Traseu Valea Spumoasă

Acest traseu este unul dintre cele mai ușoare trasee din Munții Bucegi, chiar mai ușor și mult mai accesibil decât cel al Cascadei Urlătoarea, insă cu mult mai pitoresc. Atrag atenția insă ”ghiolbanilor” purtători de PET-uri și mizerii că acest traseu trece prin zone sanitare de protectie cu regim sever,

Mai mult

Spectacole istorice pe Valea Prahovei 28 – 30 August – Programul

În acest weekend, la Sinaia: Spectacol istoric cu arme, uniforme și gloanțe (oarbe) în Parcul Dimitrie Ghica Asociația Tradiția Militară, cu sprijinul Primăriei Orașului Sinaia, organizează la sfârșitul acestei săptămâni “Marșul Comemorativ Crucea Eroilor”. Evenimentul, aflat la cea de-a VII-a ediție, este dedicat tuturor soldaților căzuți în luptele din timpul

Mai mult

Sinaia Forever – 4-6 septembrie – un an in trei zile incendiare

Sinaia365: Festivalul anului la Sinaia, în primul weekend al lunii septembrie! Între 4 și 6 septembrie, Primăria orașului Sinaia organizează cea de XXI-a ediție a Festivalului Sinaia Forever. După 20 de ani și 20 de teme diferite, în această toamnă Sinaia devine orașul tuturor anotimpurilor, iar organizatorii își propun să

Mai mult

Trans Bucegi – INCHIS TEMPORAR

DJ 713 – TRANSBUCEGI – tronsonul între DN71 şi cabana Dichiu este ÎNCHIS ZILNIC ÎNTRE ORELE 9:00 – 12:00 ŞI 12:30 – 17:30. În weekend e deschis permanent. Asta până în data de 21 august cel puţin. Întreg tronsonul între DN71 şi cabana Dichiu este reasfaltat. Rută ocolitoare: Moroeni -Glod

Mai mult

In Poiana Coștilei cu Școala Altfel

Este un articol de mulțumire pentru cei de la Scoala Altfel din Bușteni, Adi, Laura, Andreea și in special pentru Horia. Un traseu ușor spre mediu care nu pune probleme drumeților chiar și mai puțin echipați ( Numai VARA ). Imi spune fiica mea : Tati, mă lași in drumeție in

Mai mult

Bușteni Sky Race 2015 – 7-9 August

Busteni SkyRace este evenimentul de alergare montana complet. Parte a seriei de concursuri organizate de Asociatia Sport La Orice Varsta, aparitia acestuia s-a datorat obiectivelor de a face sport pe orizontala dar si pe verticala, oriunde si la orice varsta, de a contribui cu spirit si emotie la consolidarea comunitatii

Mai mult

1 11 12 13 14 15 34