LOCURI si OAMENI care AU FOST – Poiana Tapului

Wikipedia ca sursă de informații este foarte bogată și destul de corectă , așa că pentru a da un pic de culoare articolului voi prelua un pic de text, inainte de a insera ceva imagini mai puțin cunoscute, de data asta de prin ”arhive” …

Poiana Țapului este o localitate în județul Prahova, Muntenia, România, aflată pe Valea Prahovei, fiind componentă a orașului Bușteni.

Poiana Țapului s-a format în preajma lui 1830 în continuarea satului (pe atunci) Bușteni, și a făcut parte, împreună cu acesta, și cu Predealul, din comuna Sinaia. La 7 mai 1885, Sinaia a devenit comună de sine stătătoare, iar Poiana Țapului a trecut la comuna Predeal.[1] Comuna Bușteni, formată din Bușteni și Poiana Țapului, s-a înființat la 1 iulie 1908, datorită creșterii economice și demografice a așezărilor din zonă.[2] În perioada interbelică, Poiana Țapului era o comună separată, având arondate satul Poiana Țapului și cătunele Jepii Mari, Jepii Mici, Cumpătu, Piatra Arsă, Valea Babei și Zamura, cu 634 de locuitori, în plasa Peleș din județul Prahova.[3]În 1950, comuna a fost desființată și trecută la orașul Bușteni. – Sursa Wikipedia

In 2002 ( la recensământ), cartierul POIANA ȚAPULUI avea  2750 de locuitori adică exact 25% din populația Orașului Bușteni. Ca și comună de sine stătătoare inaintea de a fi arondată Bușteniului, Poiana Țapului era STAȚIUNE TURISTICĂ foarte cunoscută pentru, in primul rând AER apoi pentru APĂ și PEISAJ.

ASTĂZI este cunoscută ca și ”cartier mărginaș” al orașului Busteni, acum câțiva ani fiind chiar trecută pe lista zonelor ”defavorizate” și slab dezvoltate de către C.L. Bușteni.

Prin articolul, mai bine spus galeria de imagini, de astăzi aș vrea să amintesc că ”mărginașii” erau un pic mai ”centrali” până să fie alipiți. Păcat că nu am foarte multe imagini insă și acestea rememorează timpurile demult uitate.

0002

Valea Prahovei văzută de pe Munții Bucegi, in stânga Bușteniul, traseul Jepii Mari iar in dreapta Cartierul Piatra Arsă și Poiana Țapului

0003

Poiana Țapului – Vedere generală. Carte poștală editată de Organizația Națională Română de Voiaj și Turism cu sloganul ” Numă Europa poate pune in evidență valorile unei călătorii” . In stânga Biserica Sfinții Impărați Constantin și Elena.

0004

Carte poștală din 1938 reprezentând Poiana Țapului cu podul peste râul Prahova – Vedere generală, in fundal Piatra Arsă și Jepii Mari.

 

0007

Carte poștală tipărită in 1937 reprezentând Biserica Sfinților Impărați Constantin și Elena din Comuna Poiana Țapului – Prahova. Biserica a fost sfințită in ziua de Duminică – 13 Decembrie 1936.

0008

Sfințirea Bisericii Sfinții Impărați Constantin și Elena in data de 13 Decembrie 1936

0010

Suvenir de la Poeana Țapului – Hotel Parc și Restaurant Crivăț

0009PoianaTapului

Hotel Parc ( Actuala Vila Parc )

 

0005

  1. Badea Cârțan – Satul natal Cârțișoara, a trăit intre anii 1849 – 1911. A locuit in Poiana Țapului la Hotelul Crivăț, actuala vilă Parc. A fost inmormântat la cimitirul din Sinaia.

    A murit in 1911 la Poiana Țapului.

 

0006

 

0011

Vedere Munții Jepi din Poiana Țapului in 1931. In fotografie Magazinul Universal și Grădinița

0012

Cofetăria din Poiana Țapului de pe strada Gloriei, in fundal Magazinul Universal

0009

Vizita Primarului din Poiana Țapului Ion ( Aron) Jinga cu prietenul său C. Ghinescu la Constantinopole in 1902 la invitația sultanului Turciei ( al doi-lea de la stănga la dreapta)

 

Iar restul cred că le-ați mai văzut acum un an in Așa a inceput istoria Busteniului

0018Poianatapului

0017Poianatapului

0016Poianatapului

0015Poianatapului

0014Poianatapului

 

 

0012Poianatapului

0011Poianatapului

0010PoianaTapului

0008Poianatapului

0007Poianatapului

 

Bineințeles că dacă aveți și voi amintiri și vreți să le ”arătați ” și celorlalti, imagini dintr-un trecut ”luminos” le puteți trimite pe adresa ziardebusteni(at)journalist.com, asta dacă mai există oameni care au mai păstrat ceva. Le voi posta cu numele si eventuale texte  indicate de dvs.

Ar fi trebuit să urmeze din același ciclu” Oameni și Locuri”,   ” SCOALA și BISERICA” , dar am observat că scriu aceste articole DEGEABA, pentru NIMENI. Aceste texte și imagini le am și nu trebuie să mi le pun pe net pentru vizualizare proprie ci să vadă și alții, dar se pare că alții nu prea mai sunt, cel puțin așa ințeleg eu din numărul de comentarii ( ZERO) de pe Ziar de Busteni .  🙂 🙂

Așa că …

Like, share, apreciază, comentează etc, funcție de dispoziție ! 🙂

___Vizualizari 3526

3 thoughts on “LOCURI si OAMENI care AU FOST – Poiana Tapului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
manastirea-caraiman-aug-2013MICA
Fabricile de bani din Bucegi

LOCUL 1 Pe primul loc şi la mare distanţă de toate celelalte se află Mănăstirea Caraiman din Buşteni. La început...

apaclor02
Clorinarea, Regionalizarea și Dezbaterea publică – partea I

Mai demult am auzit un banc. Scurt! Ion și Maria Ion intră in casă noaptea ud pe pantaloni. Maria il...

Close