In perioada 9 – 25 August, Bușteniul redevine, ca in fiecare an, Capitala culturii romănești. Spectacole de teatru, muzica clasica, folk, moderna, mult antren și veselie vor umple ininimile locuitorilor dar și ale turiștilor aflați aici, in aceasta perioada. Gazda spectacolelor va fi ca de fiecare data Centrul Cultural Aurel
Category: Dezvoltare Locala
Ședința ordinară a CL Bușteni in 25.07.2019, ordinea de zi și votul
Așa cum știți, anunț in fiecare lună ordinea de zi a ședințelor ordinare ale CL Bușteni și cum votez, pentru transparență și informarea cetățenilor orașului Bușteni. In data de 25.07.2019, incepand cu orele 14.00 va avea loc ședința ordinară pentru luna iulie. ___Vizualizari 868
La Sinaia – două pasarele unice în România, vor fi dotate cu lift – Fonduri Europene
Luni, 24 iunie, Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia și Liviu Mușat, directorul ADR Sud-Muntenia, au semnat la sediul din Călărași, cel de-al 6-lea contract cu finanțare europeană. “Vom construi 2 pasarele unice în România care vor fi dotate cu lift și vor traversa râurile Zgarbura, respectiv Izvorul Dorului. Punțile de
Bușteni oraș ”glumițienesc” -Brusturele de asfalt, panseluța de gunoi, Ședință ordinară in 24.06.2019
Stai și ”surfezi pe net” și vezi glume proaste și glume bune, dar le vezi pe tot mapamondul, insă dacă vi la Bușteni zici că ai nimerit fix in mijlocul neintâmplatelor toate la un loc. Primesc aseară un mesaj cu privire la o parcare asfaltată și nu-mi vine să cred
Bușteni – Lista prioritară pentru Blocurile Sociale din curtea școlii
Intr-un final, după procese finalizate , indelungi analize de dosare, schimbari de punctaje, respingeri de liste, amânări, ieri, 12.06.2019, in ședință extraordinară s-a aprobat lista de prioritară a beneficiarilor de locuințe sociale și evacuate , in număr de 40 ( patruzeci) unități. Am votat cu PENTRU această listă, deoarece nu
Bușteni – Felicitări, mulțumiri, scuze publice, mai avem, dar continuăm
V-ați obișnuit deja cu articolele Ziar de Bușteni – Cristian Achim, in care incerc să tratez Bușteniul de la un capăt la altul, nu punctual. De data aceasta este un articol ”de bine”, ceeace nu inseamnă că dacă e ”de bine” nu ar trebui citit, ba din contră, citit până