O scurtă introducere , Bușteni 112 ANI de Administratie locală, ciudată coincidență.
Vă reamintescă că din documente oficiale si scrieri istorice in data de 1 iunie 1908, Bușteniul a devenit localitate de sine stătătoare cu Administrație proprie.
In principiu ar fi trebuit să fim mândri că avem totuși o identitate, că avem o zi de referință, un inceput, dar…
Astăzi 28 iulie 2020 incepe oficial precampania electorală și vom asista pe parcursul a două luni, din nou, la o ”cerere de dialog” intre cei ce se doresc aleși și cei care vor alege din nou.
Am trecut prin două campanii de alegeri locale, o campanie de Parlamentare, două referendumuri si o campanie de Europarlamentare.
La alegerile din 2016 si cele din 2017 eu am susținut o platformă program o analiză documentată economic și social cu ceeace mi-aș fi dorit să pot face pentru Bușteni, pentru cetățeni , pentru viitorii cetățeni ai orasului, adică copiii nostri.
N-a fost să fie să pot convinge populația orașului că viziunea este una indreptată spre dezvoltare, progres, demnitate locală nicidecum o platformă fără obiective clare și precise din care să nu reiasă niciun orizont de timp sau vreun rezultat.
Totuși in acest răstimp, de ”peste patru ani” am reusit să am câteva rezultate notabile vizibile și extraordinar de multe ”rezultate invizibile public”, adică probleme ale cetățenilor care mi-au solicitat implicarea,rezolvate direct.
In luna februarie 2020 cu prilejul ședinței publice de Buget am solicitat ”candidaților viitori” să-și facă cunoscute ideile și propunerile pentru anul 2020 pentru că, in cazul in care vor devenii conducătorii noștri , măcar să nu joace după un buget anual ”impus” de un alt Consiliu, iar rezultatul il stiți, ZERO propuneri !
Așa că, de astăzi mă aștept la același tip de campanii cu limbaj de lemn, in care toți promit ceeace toți vrem să auzim dar… șurpriză, fără a avea măcar habar despre ce promit.
Precum spuneam, mă retrag din cursa electorală , din multe motive, extrem de multe, in mare parte extrem de personale, asta neinsemnând că nu voi susține candidații care vor avea ceva de spus , sau că nu ii voi contesta pe cei falși sau doritori de a ne inșela și totodată neinsemnănd că ”vor scăpa” după ce vor fi aleși.
Pe parcursul a peste 4 ani de mandat am ”inventariat” , dacă pot spune așa , care ar fi problemele comunității noastre și cum ar putea fi rezolvate iar pentru a veni in sprijinul tuturor candidaților pe parcursul zilelor urmatoare voi posta o serie de fotografii despre ce ar trebui făcut, dacă vrem să ne mai numim Oraș Turistic, Stațiune Turistică și nu să ne intoarcem la ”Cătunul Bușteni – Sălaș de tîlhari”
Ideea este că degeaba există transparență, degeaba există ințelegere dacă nu există implicare proactivă. Acum nu se mai poate spune că mai este ” teroare” din diverse părți oculte, că ne mai este frică de bau – bau, că dacă vedem pisici negre ne speriem … sau au rămas ceva reminescențe? Eu cred că nu, pentru că văd că acum , spre deosebire de 2016 când toți se ascundeau ca șobolanii de repercursiuni acum ies la lumină ca bravi luptători ai ”rezistenței supterane” și mă aștept să vedem intr-adevăr reale proiecte de valoare care nu au putut fi puse in practică până acum.
După acestă ”scurtă introducere” …
Bușteni 112 – in aer, apă , peisaj ca și bogății , ca resurse, pentru o reală dezvoltare.
Și incep cu APA … Cu nemulțumirea celor din Bușteni că apa este scumpă, murdară, infectă chiar.
De nenumărate ori, in ultimul timp am sesizat o apă potabilă , nepotabilă, care nu corespunde minimelor norme pe care totuși o plătim la prețul de solidaritate , la nivel egal cu apa din Sahara.
Plătim apa mult , mult prea mult și acuzăm pe bună dreptate Autoritatea Publică Locală și in mare parte avem dreptate pentru că , drepturile noastre fundamentale nu ne sunt reprezentate la nivelul Operatorului HidroPrahova.
Viitorii aleși vor trebui să ne reprezinte și să ia măsuri pentru imbunătățirea calității apei pe de o parte și reducerea prețurilor in mod real, prin eficientizarea costurilor și reducerea pierderilor din sistem.
Prețul apei să fie determinat in primul rând pe baza calității ei, in acest moment, nebeneficiind de nicio pre-tratare sau post-tratare.
In acest moment pretul apei este ”supraevaluat” deoarece , pe model european, facem parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Prahova care a scris un proiect de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă potabilă , si de transport si tratare a apelor menajere intr-o stație de tratare regională, stație de epurare pe ințelesul tuturor.
În prezent, operatorul HidroPrahova are în derulare un proiect finanțat din fonduri europene, ce vizează extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din Prahova, demarat în perioada anterioară de programare, prin POS Mediu 2007-2013, și continuat prin POIM 2014-2020, după fazare. Contractul de finanțare, în valoare de 332,74 milioane de lei, a fost semnat de conducerea Hidro Prahova și Ministerul Fondurilor Europene (MFE) în decembrie 2016 și are termenul de finalizare stabilit în februarie 2021 iar pentru clusterul Azuga-Bușteni -Sinaia are două sub proiecte:
- reabilitarea și extinderea stațiilor de epurare a apei uzate (SEAU) din Sinaia și Breaza și a stațiilor de tratare a apei potabile din Comarnic și Sinaia, în valoare de 65,4 milioane de lei, cu termen de finalizare stabilit în februarie 2021;
- extinderea rețelei de canalizare și colector din Azuga, Bușteni și Sinaia, contract în valoare de 55 milioane de lei, cu termen de finalizare în august 2019 !!!
Parte din fonduri sunt cofinanțare UE , parte din fonduri Imprumut la banci iar ratele și dobânzile la banci se achită din incasările de la agenții economici și de la persoanele fizice cât și din cotizatiile membrilor , respectiv CJ. Prahova și localitățile asociate.
Proiectele au intârzieri enorme. Pretul la apă va creste in continuare, atâta timp cât nu se ia nicio masură de reducere a pierderilor.
Câteva exemple clare , care țin nu numai de vechimea rețelelor ci și de indolența operatorului HidroPrahova.
Aici este cladirea caminului/ internat al Liceului Kalinderu. De vreo 12 ani este spartă o țeavă de 2 țoli care curge neincetat. milioane de metri cubi pierduți dar plătiți de populație in mare parte neapometrizată.
Nu știu cum se face dar Hidro Prahova nu a putut gasi nicio soluție de oprire /reparație a acestui genocid de mediu.
Apa a reușit pe de-o parte să demoleze internatul, clădirea nemaiputând fi reabilitată, cu toate că avea o valoare istorică deosebită, fiind casa lui OTTO Schiel .
Problema este că apa a trecut prin sol la cel de-al doi-lea internat si a infestat cu egrasie si mucegai parterul acestuia, unde locuiesc câțiva profesori care ne-au indrumat și ne indrumă copiii dar care nu au putut beneficia de vreo locuință de serviciu in altă locație.
HidroPrahova ar trebui să suporte cheltuielile de reabilitare a ambelor clădiri.
Acest hidrant curge de vreo 11 luni, și cu toate că s-a intervenit pe stradă cu numai o săptămână in urmă , angajații Hidro au trecut pur si simplu pe lânga.
Cismeaua publică din centrul Orașului, șingura cișmea publică rămasă din trecut, LEUL. au fost 4 de acest gen, acum doar acesta a mai rămas. Curge neincetat dar pe la bază.
Chiar in stația de autobuz, la gară, Primăria a inceput o reabilitare prin ”redalare si bordurare ” stradală. Pentru a nu se mai realiza investiții aiurea a solicitat HidroPrahova să reabiliteze/inlocuiască sistemul de alimentare cu apă potabilă și Hidro s-a conformat … rezultatul il vedeți! După două săptămâni … țeava spartă .
Strada Căprioarei, este una dintre străzile care dispune de peste 235 de capace de canal !!!!! și tot atâtea cămine, sau cel puțin atât am numărat eu. Căminele sunt degradate și aparțin tot de HidroPrahova. Pui capacul după care se surpă căminul cu tot cu stradă.
Pierderi de apa spre cartierul Palanca
Și in Bușteni mai sunt in jur de 149 de astfel de puncte de pierdere.
Calculați dvs cam câți metri cubi de apă se pierd.
In Bușteni prețul apei il plătim pe 3 componente:
Apa potabila – 50 unitați
Apa menajeră – 40 unitați
Apa pluviala – 10 unitati
Total 100 unitați
Pentru cei cu apometru iar pe pausal ca exemplu 9 mc/persoana respectiv:
9 mc apa potabila
7 mc apa menajeră și
2 mc apa pluvială
Pretul se calculează la apa consumata inclusiv pierderile. Este la mintea cocosului că odata cu reducerea pierderilor legal, nu se mai pot cere astfel de tarife in conditiile in care la Bușteni apa nu este nici tratata și nici pompată, adică costuri de intreținere și funcționare ZERO.
In partea a doua a articolului veți citi despre Aer și Peisaj , respectiv despre ADI Managementul deșeurilor, unde nu este vorba de tarif ci de modul cum nu se face colectarea selectivă intr-o staței de transfer NETERMINATĂ, cum sunt amplasate in peisaj diverse pubele, cum acum in timp de pandemie nu se respectă vreo normă de siguranță privind deșeurile periculoase, și multe multe altele, printre care cum arată stratul de asfalt proaspăt turnat pe diverse străzi , calitatea și dimensiunea microscopică… dar și modalități de eficientizare a activitaților adminstrației locale.
Si sfârșesc acest articol cu ”WEB UP ! ZdB Style” pentru că ar trebui terminat cu Bușteni TREZEȘTE-TE! insă aș fi acuzat de partizanat politic.
___Vizualizari 528