armată in cel de-al doi-lea Război Mondial a luptat vitejește pe frontul de vest fiind

Mai mult

Emanoil Savin NU prea MAI ESTE PRIMAR – Rectificare și Precizari

Marti, 30 iunie am fost sunat de către City Managerul orașului care m-a intrebat dacă pot avea disponibilitatea de a mă intâlni cu Dl Primar Dr. Ec. Emanoil Savin pentru a clarifica diverse aspecte scrise in Ziar de Bușteni cu privire la incompatibilitați, apa cu clor, blocuri sociale, etc. Așadar

Mai mult

Variante ocolitoare pentru Autostrada Comarnic – Brașov

Prima variantă de fluidizare a traficului pe DN 1 ca alternativă la efemera Autostradă București -Brașov au fost pasarelele provizorii rămase definitive de la Comarnic și până la Azuga inclusiv la Bușteni, a doua variantă a fost desființarea de treceri de pietoni și inventarea unor treceri pentru persoane cu handicap

Mai mult

Si eu iubesc BUȘTENI, dar ALTFEL

Despre  Consultarea publică pentru Strategia de dezvoltare durabilă 2016 – 2020 a orașului Bușteni. S-au discutat multe sau destule despre viitor și văd , intristat că totul se șterge sau dispare, nimeni nu mai dorește să vadă un Bușteni real, tradițional, liniștit … NIMENI. Marșăm pe un viitor sumbru, nesigur, al

Mai mult

1 26 27 28 29 30 43