Amplasarea tomberoanelor – Programul ciclului natural de venire a primaverii

Așa cum NU v-am promis, astăzi, după articolul de aseară m-am interesat unde vor fi amplasate Benele de 9 tone in vederea colectării resturilor vegetale rezultate din ”ciclul natural al venirii primăverii” .

Astăzi au fost retrase, și nu se vor mai intoarce inapoi, benele verzi de 9 tone , de pe stăzile Cuza Vodă, Splaiul Zamorei ( Parcarea de vis-a-vis de cimitirul din Zamora) și cel din strada Florilor.

La ora 14,55 , toate trei benele, părăseau Bușteniul și se indreptau, bine ancorate către Brașov.

A fost golit și un al IV-lea, din Telecabinei-Blocurile sociale dar a fost reamplasat in același loc.

Tot astăzi ”Mașina de spălat” a Comprestului a periat Strada Cezer Petrescu, Victoriei și Nestor Ureche, insă cu cu foarte mare greutate din cauza mașinilor parcate aleator.

Cele trei bene verzi despre care v-am spus că au fost retrase vor fi amplasate astăzi pe străzile Alpiniștilor, Aleea Silva in dreptul Blocului D și pe strada Griviței. Așa că, atunci când le vedeți amplasate vă rog să depozitați resturile vegetale provenite din curățarea pomilor, greblarea grădinilor și din alte activități de curățenie.

Este bine de știut că , in principiu, chiar dacă considerați că schimbatul mobilei de prin casă, rigipsări, faianțări, etc fac parte din ”curățenia de primăvară”, ce rezultă , numai rest vegetal provenit din ciclul natural al venirii primăverii nu este, deci luați legătura cu operatorul de salubritate Conprest. 1 mc deșeu inert= 85 lei cu TVA .

Caminul Alpin – Valea Albă

 

Poiana Țapului – Str. Crinului. ?!?!?

Au mai rămas incă neridicate, benele din Str Crinului – Poiana Țapului și Căminul Alpin – Valea Albă.

Tot dimineață au fost ridicate deșeurile colectate de către cetățenii care s-au ocupat de ecologizarea zonei.

Măine vor fi ridicate cele două bene mai sus precizate și vor fi amplasate … unde va considera Primarul Orașului Bușteni. Poate, cine știe, următorul anunț de amplasare il veți citi pe pagina domniei sale, dacă nu, stați liniștiți că vă voi informa tot eu.

Incă o știre, daca nu o știți , Podul de pe Nestor Ureche a intrat in reabilitare.

Accesul in Valea Cerbului se face prin strada Plevna și apoi pe strada Valea Cerbului. 

Acum strada Valea Cerbului nu mai are sens unic, așadar ATENȚIE , că pe o singură bandă sunt două sensuri de mers, nesemaforizate.

 

Așadar, pe mâine!

Web Up ! ZdB Style

 

___Vizualizari 298

One thought on “Amplasarea tomberoanelor – Programul ciclului natural de venire a primaverii

  1. Fomnule Achim, poate dvs in calitate de consilier avet acces la mai multe informatii..
    Ne lamuriti si pe noi ce cauta pubela ascunsa in spate la CPPI? N-are societatea domnului primar bani sa plateasca un contract de salubrizare? Sau nu are liceul? Ca in rest, sunt 2 case putin mai jos. Si o biserica. Ma indoiesc ca pt ei e pusa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie
Read more:
HPIM4886
Dulceata de zmeura

Pentru că mai este putin si se termină sezonul de adunat zmeură in zona Bucegilor va impartașesc o reteta de...

Organizația P.N.L. Bușteni mai puternică ca niciodată și PLATFORMA ELECTORALĂ

Astăzi se implinește o lună de când am intrat in P.N.L. După ce fusese pur și simplu spulberat de pe...

Close