Și sedința…

Sâmbătă 30.03.2013, ora 11,00 ,Centrul Cultural Aurel Stroe, ședință publică pentru dezbaterea Bugetului Local al orașului Bușteni.

Agitație mică, sau chiar deloc. In sală … destui participanți, intre o sută și osută70 .Lumea este calmă și vorbește in șoaptă despre cum recuperează ei sâmbătă pentru a fi liberi pe 2 mai pentru că Guvernul a făcut ”punte” dar trebuie recuperat.

130330-1059

Ora 11.25 lumea așteaptă să sosească ultimul așteptat, primul dintre cetățeni. Sosește! Ședința incepe!

130330-1143

Dintr-un buget propus de 20.153.de mii de lei pentru anul 2012 s-a realizat unul de 26.400 de mii in proporție de 100%, anul acesta fiind propus unul de 22,950 de mii.

Invățământul va fi ca și anul trecut un capitol subvenționat de primărie pentru că bani de la bugetele de stat nu sunt indestulători. Vor mai fi făcute redistribuiri pe parcursul anului pentru a acoperii tot necesarul.

Clubul sportiv al orașului va primi și in acest an bani mai mulți pentru că avem rezultate bune la lupte. Nici lăcașurile de cult nu au fost uitate și astfel bisericile, Centrul cultural, Casa Franceză, vor avea alocări.

Sosește un moment critic, moment al investițiilor, când i se dă cuvântul Domnului Primar ”pentru că dânsul știe cel mai bine cum stă treaba” și intr-adevăr… aflăm că:

– Anul trecut, dintr-un buget propus de 20.153.de mii de lei s-a realizat unul de 26.400 de mii in proporție de 100% anul acesta fiind propus unul de 22,950 de mii,

– Bugetul M.D.R.T. alocă sume de 40 de ori mai mici adică doar 200.000 la toată țara

– M.D.R.T a retras localității Bușteni 200.000 de lei de la Anveloparea blocurilor și d-aia nu s-au finalizat toate in 2012. In 2013 vor mai fi făcute 11 și vor rămâne rezervă pentru 2014 câteva, 16 blocuri.

-Se vor finaliza 2 blocuri sociale ( in Fierăstrău), Podul Zamorei va fi asfaltat, canalizat și trasă apa,… nu a fost precizată ordinea acestor lucrări dar bănuiesc că este inversă citatului și strada Palanca.

– Se va finaliza proiectul ”Bușteni o stațiune renăscută” pe 5 iulie. Acest proiect a beneficiat de multe controale de la D.L.A.F., totul este OK și săptămâna viitoare vor da un verdict și vor veni și banii incă neveniți, 13 miliarde ( lei vechi). Eu spusesem cu ceva timp inainte că oricâte controale va avea proiectul ăsta ”se va găsi ”nimic” in neregulă pentru că totul este beton”.

– Lucrări noi … Trotuarul Valea Albă – Erou Stănică va beneficia de reabilitare, biscuiții vor fi inlocuiți cu granit.

…Totuși la Bușteni este o situație dificilă datorată crizei!

Aviz favorabil la buget.

Și uite așa, nu știu cum, am avut o senzație de liniște. Cam acestea sunt investițiile pentru 2013. S-o fi omis ceva? NU!

Apa clorinată de la Bușteni a dispărut ca prin farmec. Acum nu știu dacă a fost omisă dar voi fi vigilent, asta ca să nu-mi pierd ”obiectul muncii”.Cu toate că in urma Campaniei – Spune NU clorinării apei la Bușteni se adunaseră ceva ( 52) voturi contra, 14” prieteni” spuneau că vin și ei la ședință, alții se agitau prin bloguri… in sală 7 – 8 persoane neobligate să vină, adică … 0,5% din cei prezenți.

Un procent uluitor de mare, chiar prea mare! și de ce spun asta, pentru că in timp ce mă gândeam la gradul de implicare pe față, un stol de porumbei a inceput să zboare și am aflat o chestie, foarte tare, nu credeam să o aud… și de aceea:

Mulțumiri celor care au votat cu PDL-ul, 72% din numărul celor prezenți la vot in 2012, pentru că voi intr-adevăr veți fi cetățeni de onoare și datorită vouă apa cu clor la Bușteni a devenit doar un vis urât !!!… pentru că aflăm, atenție mare!!! :

Cozma, (președintele CJ Prahova), ne-a tăiat bugetul și a dat toți banii la USL, din cauza asta proiectele noastre nu mai au sorți de izbândă, au fost decizii politice, așa ceva nu se face intr-un stat democratic, astfel de decizii s-au luat impotriva cetățenilor orașului Bușteni, care in timpul campaniei l-au susținut pe ROȘCA și au susținut USL-ul până in pânzele albe…”

HPIM6501

O fotografie făcută săptămâna trecută pe strada Telecabinei cu ”pânzele albe”

Mai frumos de atât cam ce doriți?

A fost ca la referendum, USL-ul de la Bușteni a stat acasă ( in jur de 5.000 sau 50% + 1), 5000 minus 2 s-au dus la vot și 72% dintre ei au votat PDL, adică … 65 % din populație a spus NU , 35% a spus DA, acesti 35% s-au transformat in 72% pe toate canalele de stiri iar acum ..” Cozma, (președintele CJ Prahova), ne-a tăiat bugetul și a dat toți banii la USL, din cauza asta proiectele noastre nu mai au sorți de izbândă, au fost decizii politice, așa ceva nu se face intr-un stat democratic, astfel de decizii s-au luat impotriva cetățenilor orașului Bușteni, care in timpul campaniei l-au susținut pe ROȘCA și au susținut USL-ul până in pânzele albe…”

Cam asta se intâmplă când stăm acasă și nu ne spunem părerea… NU CONTĂM la numărătoare, pentru că dacă voi USL sau de altă natură, ați fi venit la vot, vă număra cineva și orașul era roșu cu albastru și cu galben, și avea și bani și proiecte, așa … este ”VERDE MORCOV- PDL” și are speranțe că ” le rezolvă șefu’ pe toate”!

Și apoi a mai urmat:

”Se face Autostrada pentru că Guvernul este hotărât ca până in 2016 să o termine. Va fi foarte RĂU pentru turism, se vor inchide multe unități, sper ca cei cu autostrada să aibă multe locuri de muncă pentru cei din oraș, oricum se va face cu Consultare Publică pentru că vor expropria masiv, Zamora va fi intr-un con de umbră. Vom face Consultări Publice …!”.

Au mai urmat câteva intervenții pentru aprobarea de fonduri pentru studii de fezabilitate si proiectare pentru : TRANSBAIUL, DRUMUL GURA DIHAM – RÂȘNOV, CRUCEA CARAIMAN, CARTIERUL PIATRA ARSA.

Și câte ceva despre intersecții și semaforizarea DN1 pe raza Bușteniului, care insă s-a respins de către CL Bușteni pentru că afecta parcările, iar proiectul a fost făcut pe genunchi la București fără a ține cont că Busteniul s-a dezvoltat masiv in ultimii ani.

Final de ședință

Așa că dacă ați reușit să parcurgeți in citit aceasta povestire și revenind la diateza reflexivă ”s-a votat” …

”Să trăim cum s-a votat 72%” , mai rău de atât nu se poate!… FIȚI OPTIMISTI !

 

PS. Nu stiu dacă articolul se incadrează la categoria Pamflet pentru că noi trăim la Bușteni și asta e realitatea!

Scuze pentru anumite greșeli de ortografie gen osută70, daia,mâncări de virgule sau puncte sau cratime,etc, dar n-am avut ochelarii la mine și am scris liber!

 

 

___Vizualizari 383

2 thoughts on “Și sedința…

  1. Felicitari pentru redarea intocmai a realitatii. Cred ca banii pentru Busteni nu au mai venit pentru ca se platesc niste polite politice.
    Vorbe goale si cu acest buget, iar despre prezenta, nu stii cati spun una si fac alta? 🙂 USL la Busteni nu va exista ca de altfel orice partid, decat dupa ce nu va mai fi primar Savin. De fapt, USL, in special PSD Busteni nu are oameni, nu a stiut sa-si mobilizeze electoratul. Cand Savin va renunta la primarie, se va schimba ceva.
    Doar nu crezi ca Autostrada ii ingrijoreaza, este totusi o afacere pe care unii deja o speculeaza :)) Au diverse planuri, dar avertizeaza din timp pe cei carora le vor fi luate proprietatile…plansul acesta de mila altora, nu pare credibil.

    1. Realitatea e crunta, plânsul nu stiu insă dacă e chiar fals pentru ca dupa cum a explicat pe unde trece autostrada se nasc cateva intrebari: De ce este șerpilinie această autostradă? Unde se vor muta cei care au construit pe Crină și sub castel?, unde este magnificul tunel de sub Castel pentru ca un picior al autostrazii pică in curtea Stadionului?!?Unde mai este statia de transfer al gunoiului pentru ca si acolo pica un picior de autostradă? și mai sunt multe.
      Polițe politice … pai Roșca a iesit, Roberta a iesit cine cui plătește și ce? … Precum am scris in articol, la Busteni suntem o struțocămilă, 72% din prezenți nu inseamnă majoritatea de 50%+1, paradoxal, insă nici cu USL-ul nu mi-e rușine la capitolul gândire.
      Revin la plâns… dacă a ajuns să spună că este rău și criză, in condițiile in care tot timpul se spunea că la Bușteni criza este ceva ce nu exista, somajul 3%, investiții ample si multă fericire…cred că de data asta chiar e nasol și nu prea mai are mijloace și pârghii. Cei care au crezut până acum in el au cam luat-o și și-au ingropat afacerile, acum isi vor banii inapoi dar… ne-a lovit si pe noi criza:))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
HPIM4855
Despre Primar, Viceprimar si Administratorul public de la Bușteni

E greu, foarte greu să ințelegi ce inseamnă democrația, votul , atribuțiile aleșilor, drepturile și obligațiile acestora, mai ales dacă...

hot-41-NU-pasarele
TOTUL DESPRE APA CLORINATĂ și ȚEAPA ȚEPELOR

Clorul a fost descoperit în 1774 de chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele, dar numele i-a fost dat de Sir Humphrey...

Close