Exercițiu de democrație, intre parastas și protest pașnic la Bușteni

Vineri 3 februarie s-a anunțat un protest pașnic spontan la Bușteni, impotriva ordonanței 13/2017. Anunțul a plecat din facebook, realizat ”din exterior” ca să zic așa, pentru sâmbătă 4 februarie, orele 15.00.

Ca de obicei, anunț cam toate evenimentele importante care se petrec pe raza orașului Bușteni, indiferent dacă particip sau nu, așadar l-am distribuit, tot pe facebook.

Sâmbătă, 4 februarie, pentru mine unul , nu a fost o zi obișnuită, nici măcar fericită, deoarece am comemorat 6 luni de când s-a stins din viață bunica mea.

A decedat la aproape 90 de ani, in august. A prins un război mondial, toată perioada comunistă, revoluția română și incă 26 de ani de democrație.

In tot acest timp, 90 de ani aproape, a sperat că ”va fi mai bine”. Este persoana care, de mic, m-a invățat să nu fur, să fiu cinstit, să fiu bun, să ajut cât pot, să iubesc libertatea și să sper. Este persoana care mi-a spus …”nu uita de unde ai plecat … dacă totuși ”te apuci” , nu uita de degetul opozabil, doar până acolo, nu până la cot că vei cădea in hău … ține minte cât trăiești că Dumnezeu este SUS și vede… și doar idolii falși CAD, Dumnezeu niciodată!

Zic eu că avea principii sănătoase, iar educația primită, la fel, una sănătoasă, ce-i drept mai avea și momente cănd zicea ”vezi-ți de trebă, lasă-i in pace, că niciunul nu-ți va sări in ajutor dacă ți-e greu” , dar după ceva timp ii părea rău și-și amintea de primele sfaturi, ”fii săritor, ajută”

Mda, de dimineață și până pe la 15.40 am fost la parastas, am plâns, am râs, ne-am amintit … apoi eu am plecat spre protestul pașnic din fața Primăriei Bușteni, unde imi propusesem să merg din solidaritate cu ”strada” pentru abrogarea ordonanței 13/2017.

Inainte cu câteva minute de plecare m-am uitat pe fluxurile de știri și am văzut că urma ca ordonanța să fie abrogată sau modificată, deoarece dacă s-ar fi dorit menținerea 🙂 , nu se intâlneau șefii PSD,ALDE și Guvern, SÂMBĂTA, o puteau ”lălăi” in week-end liniștiți.

A fost un moment de ”intrebare” dacă să mă mai duc sau nu, dar pentru că, spontan așa, mai vorbisem cu vreo 20-30 de persoane, mi-am zis că este in regulă, pe de-o parte, iar pe de altă parte, credeți-mă, nu am mai văzut un protest la Bușteni din noaptea de 21 decembrie 1989 … că am participat și la acel eveniment 🙁 .

După amploarea comentariilor din facebook am ”prevăzut” că vor fi peste 200 de persoane.

in jud de ora 16.00 a fost un maxim de 45 – 50 persoane.

A inceput să fie interesant, Firma de protecție și pază, Jandarmerie, Poliție, Poliție locală. Fără niciun dubiu, siguranța cetățenilor este cea mai importantă.

In Primărie, a apărut și dl. Senator, Emanoil Savin .

Este ora 17.40, se lasă seara, in fața Primăriei mai protestează pașnic 30 de manifestanți și … și-mi dau seama, la final, de importanța evenimentului.

Intre ora 15 și 16 am tot primit mesaje pe telefon că ”in stradă” sunt puțini, că cei din Bușteni sunt speriați, că ”ne facem de râs” dacă participăm, mai multe și toți transmiteau că ”am plecat” … și mă intrebam in sinea mea, ce ar fi fost dacă in 89 pleca lumea acasă de frică, de rușine, etc, dacă cei care dealungul timpului au făcut ”greva foamei” la fel, plecau, că le era frică, sau rușine …

Strada are puterea ei! Uniți vom invinge … numai că ieri la Bușteni nu era un protest impotriva cuiva din Bușteni ci ar fi trebuit să fie un protest de solidaritate impotriva unui atac la democrație.

Chiar dacă zâmbiți, ”autoritățile locale” și-au luat niște măsuri de precauție foarte ample, având unii impresia că evenimentul va degenera in ”lupte de stradă” … Priviți clipul de mai jos, numărați Jandarmii și veți vedea că ”deranjul” a fost mare. La mitingul de susținere pentru Vlad Oprea, la Sinaia, cel puțin ”la vedere” au fost 6 jandarmi ( că am fost și acolo ), la Bușteni, pe ”prispa” Primăriei, brusc, au apărut minim 10 !

Dacă degenera evenimentul, cu siguranță, aveam parte de ”incurajări”. Să vezi cum ”simțeau” alături de noi, cei de acasă, de pe facebook, cum ii durea sufletul, și mâinile și picioarele dacă … Câtă ipocrizie! Pe de altă parte pot spune că este nebunie curată să-ți scoți copii in stradă la astfel de evenimente, este o lipsă totală de responsabilitate și o lașitate de nedescris să te ascunzi in spatele lor, că poate că nu te bate nimeni, este o manipulare a sentimentelor … dar mă opresc.

 

Așadar, Bușteniul ARE FORȚĂ !

Ii felicit pe protestatari că au fost solidari cu cei din ȚARĂ. Probabil că, deacum incolo se vor gândi dacă să iasă sau nu la proteste, pentru că la un moment dat … ”odată si odată fiecaruia i se va intâmpla să se trezească cu un bloc in fața casei, cu o vilă care să-i blocheze vederea spre munte sau spre soare, să fie injurat sau umilit pe nedrept de autoritățile locale, să i se răpească proprietatea pentru ”constructii sau lucrări de importanță publică”, să fie hăituit, sau dat afară din serviciu că nu este de partea cui trebuie sau că nu-și vinde proprietatea pentru a se ridica vreun edificiu tip mall sau să-i țină copii intr-un spațiu cu gratii ca la penitenciar in curtea scolii. Când fiecăruia i se va intâmpla se va intreba ” Ce mă fac Doamne? Cum este posibil așa ceva? … dar va constata că ESTE singur, nimeni nu este aproape pentru că nu a mai rămas nimeni să-l ajute ! ” … pentru că NU CONTĂM dacă nu suntem MAJORITATE și SOLIDARI .

Totuși, trebuie să menționez că astfel de ”aberații legitime de incălcare a principiilor democratice” precum ordonanța 13/2017 , nu s-ar fi intâmplat, dacă tot așa, nu vă era rușine sau frică să ieșiți la vot. Legitimitatea VOTULUI este sfântă și democratic vorbind, ne merităm soarta, in solidar cu țara.

Web up! ZdB Style

 

___Vizualizari 1370

3 thoughts on “Exercițiu de democrație, intre parastas și protest pașnic la Bușteni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
(Din) ADEVĂRUL – Bușteni incotro ???!!! – by PLAGIATOAREA MARIANA ANTONESCU

Care o fi misterul, pe cine și de ce incurcă Achim ,”jocurile subterane” ale Bușteniului , chiar nu pot ințelege....

Leapșa curățeniei de primăvară la Bușteni

Heirupism, proastă organizare , indiferență și zeflemea ! Asta-i deviza PRIMARULUI orașului Bușteni. Din 3 aprilie a inceput luarea la...

Close