Afișaj electoral prin rupere, niște măgari și niște vaci

Mda, ultimul dintre candidații de la Bușteni a binevoit, intr-un târziu să-și comande afișe electorale, dar ce să mai facă cu ele pentru că a organizat așa de bine afișajul electoral incât, neașteptându-se ( sau făcând tot posibilul să inlăture) ca  P.N.L  Bușteni să aibă candidați a făcut niște afișaje electorale pe care incap doar 6 candidați, dar la noi sunt 7, așadar s-a hotărât ca prin forță și sfidare a legii electorale, ca de obicei, să se impună, rupând AFIȘELE P.N.L. sau ale altor formațiuni politice și punându-le pe ale domniei sale, ”performerul de supt poalele Caraimanului”, nimeni altul decât Doctor Economist Emanoil savin .

campanie 006

Așa arată astăzi panoul de pe Erou Moldoveanu intersecție cu Fântânii

afisaj electoral 019

Așa arăta până ieri ( mai erau si ceilalti candidați ), P.N.L era pe locul 3, acum a rămas doar colțul 🙂 . Am anunțat incă de la inceput că din fair-play față de ceilalți candidați, P.N.L. Bușteni și-a pus afișele ca pe buletinele de vot, adică pe poziția 3 pe afișaje, cu mici excepții dacă deja locul era ocupat de un alt candidat.

Dacă pentru noi și celelalte formațiuni politice LEGEA inseamnă ceva, se pare că pentru ”zeus de supt poalele Caraimanului” LEGEA este ceva facultativ, de călcat in picioare, de nebăgat in seamă, siluibil, etc și toate astea se realizează cu intenție deoarece la ultima intâlnire cu reprezentanții partidelor ni s-a comunicat de către judecătorul Circumscripției Electorale – Dna Elena Condei , că avem voie DOAR UN AFIȘ pe un panou electoral, că NU SE RUP afișe, că TREBUIE SĂ RESPECTĂM legea , toți am fost de acord.

Pe lângă aspectele acestea ni s-a mai comunicat că nu mai este voie ca pe timpuri să punem afișe pe stâlpi, pe garduri pe alte aviziere … ți-ai găsit !!

campanie 001

3 bucăți nu două, nu una !

campanie 002

Aici cred că s-au răzgândit, nu au mai procedat ca la 9 Mai, unde ”l-au rupt” pe reprezentantul ALDE, aici ”au rupt” PRM-ul .

campanie 012

Pe garduri !

campanie 013

Se spune in lege că măsuri pot lua impotriva ”contravenienților” Poliția, Jandarmeria și Poliția Locală, in general se sună la 112, vine organul constatator și constată, apoi aplică legea, asta dacă nu se intâmplă in FAȚA ORGANULUI DE CONTROL pentru că atunci acesta TREBUIE SĂ SE AUTOSESIZEZE !

campanie 008

In fața Poliției și a Poliției locale este plăcuța permanentă a proiectului ”Modernizarea serviciilor … Bușteni o stațiune renăscută – SMIS 3457”

campanie 010

Se AUTOSESIZEAZĂ cumva Mama lui Ștefan cel Mare ??? Adică așa ”pe față”, sfidare față de competitori, sfidare a Poliției, Poliției Locale, a Judecătorului de Circumscripție, a tuturor … Cine e cel mai cel ? Cine e numărul UNU la FĂRĂDELEGI ??? … Dați voi un răspuns pe data de 5 Iunie !

Dar să continuăm cu campania electorală că am așa un sentiment de fericire și izbândă că in aceste 14-15 zile câte au rămas rezolvă PSD-ul 25% din Platforma P.N.L. 🙂 ceeace este un lucru minunat, deci se poate să rezolvi in 15 zile ce n-ai făcut in 2 mandate când nu te-a interesat NIMIC și DE NIMENI doar de propriul buzunar …

Vă aduceți aminte că acum două zile scriam despre un ”accident ecologic” in Valea Cerbului, a doua zi zona era curățată ca-n palmă DAR, voi cere niște relații despre modul de analiză , depozitare și distrugere a acelor resturi animale deoarece am suspiciunea că nu s-a luat nicio măsură de acest fel cum ar fi fost LEGAL, și am suspiciunea că ”sacii cu hoituri” au fost DOAR MUTAȚI, pericolul de infestare și epidemiologic rămânând !

004

Stiți cum era cu CAMPAREA ILEGALĂ din Valea Cerbului , sesizată zilele trecute… cu indicatorul …?

campanie 005

Uite că acum ( 21,05,2016) scrie ca mine 🙂 … doar ”taxa ecologizare” … dar ce să ecologizezi ???

campanie 001 campanie 002

Steagul GERMANIEI arborat !!!!

Vă mai aduceți aminte de PODUL CE DUCE SPRE CIMITIRUL DE LA POALELE CARAIMANULUI, unde riscai săptămâna trecută să-ți rupi gâtul și picioarele si care era așa de vreo câțva anișori …

campanie 013

campanie 014

Ei bine … ASTĂZI ( 21.05.2016 ) …

campanie 015 campanie 016

Am rezolvat-o și p-asta !

S-au mai rezolvat in această săptămână  : Montarea/Inlocuirea de noi stații de autobuz după 9 ani in Cartierul Poiana Țapului  și plombări asfaltice in zona Str Pescăriei – Vila Sfatului 🙂 , dar incă nu s-au identificat gropile ”deranjabile” de pe Matei Basarab  …

Si in incheiere despre măgari și vaci 🙂 …

campanie 003 campanie 012 campanie 013 campanie 014

🙂 🙂 🙂 Că doar nu credeați din titlu că mă apuc să injur contracandidații contrar LEGII ELECTORALE !

WEB UP !

 

 

 

___Vizualizari 829

2 thoughts on “Afișaj electoral prin rupere, niște măgari și niște vaci

  1. FELICITARILE NOASTRE…!! CU FOARTE MARE ADMIRATIE SI ATENTIE FATA DE ZIARUL DVS OBSERVAM CA DE FIECARE DATA CAND POSTATI CATE CEVA CE CERETI SA SE REPARE SA REVINA LA NORMALITATE , SA FIE ASA CUM AR FII NORMAL SA FIE NU SA AJUNGETI DVS SA LE POASTATI SI DUPA SA SE IA MASURI NOI PARTE DIN ACEASTA COMUNITATE V-AM RUGA SA POSTATI SI NEREGULA DE 12 ANI DE LA NOI DIN ORAS RESPECTIV CONSILIUL IN FRUNTE CU PRIMARUL POATEEEE………SE INTAMPLA SI IN CAZUL ACESTA….!!! IN SPERANTA CA SE VA REMEDIA SI VOR DISPAREA VA MULTUMIM ANTICIPAT SI VA URMARIM IN CONTINUARE CU UN REAL INTERES…!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Valea Cerbului a fost curățată de ”hoituri”

După ziua de ieri, după ce au fost alertate câteva instituții și o televiziune cu privire la pericolul iminent de...

Close