Bușteni – Lista prioritară pentru Blocurile Sociale din curtea școlii

Intr-un final, după procese finalizate , indelungi analize de dosare, schimbari de punctaje, respingeri de liste, amânări, ieri, 12.06.2019, in ședință extraordinară s-a aprobat lista de prioritară a beneficiarilor de locuințe sociale și evacuate , in număr de 40 ( patruzeci) unități. Am votat cu PENTRU această listă, deoarece nu

Mai mult

Bușteni – Felicitări, mulțumiri, scuze publice, mai avem, dar continuăm

V-ați obișnuit deja cu articolele Ziar de Bușteni – Cristian Achim, in care incerc să tratez Bușteniul de la un capăt la altul, nu punctual. De data aceasta este un articol ”de bine”, ceeace nu inseamnă că dacă e ”de bine” nu ar trebui citit, ba din contră, citit până

Mai mult

La Bușteni vara, blatul cu primăvara și leopardul scăpat

Iată că au trecut și alegerile, a trecut și iarna, aproape și primăvara, cu siguranță și curățenia de primăvară. Am uitat cu toți mizeria de nedescris de acum 4 săptămâni și asta datorită unor oameni, care au depus eforturi fizice, de timp și financiare ca să ne scoată din ”mizerie”.  

Mai mult

Ședință extraordinară – Aprobarea beneficiarilor locuințelor sociale

Iată că a venit și ziua in care cele două Blocuri sociale din curtea școlii Nestor Urechea să aibă chiriași.  Așadar, mâine, după ce se va vota lista prioritară voi reveni cu postarea listei prioritare, pentru că până după vot, nu ar fii legal să o public. Ce pot spune

Mai mult

Interviu cu Dl. Senator PSD, Emanoil Savin și Platforma PSD pentru EUROPARLAMENTARE

In preambulul acestui articol precizez că pe parcursul acestei campanii electorale pentru Europarlamentare i-am invitat să-și prezinte oferta politică pe toți jucătorii scenei politice, pentru ca alegătorii să-și poată forma o opinie reală, să voteze in cunoștință de cauză și să găsească , pe cât posibil toate informațiile intr-un singur

Mai mult

Ședință ordinară in 24.05.2019, ordinea de zi și votul

Anunț incă , ca de obicei, ședința publică ordinară a Consiliului Local Bușteni,care a fost convocată pentru data de 24.05.2019. Această ședință va avea aproximativ 16 proiecte de hotărâre și un punct de interpelări și sau petiții. Aș dori totuși să mulțumesc pe această cale tuturor participanților la Alegerile Europarlamentare

Mai mult

1 20 21 22 23 24 41