Odată cu regionalizarea care presupune comasarea unor judete, in regiuni ( nu stiu dacă comasare este cuvântul ), pe plaiurile mioritice ale Porții Bucegilor s-a inventat cartierizarea .
In primă fază s-a pornit de la ideea dezvoltării turismului prin VIP-uri, nu din cultură ci din sport, bine și așa, adică acordarea ”unor ” a titlului de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului Bușteni.
Titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE vine la pachet cu 500 de metrii pătrați de teren gratuit dacă ești in putere sau, dacă ai nenorocul să fi contribuit la imaginea orașului sau a țării și să mai și fi din Bușteni , cu siguranță ai peste 65 de ani si atunci… primești LOC DE VECI GRATUIT … fară glumă ! Dacă nu mă credeți pe mine intrebați ultimul Cetațean de Onoare al orașului (Buștenar ) .
Trecând peste micile aspecte de acest gen și revenind la primele declarații de VIP-uire a Bușteniului veți vedea că se realizase conceptual o ”strategie” de atragere a CAMPIONILOR pe … VALEA CERBULUI, care devenise CARTIERUL CAMPIONILOR.
Din fericire sau nefericire, că nu ști cum s-o iei sau s-o dai, NICI MACAR UN CAMPION NU A FOST IMPROPRIETĂRIT PE VALEA CERBULUI, in ciuda declarațiilor belicoase de presă. Nici MUTU nu face excepție pentru că POIANA COȘTILEI nu prea este VALEA CERBULUI ci este in zonă insă fiind cel mai cel dintre cei mai cei a primit 2000 mp ( 500 ca cetațean si 1500 concesionati pe 99 de ani ) . La momentul respectiv MUTU declara :
“Vă mulţumesc pentru acest dar. Îmi voi ridica o casă de vacanţă aici. Nu ştiu dacă va fi una în stil tradiţional sau italian, cert e că voi veni cu familia la Buşteni de acum înainte. Şi-aşa, fetele mele, Maya şi Adriana, n-au văzut niciodată zăpada în România! Se vor bucura. Nu ştiu să schiez, dar mă voi da cu săniuţa cu fetiţele mele. Mario, băieţelul meu, preferă schiul” Sursa: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/mutu-isi-trage-viloi-la-munte-343055.html#ixzz2uYNco231
De ce zic că NICI MACAR UN CAMPION NU A FOST IMPROPRIETĂRIT PE VALEA CERBULUI, este simplu, NICI MACAR UNUL nu a venit să sape măcar o groapă !
Trecând peste faptul că sunt VIP-uri și că Primarul nostru și-a pus speranța in ei , așa cum n-au săpat nici o groapă prin Bușteni tot așa NICI MACAR NU POMENESC DESPRE BUȘTENI ca ”ambasadori” ce sunt, excepție făcând doar LUCIAN BUTE și IONUȚ IFTIMOAIE.
Dintre toți, la VIP-uri mă refer, singurul care ar fi inceput să-și facă casă pe la noi ar fi LUCIAN BUTE, insă nu pe VALEA CERBULUI ci , surpriză, prin POIANA ȚAPULUI.
Iar acum de Dragobete am ințeles in sfârsit ce inseamnă de fapt CARTIERUL CAMPIONILOR… nu era de fapt VALEA CERBULUI ci ORAȘUL BUȘTENI :
”Simona Halep a fost primită astăzi, potrivit tradiției, cu pâine și sare și cu imense buchete de flori de către primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin, la sediul Primăriei Bușteni.
Tenismena, situată în prezent pe locul 7 în clasamentul jucătoarelor profesioniste, a semnat contractul de dare în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 500 mp, situat în
strada Codrului, ce i-a fost atribuit în baza ”Regulamentului privind procedura de acordare a titlului de cetățean de onoare al orașului Bușteni” , Anexa la HCL nr. 98/23.11.2007. Au fost prezenți și viitorii ei vecini – Alina Dumitru și Ionuț Iftimoaie.
Simona a avut parte și de o surpriză de proporții, pregătită special pentru ea de Emanoil Savin, și anume două torturi uriașe, unul sub formă de rachetă de tenis și celălalt reprezentând trofeul câștigat în turneul de la Doha.
Vizibil emoționată, Simona Halep a declarat: ”Sunt foarte impresionată de primirea pe care mi-a făcut-o domnul primar. Nu mă așteptam la așa ceva…Îi mulțumesc foarte mult pentru ziua aceasta deosebită. Am văzut astăzi și terenul, mi-am văzut și vecinii și cu siguranță îmi voi construi o casă aici, ca să fac parte din Bușteni. Îmi petrec Dragobetele la Bușteni, este o zi frumoasă pe care nu o voi uita niciodată”.
La rândul său, Emanoil Savin a spus: ”Orașul Bușteni este campion la capitolul cetățeni de onoare, pentru că întotdeauna alegem performanța. Simona a cucerit inimile noastre, rezultatele ei ne-au făcut pe toți să ne simțim români adevărați, este o sportivă cu un viitor extraordinar.”
Așadar, strada CODRULUI… nici asta nu e pe VALEA CERBULUI ! UNDE ESTE CARTIERUL ACELA AL CAMPIONILOR? unde să vină TURIȘTII si PAPARAZZII să facă poze cu VIP-urile ? păi simplu TURIȘTII vin la BUȘTENI și vor face poze prin diverse locuri 🙂
O lista pe care o știm cu toții :
2006
*Hotararea nr. 140/21.12.2006
Nicolae Voiculet – naist de renume mondial, profesor de muzica la ” Art Resource Studio ” Chicago;
Dorin Leonard Doroftei – campion mondial la box profesionist;
Ionel Ganea Ilie – fotbalist
2007
*Hotararea nr. 98/23.11.2007
Lucian Bute – campion Mondial la Box, versiunea IBF la categoria supermijlocie
2008
*Hotararea nr. 98/23.11.2007
Cobzariu Gheorghe – veteran de razboi, ca semn de recunostinta pentru anii petrecuti in razboi
Adrian Diaconu – campion mondial la box profesionsit, categoria semigrea a versiunii WBC
2010
*Hotararea nr. 148/22.12.2010
Angela Gheorghiu – soprana de talie mondiala;
Tudor Chirila – actor si cantaret;
Cornelia şi Lupu Rednic- solisti de muzica populara.
2011
Hotararea nr. 91/27.06.2011
Alina Dumitru –multiplă campioană europeană la judo;
Adrian Mutu –fotbalist
Ilie Nastase – Unul dintre cei mai mari tenismeni români
Hotararea nr. 124/29.09.2011
Dr. Ivan Gheorghe- medic ortoped;
Hotararea nr.169/19.12.2011
Nadia Comaneci – multipla campioana olimpica, mondiala si europeana la gimnastica
Alexandru Tomescu – renumit violonist roman.
2012
Vasile Seicaru – Muzician
Ionut Iftimoaie – Campion K1
Gabriel Croitoru – Violonist
2013
Simona Halep
Ana-Maria Brânză
Marcel Pavel
Damian Drăghici
Ion Barbu (fost viceprimar)
Din toate articolele vă voi arăta niște poze, si o manea luate de pe net:
Maneaua :
Și nu in ultimul rând … fotografia de inceput… cu multe flori… la SEDIU …
Punem pariu că primele trei poze s-ar putea să fie dintr-un viitor nu foarte indepărtat !
Și aș mai scrie dar este deja târziu insă voi reveni să colorez lista de Cetățeni de onoare cu câteva completari despre ceilalti și o harta cu amplasarea terenurilor VIP-urilor pentru că pentru cei din Bușteni există un singur loc de marcat pe harta precum spuneam la inceput.
Si pentru că in curând vine primăvara … căteva versuri dintr-o melodie ”de Bușteni” :
”Manele, manele
Frumoasele mele manele …”
Share, like, apreciază, comentează, functie de dispoziție …
___Vizualizari 1152
Pentru tineri casatoriti din busteni nu mai este pamant trebuia sa fim toti ” campioni”