Valea Prahovei este cunoscută ca cea mai importantă zonă turistică după Litoral, având avantajul că aici se pot derula activități turistice in orice sezon. Peste două săptămâni se finalizează anul școlar 2014 – 2015 iar zona Văii Prahovei va fi ”invadată” de turiști. Ce poți face in această zonă in
Category: Obiective turistice Busteni
Taxa pe Bucegi este funcțională
Iar modul de prezentare informare și funcționare, trebuie să recunosc, este deosebit. Deocamdată acesta este primul centru de colectare al taxei insă sper că mai există și altele. El se află situat la intrarea in Centrului de Vizitare al PNB – Alexandru Beldie din Bușteni, pe str Telecabinei, vis-a-vis de
Ce faci cand te duci la munte, pe Valea Prahovei?
Mulți spun că fac recomandări fără să precizez nimic atractiv, asta referitor la articolul precedent când am scris că nu are rost sa-ți rupi mainile si picioarele la 2200 de metri din cauza cabanierilor de la Babele și Floarea de Colț si a angajaților de la Telecabina Bușteni care nu
Revenind, popas de o clipă în Buşteni, în centru, Primăria Oraşului Buşteni, tot înnorat…
Din pacate, m-am oprit doar o clipa, sa fac o poza celei mai frumoase cladiri din centru Busteniului, si anume Primariei din Busteni. Era tot innorat….. Mi-a placut atit de mult incat am lansat si un concurs…. cu cea mai frumoasa poza a Primariei din Busteni, la care, din pacate,
La sfârșitul verii
Zile superbe, chiar dacă nu caniculare au fost in această scurtă vară. Eram sătul de ploi până peste cap dar ultimul sfârșit de săptămână probează faptul că la munte nu-i ca la mare 🙂 ! Oricum, spre diferență de alte zone, aici dacă plouă tot mai poți face câte un
Fabricile de bani din Bucegi
LOCUL 1 Pe primul loc şi la mare distanţă de toate celelalte se află Mănăstirea Caraiman din Buşteni. La început a fost o bisericuţă mică din lemn, apoi un întreg complex cu o suprafaţă de aproximativ 23.000 de metri pătraţi. În acest loc până şi peştii adună bani. Civilizat, frumos,