“Castelul Cantacuzino Bușteni este situat în cartierul Zamora din Bușteni, pe strada cu același nume. Clădirea castelului, ale cărei lucrări de construcție s-au finalizat în 1911, a fost realizată de arhitectul Grigore Cerchez la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino.
Clădirea a aparținut familiei Cantacuzino până la naționalizarea din 1948, devenind apoi un sanatoriu al Ministerului de Interne. Ea adăpostește astăzi un muzeu.
Ansamblul castelului este format din 4 corpuri. Pavilionul central are o suprafață la sol de 1.200,30 m2 și 3.148,02 m2 în total (demisol, parter și etaj) și este construit dintr-o fundație de beton, pereți de piatră cioplită și acoperiș din țiglă. Pavilion de serviciu are parter și etaj, pentru o suprafață totală de 403,80 m2. Vila administrativă are un singur nivel, de 114,41 m2. Al patrulea corp îl reprezintă capela.
În pavilionul central se găsește o colecție de heraldică reprezentând blazoanele familiilor înrudite prin alianță cu familia Cantacuzino, precum și portrete ale membrilor familiei din ramura munteană. Castelul a fost amenajat cu vitralii, plafoane cu grinzi pictate, balustrade din lemn, piatră sau fier forjat, șeminee cu piatră albă și ornamente din mozaic.
În perioada în care clădirea a servit ca sanatoriu, pereții au fost vopsiți uniform. După retrocedare, a început un proces de restaurare a picturilor originale. —- sursa wikipendia
___Vizualizari 2310