E greu, foarte greu să ințelegi ce inseamnă democrația, votul , atribuțiile aleșilor, drepturile și obligațiile acestora, mai ales dacă nu citești minim o lege sau măcar Codul Administrativ. Datul cu părerea aduce grave prejudicii de imagine, dar ingreunează activitatea viitorilor aleși acum două săptămâni, mai ales dacă nici aceștia
Tag: consiliul local Bușteni
Ultima ședință ordinară a CL Bușteni din mandatul 2016 – 2020, ordinea de zi și votul
Am ajuns și aici, anunț, ca de fiecare dată de la preluarea mandatului de Consilier Local in anul 2016 , ședința Consiliului Local Bușteni. Pentru mine este ultima ședință, pentru că, precum știți, am făcut un pas in lateral. Fiind ultima ședință pe care o anunț, am să vă spun
Repartiția Locuințelor sociale in Ședința ordinară a CL Bușteni din 30.04.2020, ordinea de zi, votul.
Din nou, ca in fiecare lună, vă prezint Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Bușteni și cum votez. Dacă am fi trait intr-o localitate normală, unde administrația ar fi dorit să fie cât de cât transparentă și ar fi transmis public online ședințele, acest articol aproape că
Sedință ordinară a CL Bușteni in 31.10.2017, ordinea de zi și votul
Ca in fiecare lună, anunț Ședința Publică Ordinară a C.L. Bușteni, ordinea de zi și cum votez la Proiectele de Hotărâre. Această ședință va avea loc Marți, 31 octombrie 2017 incepând cu orele 14.00 și vor fi supuse aprobării minim 11 Proiecte de Hotărâre. Ordinea de zi este următoarea: Votul
Respect jurământul – Bușteni Partea I – Blocurile sociale din curtea școlii
In data de 23.06.2016 am depus un jurământ, acela de a RESPECTA CONSTITUȚIA și LEGILE ȚĂRII și să fac cu bună credință tot ce stă in puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor orașului Bușteni – AȘA SĂ-MI AJUTE DUMNEZEU ! Așadar consider necesar ca prin toate puterile și
Curtea de Conturi la Bușteni – Emanoil Savin și managementul defectuos – 14.195.000 RON ABATERI CONSTATATE
BUȘTENI TREZEȘTE-TE ! Curtea de Apel Ploiești prin hotărâre definitivă a RESPINS recursul UAT Bușteni ( 17 mai 2016 ) – prin Primar Emanoil Savin vs Curtea de conturi a României și Prahovei in ceeace privește constatarea NEREGULILOR SĂVÂRȘITE sub conducerea PRIMARULUI EMANOIL SAVIN in perioada 2008 – 2012.