Pârtia Kalinderu, DJ 713 se inchide, erată, minivacanță de 1 Decembrie la Bușteni

Bușteni, stațiune turistică de interes național sau Poarta Bucegilor, inima turismului din Valea Prahovei, intrată intr-un con de umbră turistic in ultima perioadă, revine in forță in sezonul hibernal 2017 – 2018, pregătind surprize de proporții turiștilor dar și localnicilor.

Această minivacanță de 1 Decembrie este o pregătire a sărbătorilor ce vor urma.

Față de alți ani, autoritățile locale s-au pregătit cum se cuvine la nivel administrativ și gospodăresc, așadar se vor face toate eforturile pentru deszăpezirea prioritară a arterelor spre polurile turistice și a parcărilor aferente, spre Telecabina Bușteni, D.S. Kalinderu, Zamora – Castel Cantacuzino, Poiana Țapului.

Ca erată la articolul precedent, manifestările de 1 Decembrie vor incepe la 11.30,  insă sosirea echipamentelor militare pentru paradă va fi in jurul orelor 10.00, prilej cu care, cei interesați pot admira arme și autoutilitare de război.

De 1 Decembrie, va fi dat in funcțiune feericul iluminat festiv din Parcul Central , apoi până in preajma Crăciunului vor urma toate parcurile din toate cartierele orașului.

020

Domeniul schiabil Kalinderu și-a deschis din nou porțile, astfel astăzi, 30 noiembrie, deși condițiile atmosferice nu au permis realizarea unui strat de zăpadă propice schiului, este funcțional.

 

Deocamdată nu s-au stabilit tarifele pentru ski-pass-uri , o urcare ( + coborâre ) este de numai 10 lei pentru copii și 20 de lei pentru adulți iar o tură cu sania-tobogan din Fun-Park, este de numai 5 lei/ persoană.

 

Pe Kalinderu II se realizează lucrări de intreținere, insă se vor finaliza, pâna la inceperea oficială a sezonului de schi

D.S. Kalinderu este o  alternativa a urcării cu Telecabina in Bucegi, deoarece, din cauza condițiilor atmosferice, aceasta nu funcționează.

Nu numai D.S. Kalinderu oferă posibilități de petrecere a timpului liber in acestă perioadă ci și Centrul Cultural Aurel Stroe, unde, in perioada 1-3 Decembrie se desfășoară cea de a IV-a ediţie a Festivalului Concurs Naţional de Dans „D’Aor Grand Prix”.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Multiculturală „Dans Art Open – România” în parteneriat cu Centrul Cultural „Aurel Stroe” şi este cel mai bine cotat concurs de gen din ţară. Concursul este adresat copiilor, adolescenţilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 4 şi 25 de ani şi este organizat pe grupe de vârstă şi pe secţiuni, cuprinzând următoarele stiluri de dans: balet clasic, dans contemporan sau fantezie, dans oriental, dans indian, dans de cabaret, muzicall, dans inspirat din coregrafiile MTV.

Totodată in perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, la Bușteni are loc a VI -a ediție a Milonga Nacional cu sprijinul CPPI Bușteni in parteneriat cu Castelul Cantacuzino. 

O veste proastă pentru admiratorii frumuseții Bucegilor inzăpeziți . C.J. Dâmbovița, de comun acord cu C.J. Prahova, au decis inchiderea DJ 713 Cabana Cuibul Dorului – Vârful Dichiu, pe perioada iernii, prin montarea de piloni de beton. Accesul către Peștera sau Cabana Piatra Arsă se va realiza pe DJ 714, Moroieni. ( Știre DIGI 24 )

Atât ar fi pe scurt, insă surprizele plăcute vor curge pe parcursul acestui sezon de iarnă .

___Vizualizari 1148

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Ședința ordinară a CL Bușteni in 20.11.2019, ordinea de zi și votul

Anunț așa cum v-am obișnuit, in fiecare lună, ordinea de zi a ședințelor ordinare ale CL Bușteni și cum votez,...

m93
Spre Padina si Bolboci acum … 100 de ani

O galerie de imagini dinspre Peștera prin Cheile Tătarului spre Padina și Bolboci, apoi mă voi intoarce spre Babele ,...

Close