Asa cum v-am povestit, ieri a fost ziua mea. Nu vreau sa intru prea mult in detalii, dar e clar, de azi ar trebui sa fiu mai intelept. Consider ca o anumita amprenta personala, va diferentia posturile noastre de cele de pe site-urile de stiri, ceea ce ne si dorim.
Tag: valea prahovei
O semnatură pentru 335 de vieţi. Împuşcaţi-mă.
Azi am implinit 41 de ani. Multi ar spune ca i-am implinit de pomana, cred ca as fi partial de acord. Inca mai cred, si am speranta ca in Romania se poate schimba ceva in bine. Da, sunt naiv, cum la fel, ar spune altii. Dar, speranta moare ultima. Am
Uită-te în ochii mei şi trage.
Recunosc, sunt si eu la randul meu un vanator de ursi. Dar am sa revin putin mai jos la acest aspect. Aflam azi din presa, ca in Arges, doi vanatori au fost atacati de urs. Ceea ce n-am stiut de la inceput, este ca acei vanatori, erau de fapt “gonaci”
Prost să fii, NOROC că eşti.
Despre FRUMOS, despre SI MAI FRUMOS, sau MAI PUTIN FRUMOS. Aflam din presa astazi de dimineata ca au reinceput cautarile ursului care ieri a omorat un om in jud. Dambovita, in zona localitatii Moroieni: “Am reluat căutările cu mai mulţi vânători decât am avut ieri (miercuri-n.r.), iar la operaţiune vor
Popas de o clipă, în Zamora, Buşteni.
Din păcate, era cam înnorat. Şi norii se plimbau…… ___Vizualizari 613
Înălţarea Sfintei Cruci
Mănăstirea Caraiman îşi serbează astăzi hramul. Zi de sărbătoare în Buşteni. “Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, s-a aflat astăzi, 14 septembrie 2012, în ziua sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, la Mănăstirea Caraiman din judeţul Prahova care şi-a serbat hramul principal. Preafericirea Sa a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie înconjurat de