Ultimele articole



Cu prilejul Zilei internationale a animalelor, Asociaţia socio-culturală “Prahova Excelsior” (ASPE), în parteneriat cu Primăria orașului Sinaia şi cu instituţiile de învăţământ din oraş, organizează vineri, 4 octombrie 2013, ora 16.00, o manifestare interactivă intitulată “Prietenul meu necuvântător”, la care sunt invitaţi toţi iubitorii de animale şi păsări de companie de pe Valea Prahovei.

Evenimentul va avea loc pe terenul de sport al Scolii generale G.Enescu din Sinaia şi va avea atât un scop educativ, prin sensibilizarea copiilor, tinerilor şi adulţilor în a cunoaşte, respecta şi proteja animalele şi mediul înconjurător, cât şi unul caritabil, de a contribui la adoptarea unor căţei abandonaţi şi la hrana celor abandonați.

Practic, va avea loc o paradă a păsărilor şi animalelor de companie, o expoziţie cu desene din viaţa necuvântătoarelor, se vor povesti întâmplări şi anecdote cu animale, iar specialiştii şi cunoscătorii vor dezvălui din secretele convieţuirii cu animalele de lângă casă. Cu acest prilej, doritorii vor putea obţine informatii despre condiţiile şi responsabilităţile privind adopţia unui căţel.

 

DSCN0732

Cele mai fotogenice prezenţe ale necuvântătoarelor vor fi premiate cu diplome.

Intrarea se va face pe baza unui bilet nonformal de intrare, constând in minim 200g de hrană uscată pentru căţeii aflaţi în adăposturile Asociaţiei Peleș.

Firmele oraşului sunt rugate să anunţe donaţii şi sponsorizări pentru, care are în grijă câţiva căţei abandonaţi.

Pentru organizarea manifestării au depus eforturi deosebite conducerile unităţilor şcolare ale oraşului Sinaia, partenere ale proiectului: Şcoala generală George Enescu, Şcoala Pricipesa Maria şi Colegiul Mihai Cantacuzino, iar profesorii de biologie şi ştiinţe naturale au fost adevăraţi promotori ai evenimentului.

 

Vă aşteptăm pe toţi cei care iubiţi animalele, cu sau fără prietenul necuvântător!

 

Relaţii despre manifestare se pot obţine pe coordonatele:

facebook Mariana Cojoc-Wisernig; e-mail: mcojocwisernig@yahoo.com

 

 

___Vizualizari 384

Prietenul meu necuvântător
Tagged on:                     

Alte articole



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie

Pentru a vizualiza conținutul

Read more:
Cât inseamnă turismul ILEGAL ? – Date din Arealul Bucegillor

In zona de referință a Ziar de Bușteni - Sinaia, Bușteni și Azuga. Vizitatorii au la dispoziție in.:   Sinaia...

Oferta electorală P.N.L.

In această seară pliantul de campanie P.N.L. Mesajul pentru Bușteni : Decide singur viitorul pe 26 mai ! Decide viitorul...

Close