Recunosc, sunt si eu la randul meu un vanator de ursi. Dar am sa revin putin mai jos la acest aspect. Aflam azi din presa, ca in Arges, doi vanatori au fost atacati de urs. Ceea ce n-am stiut de la inceput, este ca acei vanatori, erau de fapt “gonaci”
Month: September 2012
Prost să fii, NOROC că eşti.
Despre FRUMOS, despre SI MAI FRUMOS, sau MAI PUTIN FRUMOS. Aflam din presa astazi de dimineata ca au reinceput cautarile ursului care ieri a omorat un om in jud. Dambovita, in zona localitatii Moroieni: “Am reluat căutările cu mai mulţi vânători decât am avut ieri (miercuri-n.r.), iar la operaţiune vor
Gândăcelul
Acum ceva timp am petrecut cateva ore de neuitat alaturi de un prieten si copii. Am avut ocazia să-mi aduc aminte de copilărie si ce citeam in acea perioadă . Făceam in acele momente o comparaţie intre copilarie cu puritatea ei si prezentul cu experienţa căpatată. Mi-am amintit
Popas de o clipă, în Zamora, Buşteni.
Din păcate, era cam înnorat. Şi norii se plimbau…… ___Vizualizari 613
Înălţarea Sfintei Cruci
Mănăstirea Caraiman îşi serbează astăzi hramul. Zi de sărbătoare în Buşteni. “Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, s-a aflat astăzi, 14 septembrie 2012, în ziua sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, la Mănăstirea Caraiman din judeţul Prahova care şi-a serbat hramul principal. Preafericirea Sa a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie înconjurat de
CREATE MORE (© vizrt.com) + puţină inspiraţie din SINAIA
___Vizualizari 254