Ședința ordinară a CL Bușteni in 25.09.2019, ordinea de zi și votul

Așa cum v-am obișnuit, anunț in fiecare lună de trei ani incoace, ordinea de zi a ședințelor ordinare ale CL Bușteni și cum votez, pentru transparență și informarea cetățenilor orașului Bușteni. In data de 25.09.2019, incepand cu orele 14.00 va avea loc ședința ordinară pentru luna septembrie. Aceasta ședință va

Mai mult

Incepe noul an școlar. Programul deschiderii la Bușteni

Cu bucurie și emoție va incepe noul an școlar 2019 – 2020 , luni 09,09,2019. În conformitate cu ordinul ministrului Educației Naționale nr. 3.191/2019 privind structura anului şcolar 2019-2020, cursurile anului şcolar 2019-2020 încep luni, 9 septembrie și sunt dispuse pe durata a 35 de săptămâni.  Structura anului școlar cuprinde semestrul I (9 septembrie  – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13

Mai mult

Zilele Culturii la Bușteni, 9-25 August și programul

In perioada 9 – 25 August, Bușteniul redevine, ca in fiecare an, Capitala culturii romănești.  Spectacole de teatru, muzica clasica, folk, moderna, mult antren și veselie vor umple ininimile locuitorilor dar și ale turiștilor aflați aici, in aceasta perioada. Gazda spectacolelor va fi ca de fiecare data Centrul Cultural Aurel

Mai mult

Ședința ordinară a CL Bușteni in 25.07.2019, ordinea de zi și votul

Așa cum știți, anunț in fiecare lună ordinea de zi a ședințelor ordinare ale CL Bușteni și cum votez, pentru transparență și informarea cetățenilor orașului Bușteni. In data de 25.07.2019, incepand cu orele 14.00 va avea loc ședința ordinară pentru luna iulie. ___Vizualizari 868

Mai mult

Trofeul Sinaia – ediția a XI-a – 19 – 21 iulie 2019

“Suntem de 11 ani împreună la unul dintre cele mai așteptate evenimente. Trofeul Sinaia îi aduce la start pe cei mai rapizi piloți pentru acest circuit spectaculos, singura etapă care se desfășoară pe un traseu integral urban. Piloții au devenit între timp prietenii nostri, mașinile lor sunt deja cunoscute de

Mai mult

La Sinaia – două pasarele unice în România, vor fi dotate cu lift – Fonduri Europene

Luni, 24 iunie,  Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia și Liviu Mușat, directorul ADR Sud-Muntenia, au semnat la sediul din Călărași, cel de-al 6-lea contract cu finanțare europeană. “Vom construi 2 pasarele unice în România care vor fi dotate cu lift și vor traversa râurile Zgarbura, respectiv Izvorul Dorului. Punțile de

Mai mult

1 23 24 25 26 27 142