La cules de ghebe

Spre diferență de anul trecut când primele ghebe le-am cules după jumătatea lunii octombrie, anul acesta chiar că am avut surpriza surprizelor, mai precis astăzi 05.octombrie. Se incălzise un pic și uitându-mă spre versantul Zamorei care era acoperit de zăpadă doar de la jumătate in sus mi-am zis că ar

Mai mult

Un pic prin Parcul Natural Bucegi – partea I

Acesta nu este un articol despre protejarea naturii sau despre ecologie dusă la extrem ci mai degrabă unul despre cum comunitatile locale sau mai bine spus locuitorii de la poalele Bucegilor iși pierd pâinea de la gură din cauza lipsei de implicare sau fricii de răspundere. Bineinteles că nu trebuie

Mai mult

Salmonela bat-o vina !

Acum o luna și ceva era scandal monstru că ”UE”, știți voi, chestia aia care ne dă la toți … bunăstare, a ”propus”, ”ca carnea” de mici să nu se mai fabrice in Romania ”pentru că – d’aia!”. Cam in același fel a fost și cu carnea de cal apoi

Mai mult

Flori in Bucegi – Sit Natura 2000 partea a – II – a

0134 P Arnica montana – Cujda, carul zeilor Crește în regiunile de munte, împodobind pășunile cu florile ei galbene-aurii. Poporul o mai numește podbal de munte, carul-pădurilor, cujdă sau carul-zânelor. De la această plantă se folosesc. Începând cu secolul al VI-lea, a fost utilizată pentru proprietățile sale calmante în America

Mai mult

Iarba, tufariș, ferigi in Bucegi – Sit Natura 2000

Iarbă, tufăris, ferigi – Fișa Bucegi – Sit natura 2000   0084 P Carex remota – Fără denumire populară Planta ornamentala, iarbă ornamnetală   0099 P Festuca nitida ssp. Flaccida – Fără denumire populară   Planta perena cu viata scurta . Prefera solurile sarace si nisipoase, cu un drenaj bun.

Mai mult

Arbori si arbuști in Bucegi – Sit Natura 2000

Arbori și arbusti – Fișa Bucegi – Sit Natura 2000   0063 P Abies alba – Brad argintiu Este un brad originar din Europa, din Munții Pirinei la nord de Normandia, în est Munții Alpi și Munții Carpați, și în sud până în sudul Italiei și nordul Serbiei, unde s-a

Mai mult

NOUTĂȚI