Din campania NEelectorală

A trecut ceva timp de când n-am mai scris, asta pentru că m-am tot abținut, din bun simț să zicem. 

Pentru cei care cred că n-am mai fost prezent prin localitate 🙂 , trebuie să-i dezamăgesc. Mă fâțâi ca un titirez ziua și ca o bufniță pe-nserat sau noaptea. Văd, ascult, uneori mă bucur, dar de cele mai multe ori mă intristez.

De vreo lună tot se-ntâmplă lucruri, despre care nu-mi dau seama dacă sunt ”de bine” sau ”de rău” pentru mine sau pentru ceilalți. Este … cumva !

Am avut surpriza să constat intr-o noapte că am rămas fără mâna dreaptă in PNL Bușteni, dl. Vicepreședinte – Gabriel Mușat care și-a inaintat public ”demisia de onoare”.

Demisia fiind un act unilateral de voință, a trebuit să iau act de acest aspect și să ”regândesc” candidatura pentru funcția de Primar, deoarece domnia sa era cel care ar fi trebuit să ”infrunte” PSD-ul in iunie 2017, mai ales că in scurt timp și-a făcut publică si simpatia pentru partidul mai sus menționat, amintindu-mi de anul 2016 când PNL Bușteni a fost lovit cam in aceeași manieră, dl. fost Primar trecând cu tot PDL-ul la PSD iar dl. Totpal cu tot PNL-ul la PER. E si asta o strategie …” dezbină și vei câștiga” … insă, zic și eu, mai depinde și de alți factori

Asta e! Acum mă aștept la fel de fel de treburi …  injurii, conturi false, premeditări … dar vom vedea la momentul respectiv.

Pe urmă am constatat că am in PNL oameni care in față una imi spun iar pe urmă, când să mă bazez pe ei ”dispar fără urmă”, ba m-am trezit că nu apucă telefonul de 3 ori să sune că intră mesageria vocală.

M-au bucurat mesaje venite direct de la anumite persoane, de incurajare, de implicare directă, de susținere … oameni care mi-au sărit in ajutor, fără teamă și totodată mesajele de respingere, bărbătești.

Am intâlnit persoane care ”nu mă iubeau deloc” dar care, spre surprinderea mea ”m-au tras de mânecă” și mi-au mulțumit pentru transparență și implicarea in viața Bușteniului și mi-au solicitat să-mi semneze pe listele de susținători.

Pe 10 mai, am fost validat de BPJ al PNL ca și candidat pentru funcția de Primar din partea Partidului Național Liberal și imi voi depune candidatura in condițiile in care voi strânge cele 500 de semnături de susținere.

Cred că e ”de bine”!

Intre timp, am mai fost, pe colo, pe colo, insă astăzi chiar m-am intristat. Trec cam de 3-4 ori pe săptămână pe la ”banca mea” și din nou am găsit-o vandalizată … aproape ”dată de gârlă” …

Oare ce sentiment poți avea când ”dai cu banca de pereți” ? Habar n-am, insă să știți că sentimentul de a ”indrepta” ceva rău, chiar și dacă neimportant … este ”inălțător” .

Am pus-o la loc, că dacă tot am văzut … dacă tot vezi și poți, pune mâna și fă ceva, nu trece nepăsător …

Situată la vreo 50 de metri de prima 🙂 , dar nu am avut o scândură la mine 🙂 .

Oricum, așa de final, pot să vă spun că s-a reinstalat ”intrarea in Bușteni”, in squarul MOL, cea cu ”BINE AȚI VENIT – BUȘTENI – COCA COLA” , cam nevizibilă dar ”este”, au dispărut 6 panouri/aviziere publice dintre cele 25 existente, care cu siguranță se vor ”replanta” până in 27 mai, străzile Piatra Arsă și Crinei, ”proaspăt asfaltate” sunt ca după război, sunt probleme mari cu apa in Zamora și Poiana Țapului, Planul de Management al PNB ”incă” nu a fost aprobat, urșii iși fac apariția in aproape toate cartierele orașului producând mari prejudicii prin gospodării,  la ”Spital” nu se intâmplă nimic, nu se intâmplă ”colectare selectivă a deșeurilor”, datoria publică a orașului in acest moment este de vreo 470 de miliarde lei vechi, stația de autobuz de la gară nu se va reamplasa, ultima stație de autobuz, din Cezar Petrescu a fost reparată, Valea Cerbului este suprasaturată de rulote și in principiu vom avea 8 candidați pentru funcția de Primar, dintre care doar 4 și-au anunțat public intenția dar vom vedea pe 22 mai care, cum și pe 11 iunie care pe care sau doar care !

 

Web Up! ZdB Style

___Vizualizari 616

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Am nevoie de tratament pentru Cancer Ganglionar

In data de 11 aprilie un ”trasnet” s-a abătut asupra familiei Valentin Novac ( din Bușteni) și Gabriela Iscru ....

Close