Prezentare BUCEGI

Munţii Bucegi – sunt probabil cei mai cunoscuţi munţi din România printre turiştii iubitori de munte, drumeţie montană şi sporturi de iarnă.Apropierea de Bucureşti şi poziţia faţă de drumul european E 60 a favorizat accesul şi implicit dezvoltarea turismului, mai mult decât în oricare altă zonă montană.

Drumeţia montană a fost cea care a contribuit în cea mai mare măsură la faima Munţilor Bucegi încă de pe vremea Bucurei Dumbravă, la început de secol XX. Puţinele poteci care existau în acea vreme erau drumurile pastorale, iar de-a lungul lor au apărut şi primele case de adăpost, devenite ulterior cabane, Munţii Bucegi fiind în anii ’50 masivul cel mai bine înzestrat din acest punct de vedere, din întregul lanţ carpatic românesc . La aceste dotări s-au adăugat amenajarea pârtiilor şi primele instalaţii de transport pe cablu din Sinaia si Buşteni, transformând „leagănul drumeţiei româneşti” în cea mai aglomerată zonă de turism montan, care atrage anual mii de turişti, de toate vârstele şi categoriile sociale.

Turismul în Munţii Bucegi s-a dezvoltat datorită potenţialului turistic natural deosebit de valoros care, a stat la baza acestei evoluţii, formele de relief contribuind în mare măsură la constituirea patrimoniului său natural. Valoarea şi unicitatea elementelor naturale au determinat oportunitatea ocrotirii zonei montane a Bucegilor prin încadrarea acesteia în domeniul ariilor protejate, instituindu-se astfel Parcul Natural Bucegi, în suprafaţă de 32.663 ha.

Cele mai reprezentative elemente geomorfologice care formează puncte de mare atracţie turistică în Munţii Bucegi, sunt:

– abruptul estic, delimitat de Valea Prahovei, în arealul staţiunilor turistice Sinaia şi Buşteni , cunoscut ca Abruptul prahovean în care, prin eroziune s-au format „portiţe”, „ferestre”, „clăi”, „hornuri” sau „bârne”;

– abruptul nord-estic, cunoscut ca Abruptul Bucşoiu (cu creasta Bucşoiu), Abruptul Mălăieşti, Abruptul Gaura (rezervaţii naturale);

– stâncile Babele şi Sfinxul (rezervaţii naturale), stânci solitare cu forme curioase, rezultate prin acţiunea eroziunii factorilor exogeni, situate pe Platoul Bucegilor;

– forme de relief glaciar – văile glaciare spectaculoase, cu versanţi abrupţi, cu multe bârne şi hornuri, cu praguri şi morene (văile Cerbului, Gaura, Ialomiţei, Mălăieşti, Morarului, Ţigăneşti, Urlătoarei), circuri glaciare (Muntele Coştila, Muntele Caraimanul), cueste, custuri, colţi stâncoşi (Colţii Morarului), ce creează peisaje atractive, spectaculoase;

– puncte de belvedere, dispuse pe Platoul Bucegi, la limita cu Abruptul prahovean, spre est (la Cruce, Vf. Omu, Vârful cu Dor, Cabana Caraiman, Cota 2.000, Vf. Furnica, Claia Mare, Claia Mică, Vf. Bucşoiu ş.a.) şi spre vest, spre Valea Ialomiţei (Cabana Babele, Sfinxul, vârfurile Baba Mare, Obârşiei, Doamnele, Scara, Ţigăneşti, Bătrâna, Strungile Mari şi Mici ş.a.);

– chei – Cheile Orzei (pe valea Ialomiţei, în aval de Lacul Scropoasa, 2 km lungime); Cheile Zănoagei, Cheile Peşterei, Cheile Horoabei, Cheile Tătaru Mare şi Mic (sau Coteanu) – de pe Râul Ialomiţa; cheile de pe Izvorul Dorului ş.a.

– peşteri – Peştera Ialomicioarei, situată în versantul sudic al Muntelui Bătrâna, la 1.660 m alt., introdusă în circuitul turistic şi peşteri fără amenajări specifice pentru vizitare (peşterile de pe Valea Tătarului, Peştera lui Bogdan (amplasată pe clina sudică a Plaiului Piatra Arsă), Peştera Ursului (situată în apropierea Cheilor Tătarul Mare, la 1.548 m alt.

– Domeniu schiabil: Platoul Bucegilor (Furnica – Valea Dorului), cu o suprafaţă extinsă, înclinată uşor spre vest, care permite iarna practicarea schiului, iar vara, o circulaţie turistică lejeră pentru iubitorii drumeţiilor montane; Cota 2.000 – Valea lui Carp – Cota 1.400; drumul de vară între Cota 1.400 – Cota 1.000 (pârtia nouă); zona Kalinderu;

– peste 50 de trasee turistice pentru drumeţie montană, dintre care 48 au fost omologate

– trasee pentru alpinism – datorită numărului mare de trasee alpine de căţărare din Munţii Bucegi (circa 280, cu diferite grade de dificultate), zona este printre cele mai importante din Carpaţii româneşti. În anul 1930 a luat fiinţă la Buşteni prima asociaţie a alpiniştilor din România, sub denumirea de Clubul Alpin Roman, apoi a fost amenajată şi Cabana Căminul Alpin, ca loc de adunare pentru alpiniştii ce urmau să pornească în escaladarea versanţilor. Trasee amenajate se găsesc pe Valea Peleşului / Sinaia, zona Padina, Poiana Ţapului, Buşteni, acesta din urmă fiind socotit drept “Capitala alpinismului românesc”.

În Munţii Bucegi, apele curgătoare sunt adunate de râurile Prahova – în partea estică, Ialomiţa – în partea centrală şi Bârsa (prin afluenţii Turcu şi Ghimbav) – în partea de nord şi nord-vest a masivului, ale căror trasee sunt deosebit de pitoreşti . Cea mai spectaculoasă şi pitorească vale este cea a Ialomiţei, cu numeroase sectoare de chei, cascade – mai ales în zona de obârşie şi datorită succesiunii straturilor de calcare în roci mai puţin rezistente procesului de eroziune.

Râul Ialomiţa are şi cel mai mare bazin hidrografic de pe teritoriul Munţilor Bucegi. Lacurile de baraj artificial de pe Ialomiţa – Bolboci şi Scropoasa, deşi au fost amenajate în scop hidroenergetic, au un impact turistic deosebit pentru zonă, atât prin aspectul peisagistic creat, dar şi prin oportunităţile pentru agrement.

Cascadele din Bucegi sunt obiective turistice care atrag numeroşi turişti, mai ales că sunt introduse în circuitul turistic prin amenajarea şi marcarea potecilor turistice de acces. Cele mai pitoreşti şi mai căutate de turişti sunt: Urlătoarea (situată la confluenţa pâraielor Urlătoarea Mare şi Mică, la 1.055 m alt.), Vânturiş (Valea Izvorul Dorului), Caraiman (situată la 1.700 m alt., pe Valea Jepilor), Doamnele (pârâul Doamnele, bazinul superior al Ialomiţei), Moara Dracului (pârâul Gaura, versantul vestic al Bucegilor, amonte de stâna Gaura) cascada de la obârşia Ialomiţei (în sectorul glaciar al Ialomiţei), cu o cădere de aproape 80 m.

Pădurile din Munţii Bucegi ajung până pe pantele abrupte de la 1.750 m altitudine, molidişurile ocupând suprafeţe extinse pe versanţii nordici şi vestici ai masivului, precum şi valea superioară a Ialomiţei, creând imagini de un pitoresc aparte. Zona alpină şi subalpină încântă privirile turiştilor cu covorul verde al pajiştilor, presărate cu flori multicolore (garofiţa pitică, orhidee, campanula alpină, coada cocoşului, omagul, ciuboţica cucului, genţiane, smârdar / bujor de munte, sângele voinicului ş.a.) sau cu câmpurile de jnepenişuri, încadrate în zone de conservare specială, datorită importanţei lor ştiinţifice.

Prezenţa florii de colţ, monument al naturii, pe brânele zonei alpine a Bucegilor, sporeşte valoarea lor peisagistică.

Mai multe specii de plante, ierboase sau lemnoase, datorită valorii lor ştiinţifice, dar şi gradului de periclitare, pentru a fi protejate, au fost declarate monumente ale naturii. Dintre speciile de plante ocrotite de lege, aflate în zona montană, se pot menţiona: zâmbrul (Pinus cembra), tisa (Taxus baccata), ghinţura galbenă (Gentiana lutea), floarea de colţ sau siminicul (Leontopodium alpinum), bulbucii de munte (Trollius europeus), garofiţa (Dianthus spiculifolius), angelica (Angelica archangelica), smârdarul sau bujorul de munte (Rhododendron kotschyi), sângele voinicului (Nigritella nigra şi Nigritella ruba), zada sau larice (Larix decidua), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), păiuşul (Festuca apennina), stânjenelul de munte (Iris dacica).

Fauna este bogată şi diversă ca specii, din care nu lipsesc cele cu valoare cinegetică, între acestea remarcându-se prezenţa caprelor negre, cocoşul de munte, vulturul pleşuv, acvilele.

Ca specii de animale ocrotite (cuprinse şi în prevederile sau anexele convenţiilor ratificate de Romania), se pot cita: râsul (Linx linx), pisica sălbatică (Felis silvestris), ursul brun (Ursus arctos), capra neagră (Rupicapra rupicapra).