La Bușteni, PSD nu a câștigat iar PNL nu a pierdut Parlamentarele !

Pare ciudat și paradoxal dar la Bușteni nu PSD a câștigat Parlamentarele ci Emanoil Savin a ajuns Senator, pentru că PSD este in cădere liberă de două mandate iar PNL, paradoxal, cu toate atacurile și incercările de distrugere este in creștere, ce-i drept ușoară, dar este singura creștere care a avut

Mai mult

Ședință ordinară in 18.11.2016 și Ordinea de zi

Ca de obicei anunț ședința ordinară a C.L. Bușteni, cu ordinea de zi și cum voi vota in Ședință. Precizez că acolo unde vedeți ” cu Amd” se poate ca votul să se schimbe deoarece amendamentele sunt de natură legală/juridică sau materialele nu sunt complete, cel puțin in acest moment.

Mai mult

An școlar deschis sub auspiciile sărăciei la Bușteni

Prima dată după mulți ani, de bani ”investiți” in invătământ când Primarul și Vice-primarul Orașului Bușteni au lipsit de la deschiderea anului școlar. De fapt nu-mi pot da seama dacă a lipsit Primarul, Vice-primarul, amândoi sau doar unul pentru că nimeni nu mai știe dacă avem Primar sau Vicele este

Mai mult

”DERBEDEI” IESIȚI LA VOT !

După o lună de campanie electorală, când totul părea fair-play, cu afișe, cu discuții cu cetățeanul, cu materiale de propagandă mai mult sau mai puțin realiste distribuite, s-a trezit un ”epitet”, mare Coordonator de campanie pe Valea Prahovei, Colegiul 1, aruncat la groapa de gunoi a politicii prahovene din cauză

Mai mult

Asfaltarea electorală și VENIȚI LA VOT !

Este unul dintre ultimele articole despre campania electorală pentru ”locale” a anului 2016, o campanie atipică și aproape curată. In afara faptului că au existat ”mici„ neințelegeri, am văzut că nu s-a bătut nimeni, nu au mai fost inverșunați politici, in principiu toată lumea injură intr-un singur sens, da UNUl

Mai mult

NOUTĂȚI