Când vrei cu tot dinadinsul să distrugi un oraș o poți face, toată treaba este să ai la indemână o Strategie de DEMOLARE DURABILĂ INTEGRATĂ și diverși imbecili care să te iubească indejuns incât să-ți urmeze ordinele cu ochii inchiși fără să gândească. Asta se aplică in toată țara dar
Month: July 2015
O zi infrumusețată, tarife 4×4, măgaria Bucegilor si un ghiolban manopuțist
Până acum am fost un adept al transportului 4×4 in Bucegi. Anul trecut faceam un traseu, Bușteni, Dichiu, Bolboci, Padina, Peștera, intoarcere in Dichiu, apoi Piatra Arsă, iar Dichiu , Sinaia, Bușteni, cu mașina proprie, 70 lei benzina, 5 inși, iar tariful la transportul 4×4 / persoana pentru Bușteni –
Blocuri sociale la Bușteni in curtea Școlii și lista viitorilor locatari
Acest articol este dedicat in primul rând locuitorilor get beget din Bușteni iar apoi celorlalți. Nu voi incepe cu ”Să ne luăm orașul inapoi” pentru că aș fi ipocrit pentru că nu l-am pierdut ci l-am predat de bună voie celor care ”au făcut mai mult decât au promis” cu
Despre Jean Băcioiu, la 93 de ani
Jean Băcioiu, născut pe 22 iulie 1922, fiind primul copil al familiei, după el au urmat incă trei frați, două fete și un băiat. A fost cercetaș, a urmat liceul Șaguna din Brașov. Inrolat in armată in cel de-al doi-lea Război Mondial a luptat vitejește pe frontul de vest fiind
Un traseu prin Rai – la Mălăiești – partea II
Această a doua parte a articolului prezintă imprejurimile Cabanei Malăiești, flora (protejată) existentă la altitudinea de 1720 m in mijlocul Parcului Natural Bucegi, tarife la cabană și drumul de intoarcere. Era ora 16.30 și eram la nici 50 de metri de Cabană când, de nicăieri au apărut …
Un traseu prin Rai – la Mălăiești – partea I
O vară caniculară ce poate fi răcorită doar de umbra pădurilor și adierea vântului dintre munți. Urmează o poveste minunată cu ceva constatări și concluzii la inceput in descriere și la sfârșit, ințesată de imagini deosebite și destul de puțin text. Este vorba despre descrierea unui traseu pe care nu