DNA, Mircea Roșca, Azuga și Bușteni, ce să vezi in mijloc de campanie !

M-a luat prin surprindere cererea de arestare a deputatului Mircea Roșca de către DNA, pentru că știam că domnul este destul de bine pregătit și că ne reprezintă, se implică activ in conducerea județului și a țării având uneori rezultate spre diferență de alți deputați care ne-au reprezentat dar n-au prea făcut nimic in alte mandate ( TOT PNL ).

Ce-i drept auzisem că in ultimul timp a inceput să se comporte cam ca un deținător de plantații și sclavi, schimbând conducerile locale de la partide ( nu numai partid ) pe la localități , după bunul plac, in urma unor ”Ceaiuri” ca să nu le zicem șprițuri numind fini sau nepoți de primari sau prieteni 🙂 .

Savin USL

Comunicatul DNA și pe urmă mai completez :

” 

În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituția României și ale art. 195 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupție, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului ROȘCA MIRCEA, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea în concurs a două infracțiuni de trafic de influență, din care una în formă continuată (4 acte materiale).

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale față de suspect și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru următoarele fapte:

În cursul anului 2011, în calitate de vicepreședinte al organizației județene Prahova a unui partid politic, inculpatul Roșca Mircea a pretins de la un denunțător suma de 20.000 euro pentru a-și exercita influența asupra inculpatului Popescu Gabriel Stelian și asupra celorlalți membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri pe raza localității respective de către firma denunțătorului. Din această sumă, inculpatul Roșca Mircea a primit efectiv 5.000 euro, prin intermediul inculpatului Popescu Gabriel Stelian, iar 11.000 euro au fost folosiți în interesul formațiunii politice pe care o conducea de la nivel județean.
Diferența de 4.000 euro a fost remisă de același inculpat secretarului Primăriei Azuga, Dumbravă Diana Camelia, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și care vizau desfășurarea propriu zisă a procedurii de achiziție publică și desemnarea câștigătoare a firmei denunțătorului.
În perioada 2011– 2014, inculpatul Roșca Mircea a intervenit pe lângă factorii de decizie din cadrul unor instituții publice din județul Prahova, (Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călinești, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia) asupra cărora avea influență prin prisma calităților pe care le-a deținut în mod succesiv la nivelul autorităților publice locale centrale și la nivel politic, în vederea atribuirii către societățile deținute de inculpatul Rotilă Adrian a unor contracte de achiziții publice.
În schimbul acestor „intervenții”, inculpatul Roșca Mircea a primit de la inculpatul Rotilă Adrian bani și alte foloase (suma de aproximativ 90.000 lei, construcții în valoare de 35.418, 39 lei și folosința unui autoturism marca Audi A8).

Cererea de încuviințare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Astfel, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit în concurs două infracțiuni de corupție, iar privarea lui de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
În acest sens, trebuie avută în vedere evaluarea în raport cu gravitatea faptelor săvârșite, persoana și conduita inculpaților, reacția opiniei publice, rezonanța și gravitatea faptelor.
Cercetarea unei asemenea persoane în stare de libertate ar putea încuraja și alte persoane să comită infracțiuni, având în vedere poziția inculpatului și natura faptelor de care este acuzat.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, precum și copie a dosarului de urmărire penală.

Față de ceilalți inculpați, s-au dispus următoarele măsuri preventive:

Față de ROTILĂ ADRIAN, administrator al unor societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență, în formă continuată (4 acte materiale), s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de POPESCU GABRIEL STELIAN, președinte al unui partid politic, organizația locală Azuga, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită și față de DUMBRAVĂ DIANA CAMELIA, secretar al Primăriei Azuga, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunea de luare de mită, s-a dispus control judiciar pe perioada desfășurării urmăririi penale.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. ”

Acum nu că zic dar vreau să spun că dacă șpaga a fost dată prin 2011 ( !?! ) și luată cam tot atunci și a fost instrumentat dosarul ACUM in urma unui DENUNȚ sau autodenunț că văd că este la modă, de ce oare nu a mai așteptat DNA măcar două săptămâni să treacă alegerile ??? Era așa o mare grabă pentru a putea fi influențat electoratul ?

Poate nu ați sesizat mișcarea dar acest dosar stă prin sertare de cel puțin un an jumate ! De ce ? … Păi  doamna DUMBRAVĂ DIANA CAMELIA, secretar al Primăriei Azuga, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunea de luare de mită, s-a dispus control judiciar pe perioada desfășurării urmăririi penale, NU MAI ESTE SECRETAR ORAȘ AZUGA din 2012, de când a ieșit primar Constantin Samson ( actual PSD ) și i-a făcut-o cadou domnului Primar EMANOIL SAVIN ca și CONSILIER JURIDIC 🙂 , deci … DNA i-a chemat la Ploiești pe cei de mai sus inclusiv pe domnișoara in cauză dar nu i-a intrebat pe unde mai lucrează ?

Păi dacă așa se instrumentează cauzele sau se dau verdicte … despre telepatie ce mai putem crede ?

Insă faptul că nu a intrebat nimeni unde lucrează domnișoara Diana nu ar fi grav insă se pare că nici Gabriel Popescu nu a fost intrebat la ce Partid era Președinte ! … Păi da, că era președinte la PNL 🙂 in timp ce Primarul din 2011 era PDL iar consiliul Local Azuga era TOT PDL majoritar in conditiile in care PNL și PDL erau dușmani de moarte. Așadar pentru mulți e clar că Roșca și Secretarul ( NU Secretara !!! ) Primăriei Azuga au primit șpagă, iar Gabriel a dat șpaga numai că …

Roșca ( PNL JUDEȚ PRAHOVA ) primește șpagă de la Gabriel P. ( președinte PNL Azuga )  5000 Euro , pentru ca VĂRUL lui ROȘCA să poată achiziționa de la CL AZUGA ( PDL ) două terenuri , Diana Dumbravă ( Secretar Primărie Azuga, mâna dreaptă a Primarului PDL Azuga ) primește șpagă tot de la Gabriel P. ( președinte PNL Azuga ) 4000 de Euro, pentru a realiza vânzarea cumpararea a două terenuri către VĂRUL lui ROȘCA și in final PNL Prahova primește sub formă de sponsorizare de la Gabriel P ( președinte PNL Azuga ) 11.000 de Euro, pentru că ROȘCA s-a dat peste cap ca VĂRUL lui să achiziționeze de la CL Azuga două terenuri ??? Băăăăăăăăăăă !!!!  Știu că suntem niște proști dar chiar așa ???????  Ce legătură are Gabriel P. in toată ecuația asta, Vărul era al lui Gabriel P. sau al lui Roșca, de ce e sub control judiciar ca principal dătator de bani Gabriel P., iar Roșca de ce se dorește a fi arestat ????

Așa că după mine este o suspiciune rezonabilă de telepatie, sau o suspiciune de suspiciune de incurcare de personaje taman in campania electorală 🙂 dar …

Acum, sunt chiar curios dacă de fapt Gabriel P. mai este președinte PNL Azuga sau ACL, că s-ar putea să se fi schimbat calimera si să se fi autodenunțat fiind la alt partid 🙂 , asta chiar că nu bag mâna in foc dar oricum e prea ciudată explicația de mai sus.

Am mai spus și cu alt prilej că in spatele DNA nu este Traian Băsescu, că se decredibilizează SRI-ul prin astfel de comunicate, că din cauza acestui fel de instrumentări la fel se decredibilizează și DNA, că totul este de fapt un meci de șah bine gândit , păcat !

Oricum, rămâne ca ieri, tot așa votez pentru că sper ca președintele României să NU aibă apartenență politică și dacă va vedea astfel de cazuri să INTERVINĂ in Independența Juștiției și chiar să-i grațieze pe ”vinovații fără vină” .

P.S.

Articolul ar trebui distribuit indiferent de apartenența politică pentru că i se poate intâmpla oricui !

 

 

 

 

___Vizualizari 1154

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
DSCN1766
Vorbe-n gură 4

Da, stiu incă să număr :) și acum chiar pe sărite, adică ”vorbe-n gură 3” nu s-a scris pentru că...

Close