Ca de obicei anunț ședința ordinară a C.L. Bușteni, cu ordinea de zi și cum voi vota in Ședință. Precizez că acolo unde vedeți ” cu Amd” se poate ca votul să se schimbe deoarece amendamentele sunt de natură legală/juridică sau materialele nu sunt complete, cel puțin in acest moment.
Category: Busteni
Fabrica de cuie-n talpă, la Bușteni, intră pe profit
De prin 2010 asistăm neputincioși la punerea pe picioare a unei ”intreprinderi” minuțios planificată care să ”rezolve” viața economică a urbei Bușteni, intreprindere numită FABRICA DE CUIE-N TALPĂ . Aveam noi se pare vreo 40 de unități de alimentație publică pentru turism și vreo 100 de vile și pensiuni turistice
Bușteniul va fi scos la VÂNZARE
Speram să nu am parte de astfel de ”provocări” in timpul mandatului de consilier cu care am fost investit, credeam cu toată convingerea că un Consiliu Local este ales pentru a decide pozitiv asupra viitorului unei localități nicidecum impotriva principiului dezvoltării durabile sau pentru dispariție. Nimeni, niciun Consiliu Local ALES
Despre mitingul PNL din București din 6 noiembrie
In primul vreau să mulțumesc susținătorilor PNL Organizația Bușteni care au fost prezenți in Piața Revoluției in după amiaza zilei de 6 noiembrie 2016, zi memorabilă in care peste 20.000 de persoane au susținut lansarea candidaților PNL pentru Parlament și totodată au susținut , susțin și vor susține necondiționat platforma
Autostrada Comarnic Brașov și cortul
Deputatul liberal Virgil Guran îi invită pe Victor Ponta și Dan Șova să se mute în cort pentru a vedea cine face autostrada Comarnic-Brașov. Deputatul câmpinean Virgil Guran a instalat un cort pe Valea Prahovei, intre Sinaia și Bușteni și îi invită pe fostul premier – Victor Ponta și pe
Planul de Management al P.N. Bucegi pt Bușteni – Meniu complet
Cum altfel să interpretezi ”festinul” din ședința din 27 octombrie de la Centrul de Vizitare Al. Beldie in care Arhiepiscopia , G.I. Alca, Primăria Sinaia, CJ Dâmbovița, Primăria Azuga și Primăria Bușteni au adus completări, amendamente și propuneri Consiliului Științific al PNB pentru ca Planul de Management al PNB să