Acum câteva săptămâni citeam despre Centrul de Informare si Promovare Turistică Predeal că s-a inchis și că va fi concesionat iar activitatea principală va fi una ”economică normală”, adică CÂRCIUMĂ.
E bine așa! sau cel puțin așa reiese din gândirea celor care au putut să se gândească cum să ”profitabilizeze” activitatea C.I.P.T. Predeal. Era și pe la noi prin zonă unul care și-a suflat in barba proaspăt rasă și apoi in urechi că dacă ceva produce o pierdere de 100.000 de euro , trebuie profitabilizat 🙂 prin concesionare și poate că devine pășune pentru boi.
Gânditorii ăștia publici, ajunși mari economiști de baltă, n-au invățat in școlile alea inalte sau in subsolurile lor din Băneasa nici cum funcționează un sistem economic, nici unul mecanic, adică ”boii noștri” nu știu că un angrenaj se defectează dacă-i scoți o piesă care are rol de legătură sau ungere, asta in cel mai bun caz. La ce folosește spre exemplu semnalizarea la un ”bolid”, că si dacă o scoți sau n-o pui el tot funcționează, că oricum nu se obosește nimeni să mai semnalizeze 🙂 , asta pare a fi gândirea.
Dar totodată toți marii conducători, adică toți, au invățat că trebuie să promovezi ”frumosul” fără a arăta și ”urâtul”, să creezi impresii false prostului de ”cumpărător” chiar și celui virtual, să-i arăți ”capului de vită furajată” prin vopsirea ochelarilor de cal că un rahat frumos impachetat este o necesitate acută care trebuie consumată iar la sfârșit reclama e sufletul comerțului.
Probabil că vă intrebați ce are una cu alta? Păi aproape nimic! … Doar că in perioada imediat următoare, spre exemplu in Bușteni vom avea 4 (patru) Centre de Informare.
Hai că p’asta n-o știați! DA, 4 centre de informare , toate cam cu același scop final, de a promova frumusețile Bucegilor și imprejurimile acestora.
Primul funcțional cu toate că a fost ultimul inceput este Centrul de Vizitare al Parcului Natural Bucegi care se pare că-și va deschide ușile și vitrinele mai prin septembrie. Aici veți putea fi informati despre FRUMUSETILE PNB, floră, faună, veți găsi hărți, magneței, broșurele și flyere. Centru realizat prin Fondul de Mediu
Al doi-lea centru va fi Minigradina Botanica a PNB, situată in Parcul Central al orașului Bușteni. Ar fi trebuit să fie funcțional prin 4 August dar… va fi in curând. Aici veți putea admira FRUMUSEȚILE PNB, specii de floră și postere cu animale din … Parcul Natural Bucegi, veți găsi hărți, magneței, broșurele și flyere. Centru realizat din fonduri europene, POR, AXA 5, DMI 5.2
Al trei-lea centru va fi ”CENTRUL NAȚIONAL DE INFORMARE SI PROMOVARE TURISTICĂ BUSTENI”. Va funcționa pe principiul Centrelor de informare unde se vor promova FRUMUSEȚILE PNB, ale zonei și ale Bușteniului și tot aici veți găsi hărți, magneței, broșurele și flyere. Contractul se va semna după vizita precontractuală a celor de la fostul MDRT din 28 August pentru Cererea de Finanțare depusă in August 2012 . Va fi realizat din fonduri europene, POR Axa 5, DMI 5,3.
Și in sfârșit al IV-lea centru va fi cel din incinta Crucii Caraiman care va prezenta FRUMUSEȚILE PNB, ale zonei și ale Bușteniului și tot aici veți găsi hărți, magneței, broșurele și flyere. Centrul se va realiza din fonduri Norvegiene in curândul apropiat sau indepărtat, in funcție de cum se va aproba Cererea de finanțare. Nu disperați ! Dacă nu se aprobă prin fonduri norvegiene, reabilitarea Crucii de pe Caraiman se va realiza prin programul ”Da-ți un ban pentru Caraiman” .
Deci patru Centre de Informare care vor promova FRUMUSEȚILE PNB, ale zonei și Bușteniului unde veți găsi hărți, broșuri, carți poștale , magneței, etc.
Cred că deja vă intrebați dacă nu cumva m-am dilit și scriu aceeași frază de 5 ori. Nu , nu m-am dilit eu ! Sunt dilii cei care cred că așa trebuiesc cheltuiți banii, indiferent de proveniența lor, fără nici o finalitate.
Si dacă mai pui că trei dintre cele de mai sus aparțin de Primaria Bușteni și nu vor avea taxă… deci NEPROFITABILE … 🙂 care vor produce pierderi, iată cum se vor CONCESIONA in viitor și vor fi transformate in ce altceva decât CÂRCIUMI, cerc vicios, gândire la fel .
Dacă ați mai citit Ziar de Bușteni știți cu siguranță că am și eu o problemă cu LIPSA COȘURILOR DE GUNOI, ba din drumul Urlătorii, ba de pe Valea Cerbului, ba de pe strazile adiacente DN 1. In toate articolele veți regăsi comentarii ale cititorilor care se referă la NESIMȚIREA VIZITATORILOR/TURIȘTILOR nicidecum la nesimțirea autorităților administratoare , nu ma refer doar la Primarie, sau cum se spune că aceste coșuri de gunoi ar urâții peisajul.
Ce nu veți găsi sau vedea niciodată in toate centrele de informare sau promovare vor fi informațiile sau fotografiile cu privire la peturi, gunoaie, rahați și nesimțire cu toate că există in egală măsură cu FRUMUȘEȚILE frumos prezentate 🙂 , nici măcar un indicator ”atenție calci in dânsul”, ceva reprezentativ cumva, o mână cu degetul mijlociu indreptat in jos, că cel cu degetul in sus ți s-a prezentat subliminal peste tot unde ai crezut că vei găsi doar superpeisaje.
Acum, e normal să arăți sau să ambalezi produsul in haine stralucitoare dar CORECT ar fi să pui măcar o NOTĂ cu scrisul mic ca la contractele bancare cum că ”nesimțirea este mare” și că inaintea ta au mai fost și alții și că nu există pe acolo slujbași responsabili cu salubrizarea ci doar cu incasarea, cu tăiatul de panglici și cu vervă in vorbire despre FRUMUSEȚILE …
Acum să vă incânt puțin ochiul după care vi-l desâncânt 🙂 :
Cam așa arată prezentările prin broșuri, hărți, CD-uri, pagini de net etc, traseele sunt prezentate cu timpi in ore și minute, o altă greșeală a ”promovatorilor” care te-nvață să ”treci trecător” fără să te apleci in profunzime asupra peisajului, fără să observi că in jurul tău totul se mișcă, se invârtește, se schimbă, trăiește, fără să-ți spună că ”in fugă” poți ajunge până la … in ”n” minute, dar pentru a simți și a iubi acest tărâm de vis il poți parcurge doar ” intr-o viață”
In principiu după ce ai văzut fotografiile de mai sus, parcă parcă iți vine să pui mâna pe telefon sau pe smartphone și să-ți rezervi o cameră cu baie , cu balcon și cu suflet dacă se poate la una dintre cele 212 unităti de cazare autorizate din Bușteni lu un preț super negociat, chiar gratis dacă s-ar putea sau eventuala gazda să-ți mai dea și ceva bani, ca să-ți traiesti visul vieții. Nu uita ! Dacă ți-ai făcut o rezervare și prostul ăla de la cazare nu ți-a cerut avans, du-te la altul și nu contramanda rezervarea că așa este civilizat, modern și cu bun simț !
Acum că tot ai ajuns și n-ai fost avertizat … ZAMOLXIS TE IUBEȘTE … vei vedea !
” Turiștii nesimțiți” care și-au adus de acasă pentru a fi siguri … vasul de WC, dar i-a durut mâna să-l ia inapoi … Hai să fim serioși !
Și uite cum aruncă pe jos… că dacă nu-s coșuri de gunoi …
Și dacă eu cu suta mea de ”kile” am ajuns la Babele, cum să nu-mi fac un selfie … dacă ar fi fost un coș de gunoi pe aici poate boul ăla care mi-a stricat poza cu petul și porumbii lui fierți le-ar fi pus acolo …
Nu-i așa că-s fotogenic 🙂 ?
Toată treba este să ai apă la tine că de vrei să-ți alini setea la vreun izvor sau să te adapi de la vreo cascadă …
Dar poza pentru prieteni va arăta cu siguranță așa :
Dacă nu ți-ai luat de mâncare … o ciorbiță și un grătărel la una din multiplele cabane va fi la indemână, asta dacă ești curajos …
Dacă te apucă ploaia … stai liniștit, oriunde există un refugiu alpin :
PĂRĂSIT
Asta dacă nu cumva te-ai rătăcit sau ai urmat intru-totul marcajul, câteodată albastru sau roșu !!! Că și eu m-am intrebat dacă nu cumva m-am rătacit prin jnepeniș. Dacă ar fi fost ceață ?
Ehh ! Dacă ai scăpat din aventura vieții tale, nu uita să-ți iei mașina de unde ai lăsat-o ca să nu plătești parcarea de numai 10 lei/zi
Comentarii ceva ? Nu cred, pentru că ne-am obișnuit să fim toleranți, să ne placă mizeria să ne cufundăm in mocirlă și bineințeles să-i injurăm pe cei care spun că suntem niște NESIMȚIȚI IPOCRIȚI.
De mirare ar fi fost să NU pot fotografia așa ceva că asta ar fi insemnat că nu există viață economică, dar după cum evoluează treburile, s-ar putea să se biodegradeze și astea .
Sejur Plăcut la Munte ! Nu vă uitați imprejur, urmați cu atenție indicatoarele, cocenii de porumb și cojile de semințe sunt biodegradabile , deci fără probleme le puteți arunca pe jos, nu utilizati coșurile de gunoi chiar dacă le găsiți pentru că noi avem oameni plătiți să facă asta și chiar dacă ei nu se pot descurca nouă ne place și aveți grijă pe unde sau in ce călcați. In rest numai de bine!
___Vizualizari 712