Este unul dintre ultimele articole despre campania electorală pentru ”locale” a anului 2016, o campanie atipică și aproape curată.
In afara faptului că au existat ”mici„ neințelegeri, am văzut că nu s-a bătut nimeni, nu au mai fost inverșunați politici, in principiu toată lumea injură intr-un singur sens, da UNUl !
Mă așteptam ca pe final de campanie să apară ”mari realizări” care să arate ”cât de Zmeul zmeilor” poate fi un primar in funcție și am văzut ecologizări peste noapte, inlocuirea tuturor stațiilor de autobuz, inlocuiri de afișe, inmulțirea panourilor electorale, organizări de diverse evenimente publice in spații publice și private, manipulări și multe altele, insă nu mă așteptam la FRAUDAREA FONDURILOR pentru străzi din Programul Național de Dezvoltare Locală, chiar nu mă aşteptam să-i desconsideri in aşa hal pe cei din Cartierul Piatra Arsă pe de o parte și pe cei care-ți vor urma din 5 iunie incolo, să-i lasi fără fonduri pentru asfaltarea in condiții de calitate a acelui cartier.
Alaltăieri şi ieri 31,05 – 01,06 Strada Saelelor din Cartierul Piatra Arsă a fost asfaltată ca prin farmec, cu un heirupism demn de orice mare ”campaniot” aruncat la coșul de gunoi al ”județenelor”:
3 cm de asfalt grosime
După prima ploaie de astăzi dimineața a ”inflorit” asfaltul. Dacă ar fi fost grâu era in regulă așa insă …
Asfalt direct pe CLISĂ, fără pietruire, făra tasare, fără lucrări de consolidare, NIMIC, doar DIRECT.
Grosime asfalt, 2,5 – 3 cm …
Când calci pe acest asfalt te infunzi 2-3 cm.
Păi dacă asta inseamnă ” SĂ CONTINUĂM IMPREUNA ! ” …
Ar mai fi un zvon, cum că nu este vina Primarului că se CLORINEAZĂ APA la Bușteni ci a celor de la HIDRO ! Nimic mai fals ! Clorinarea la Bușteni ține de un proiect exclusiv susținut de Primarul Orașului Bușteni Dr. Ec. EMANOIL SAVIN și APROBAT de TOȚI Consilierii Locali PDL, ”transferați” intre timp la PSD.
Problema acestui proiect este că după ce se va finaliza se va concesiona sau transfera către Operatorul de apă HIDRO sau cum se va numi peste câțiva ani iar prețul ”apei ” la utilizatorul final, adică CETĂȚEANUL, va crește cu aproximativ 60%. Nu credeți 🙂 , nu este absolut nicio problemă, insă dacă citiți Ziar de Bușteni veți ințelege că valoarea de milioane de euro va trebui recuperată TOT de la populație in urmatorii 20 de ani, adică de la copii noștri și de la noi. Deci și ”beliți” și otrăviți si cu apă clorinată și datori vreo două generații.
Și vă mai recomand să citiți incă odată DECIZIA CURȚII DE CONTURI cu privire la mandatul 2008 – 2012 in care s-au stabilit nereguli si fraude de peste 140 de miliarde vechi.
Cred că a venit vremea să stopăm fraudele și bătaia de joc care s-au abătut asupra Bușteniului și să ieșim la vot pe 5 iunie.
Există si posibilitatea să se iasă la vot și să se LEGITIMEZE DIN NOU , frauda, hoția, nesimțirea, falsitatea, dar atunci măcar știm că BUȘTENIUL A LEGITIMAT din nou frauda, hoția, nesimțirea, falsitatea …
Precum spunea un prezentator zile acestea … Stimatăăă audiențăăăăă, acest minunat eveniment a fost organizat de nimeni altuuuuullll decât ZMEUL ZMEILOOOORRRR …
___Vizualizari 767
Aseara , mai mult din intamplare am urmarit pe VP-TV prestatiile celor 2 primari de la Sinaia si Busteni . A fost asa mare diferenta intre cei doi din toate punctele de vedere . Oprea s-a axat pe ce a realizat si in special pe ce intentioneaza sa faca daca v-a fi reales , a vorbit foarte cursiv si la obiect . Spre deosebire de Oprea , primarul din Busteni a avut o prestatie jalnica . In primul rand a atacat intr-un mod jalnic pe cei de la PNL numindu-i “neispraviti ” si pe liderul PNL : unul care scrie prostii si pe care el l-a dat afara de la primarie : “daca era ceva de capul lui nu-l dadeam afara ” ! Apoi ca un “lider ” care se crede a vorbit de toate localitatile “unde a pregatit alegerile pt. PSD ” . Dupa stiinta lui ( e dr. economist ) , Secaria si Valea Doftanei sunt pe = ” Valea Prahovei ” ! Despre Busteni , spre disperarea moderatorului nu a vorbit decat 3-4 minute in care din nou a atacat pe toti cei care nu sunt cu el . Poate moderatorul ar fi trebuit sa-i ceara un punct de vedere referitor la ” Concluziile Curtii de Conturi ” care au fost publicate in Ziar de Busteni !