Ar fi trebuit ca acest articol să fie parte componentă a articolului ”Strategia de demolare durabilă integrată a enclavei Bușteni, partea a doua, capitolul I”, care va apare mâine sau poimâine, dar nu puteam amesteca ”genocidul” cu ”felicitările” . Ieri seară am ieșit un pic, la ”vale”, și mă intâlnesc
Category: Dezvoltare Locala
Strategia de Demolare Durabilă a Enclavei Bușteni – prima parte
Când vrei cu tot dinadinsul să distrugi un oraș o poți face, toată treaba este să ai la indemână o Strategie de DEMOLARE DURABILĂ INTEGRATĂ și diverși imbecili care să te iubească indejuns incât să-ți urmeze ordinele cu ochii inchiși fără să gândească. Asta se aplică in toată țara dar
O zi infrumusețată, tarife 4×4, măgaria Bucegilor si un ghiolban manopuțist
Până acum am fost un adept al transportului 4×4 in Bucegi. Anul trecut faceam un traseu, Bușteni, Dichiu, Bolboci, Padina, Peștera, intoarcere in Dichiu, apoi Piatra Arsă, iar Dichiu , Sinaia, Bușteni, cu mașina proprie, 70 lei benzina, 5 inși, iar tariful la transportul 4×4 / persoana pentru Bușteni –
Blocuri sociale la Bușteni in curtea Școlii și lista viitorilor locatari
Acest articol este dedicat in primul rând locuitorilor get beget din Bușteni iar apoi celorlalți. Nu voi incepe cu ”Să ne luăm orașul inapoi” pentru că aș fi ipocrit pentru că nu l-am pierdut ci l-am predat de bună voie celor care ”au făcut mai mult decât au promis” cu
Emanoil Savin NU prea MAI ESTE PRIMAR – Rectificare și Precizari
Marti, 30 iunie am fost sunat de către City Managerul orașului care m-a intrebat dacă pot avea disponibilitatea de a mă intâlni cu Dl Primar Dr. Ec. Emanoil Savin pentru a clarifica diverse aspecte scrise in Ziar de Bușteni cu privire la incompatibilitați, apa cu clor, blocuri sociale, etc. Așadar
Obiective turistice, agrement, tarife și harți la Bușteni
De câteva zile mă doare spatele, spre bucuria unora 🙂 , că așa stau doar pe acasă și nu mai umblu după ”știri” , dar și când stau tot fac ceva, așa că … A inceput sezonul turistic și este bine de știut că in Poarta Bucegilor există foarte multe