Ultimele articole



Acum o luna și ceva era scandal monstru că ”UE”, știți voi, chestia aia care ne dă la toți … bunăstare, a ”propus”, ”ca carnea” de mici să nu se mai fabrice in Romania ”pentru că – d’aia!”. Cam in același fel a fost și cu carnea de cal apoi cu laptele. Se liniștise treaba cu miciii pentru că nu ințelesesem noi bine  că era de fapt o simplă ”propunere”, poate poate renunțăm și la asta.

Au fost unii mai căpoși care s-au ofuscat la UE și la autorități si pană la urmă s-a renunțat la ”directiva UE”

Dar credeți că pot să doarmă programatorii de strategii de infometare? Nuuuuu!!!! 

Așa că brusc a apărut salmonela la un producător din PLOIEȘTI. Cred că producătorul ăsta a fost unul dintre cei care au făcut greșeala să semneze memorandumul sau ce or fi trimis bravi noștri conducători la UE ca să anuleze tâmpenia.

Producătorul ăsta cred că stă la TV in acest moment și se crucește, iși scuipă in sân și nu crede că avănd o linie de producție de mici a reușit să distribuie in TOATĂ țara salmonela.

Și ce credeți că va urma?

Va urma ca și până acum :

Câteva săptămâni lumea nu va mai cumpăra mici ,

Micii intreprinzători de mici, vor fi perpeliți la sânge de controale de la SANEPID și GARDĂ unii pentru salmonela alții pentru acte de proveniență,

In cele din urmă ( dacă nu-și stopează ACUM producția) producătorii vor da faliment sau vor avea pierderi greu de recuperat,

Salmonela va fi vinovată pentru infestarea și altor materii prime sau produse , carne, cârmați,

Vor intra pe piață niște produse similare gen hamburger de import dar ”de origine controlată”,

UE ne va atrage atenția că a avut dreptate să interzică micii pentru că erau periculoși.

Micii nu se vor mai fabrica și nu vor mai fi produs tradițional românesc competitiv pe piața produselor tradiționale.

 

neamsaturat05

 

Nu că ar fi teoria conspirației dar imi aduc aminte de gripa aviară  – panică – soluții lăptoase- producătorul de la Codlea inchis, aproape să facă și pușcărie – mii de găini luate de prin curțile oamenilor și incinerate ”preventiv” – final fericit, era altă genă de gripă dar producătorul falimentat și oamenii fără a avea ce pune pe masă ( ouă, carne, supe, ciorbe, prajituri, etc)

Găinile crescute pe ”pământ” – sute de producători care nu s-au putut adapta – falimentari insă acum dacă te uiți pe eticheta cartonului de ouă vezi niște țări de te intrebi ce mănâncă găinile alea și unde stau de fac așa ouă ieftine.

Fier in pâine – sute de producători care nu s-au putut adapta – faliment.

Carnea de cal – producători romăni de bună credință dar… majoritatea in faliment pentru că s-a redus exportul cu 70 % iar românul nu mănâncă cerne de cal ( o crede doar el pentru că nu stie ce mănâncă).

Sarea iodata obligatorie – producătorii autohtoni eliminați de pe piață . Din producători și exportatori acum importăm peste 75% din sarea de consum din Ucraina și alte țări.

Si multe altele de te gândești ce oare nu te omoară dacă mănânci.

 

Dacă tot vă gândiți sau intrebați ce să mâncați … am auzit că dacă in fiecare zi ingurgitezi câte puțin venin devii imun la mușcături de șarpe, deci mâncați câte puțin din fiecare și … mai vedem!

Și cică este criză alimentară mondială. Păi zic și eu ca privitoru’… Noi  o creem pentru că mâncăm sau ne batem joc de produse????.

Să mai trăim! …  Că dacă o mai facem mult mor ăștia care ne numără zilele, de oftică că nu ”ieșim din plată”.

Și cât de greu era?!?  Când s-a descoperit salmonela , să se verifice actele de distribuție, ca avem o armată de inspectori, să ia măsuri de oprire de la vânzare si să anunțe , fară să creeze panică că există posibilitatea ca acea carne să fie infestată. Cei care incă nu au consumat-o să o aducă inapoi și vor fi despăgubiți, cei care au consumat-o beneficiază de analize gratuite si eventual tratament gratuit dacă au ceva.

Păi nuuuuuuuuuuuu! Nu mai mâncați carne de mici că este infestata cu salmonela in toată țara și o să muriți!

Salmonela bat-o vina !

 

 

___Vizualizari 415

Salmonela bat-o vina !
Tagged on:                                                 

Alte articole



3 thoughts on “Salmonela bat-o vina !

  • June 12, 2013 at 12:13 am
    Permalink

    Cristi, in urma analizelor, astazi a fost un comunicat FOARTE CLAR. “Este vorba de un produs congelat, MICI CONGELATI DELICIA CU CARNE DE PASARE 1 kg cu termen de valabilitate 23.10.2013.”

    Acum vin si eu si ma intreb. tu ai cumpara mici de pasare congelati? Ca eu nu…. in plus a fost vorba doar de vreo 600 de kg, adica 600 de caserole, cumparate probabil de firme care livreaza mancare pe la firme sau prin carciumi… cine dracu cumpara mici DE PASARE congelati….. Hai sa fim seriosi…. Toata asta e o tampenie…. care intr-adevar va falimenta pe cineva..

    In acelasi comunicat de azi se specifica foarte clar: “NU este vorba in nici un caz de carne de mici proaspata”. De asemenea, acel tip de mici a fost retras de la vanzare, magazinele anuntand ca vor returna banii pentru acel produs celor care se preazinta cu el cumparat….

    Reply
    • June 12, 2013 at 11:40 am
      Permalink

      Pai eu ce spun Radu? Ăștia au dat-o generic – MICI, au creat panică și au scăzut vânzările dramatic. Surprinderea mea este cu PASĂRE ?!? , habar nu am avut de astfel de produs. Deci este ca mine, un mare bluf și un atentat la renumele micilor. Ce porcărie! și asta amplificată media. Păcat că punem ”botu’ ” la toate mizeriile. De la 600 de kg la infestarea in toată țara… păi ăia care au lansat zvonul ar trebui acum angajați la o firma producătoare de mici cu plata cu comision de vânzare , să vezi dacă isi mai permit pe urmă să facă din țânțar , armăsar.
      Toate bune și calm, mult calm.

      Reply
      • June 12, 2013 at 12:51 pm
        Permalink

        Cristi, pai de asta am pus si eu comentariul….unele televiziuni au prezentat corect aspectul, Kaufland a dat ieri comunicatul opficial din care am citat si eu:

        “In urma verificarilor interne din punct de vedere al sigurantei calitatii efectuate in mod periodic de Kaufland la Centrul Logistic din Ploiesti, s-a constatat, la un singur articol de la un singur furnizor, o suspiciune de infestare cu salmonella.

        Este vorba de un produs congelat, mici congelati Delicia, cu carne de pasare – 1 kilogram, cu termen de valabilitate 23.10.2013″, spun reprezentantii companiei, intr-un raspuns la solicitarea MEDIAFAX.”

        http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/kaufland-micii-gasiti-cu-salmonella-sunt-din-carne-de-pasare-si-se-vand-foarte-putin.html

        Da Cristi, cu pasare, LOL nici eu n-am auzit de asa ceva pana acum, de asta te si intrebam daca tu ai lua asa ceva. In total au fost 800 si ceva de kile, din care s-au vandut vreo 600 de caserole x 1 kg.

        In ceea ce priveste UE si micii, uite:

        “Micii, atat de iubiti de romani, pot fi preparati in continuare, dupa reteta stiuta.

        Expertii guvernamentali, intorsi de la Bruxelles, confirma ca statul roman va primi derogarea ceruta, iar asta inseamna ca macelarii vor putea pune bicarbonat de sodiu in carnea tocata.”

        http://stirileprotv.ro/stiri/social/reteta-traditionala-a-micilor-poate-fi-folosita-in-continuare-ue-aproba-folosirea-bicarbonatului.html

        Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie
Read more:
Prabusire-Pod-CF-Valea-Larga-13.07.19221
Sinaia – File de istorie in imagini inedite de epocă

Sinaia - Perla Carpaților, reședința de vară a Casei Regale in perioada interbelică, unul din cele mai vechi locuri religioase...

0065biserica
Vorbe-n gură 5 – Muzica lui Dumnezeu

Pentru prieteni si prietene, dar mai ales pentru dușmani un sincer: Vă iubesc ! Nu prea sunt din cale afară...

Close