Altă dată pe 15 septembrie mă duceam după ghebe, atunci ieșeau, dar era altfel de climă, ploi de toamnă. Acum nu că mi-ar pare rău că nu a plouat dar nici ghebele n-au ieșit. Ce să-i faci ! Insă vor ieși să sperăm până la sfârșitul lunii sau cel mai târziu in prima decadă a lui octombrie.
Anul trecut a fost sezonul bureților negrii de pământ, ghebe puține, dar alte specii precum roșiori/râșcovi, vineciori, creasta cocoșului și mânătărci, in prostie.
Câteva imagini cu ciupercile care se pot aduna in acest moment, comestibile dar și necomestibile:
Nu sunt ghebe :), cu toate că și eu la prima vedere am crezut, sunt ”bureței porcești” sau bășinica porcului care arată in stadiu mai mare după cum urmează:
Se pot consuma murate cu oțet sau tocăniță, au gust și teztură apropiată creierului. Se culege doar in stadiu tânăr inainte ca să formeze spori verzi.
Roșiori sau Râșcovi
Se consumă murați , in tocană sau zacuscă dar cel mai bine sunt preparați pe plită cu sare sau adaos de unt și brânză rasă.
Atenție, roșiorii in urma tăierii crează un suc roșu/portocaliu, deoarece mai există o specie aproape la fel ce poate fi confundată care insă lasă un suc alb și este otrăvitoare/necomestibilă.
Seamănă cu ghebele, făcând parte din aceeași specie, insă nu au aceeași valoare nutrițională. Nu sunt otrăvitoare dar sunt foarte tari.
Creasta cocoșului , mânătarca și vineciorul știți cum arată așa că nu vă voi mai plictisi.
O atenție deosebită trebuie să o aveți la culesul Pălăriei Șarpelui, care este EXTREM DE OTRĂVITOARE. In stadiu foarte tânăr poate fi confundată cu Crăițele ( a III-a fotografie )
Orice alte ciuperci mai intâlniți … feriți-vă ! Mai bine cumpărați pleurotus sau champignoane din magazinele alimentare .
Acum a doua poveste : ARICIUL MEU !
Din 2000 in 2003 am avut un arici. Era ariciul meu 🙂 , mă aștepta seara când veneam de la muncă, venea să-l hrănesc, să-l mângâi pe după urechi și pe burtică, noaptea venea și se băga in pat la spatele meu, nu ințepa, nu mușca . D-ale tinereții !
In 2003 a dispărut 🙁 și de atunci mi-am dorit din nou arici.
Iată că săptâmâna trecută, intr-o noapte călduță, pe tărâmuri mai de șes, in Câmpina, dorința mi s-a implinit.
Așa arată un om care se bucură !
L-am adus la Bușteni, il hrănesc, mă joc cu el ( de fapt este ea și o cheamă Ellie ) 🙂 . Este incă in perioada de acomodare dar stă la mângâiat fără să se mai strângă.
Se spune că Ariciul este sfătuitorul lui Dumnezeu și că aduce noroc. Nu știu ! Dar cu siguranță aduce FERICIRE, ce poate fi citită in ochii tuturor care-l mângâie 🙂 .
Și ESTE ARICIUL MEU !
___Vizualizari 1724
In copilarie de multe ori am cules ciuperci din padure imreuna cu tata 🙂 ce amintiri frumoase!!!! astazi luam ciuperca tibetana pentru intarirea sistemului imunitar…..dar tot ciuperca e….si tot buna e… :))