Rezultatele prezidențialelor la Bușteni – Cum s-a votat

La Bușteni s-a votat pentru o Românie normală, din inimă, ca să fim fericiți , un om și cu respect!

Păi mai titlu SMART ca acesta nu cred că ar putea fi, cine ințelege știe ce spun iar cine nu, deja știe că prin ZdB cam aceasta este exprimarea, cert este ca acum Bușteniul, din roșu ce era acum este tricolor, albastru, galben, roșu, luat de la ”băț”.

Să recapitulăm istoric!

La alegerile Europarlamentare am scris un articol  in care susțineam că PSD-ul , cumva cumva a cam rămas la aceleași procente ca inainte de anul 2016, inainte ca ”Partidul Emanoil Savin”(PES) să-l absoarbă, adică vreo 600 de voturi pe plan local.

Mulți ați zis că am rămas după Anul Nou, adică cu sorcova, dar iată că timpul imi dă dreptate.

Alegerile la Bușteni au fost in același trend cu al țării la prima vedere, dar in culise … PES a câștigat !

Nu este prima dată când voi fi ”reacuzat” că văd ”ursu” , dar , trebuie să fi orb și un pic altfel ca să negi o realitate strigătoare la cer, aceea de ” veghe din umbră”.

Tot in acelaș articol am scris ca 1100 de alegători PES nu au mai votat cu PSD la alegerile Europarlamentare, ( 1725 voturi Ghiță Irinel 2016 – 600 voturi PSD Europarlamentare fară Referendum 2019).

Voi pune un tabel pentru cei care știu să se distreze matematic 🙂

Revenind, pe la ora 16.00, duminică, Bușteniul a inceput să redevină de dreapta, mai precis PNL : 

Mai concret ca mesaj … Pentru o Românie normală … nu putea fi mai clar că in sfârșit PES va susține PNL și Klaus Iohannis, semnal așteptat de foarte mult timp atât de către locuitori cât și de ”politicieni”.

Așa arăta prezența la vot la ora 16.00:

Diferența s-a văzut la ora 21.00… 1658 votanți, din care 1250 localnici, in plus.

Și astfel finalul alegerilor s-a soldat foarte interesant:

PNL PSD USR PRO+ALDE PMP
EUP PRZ dif EUP PRZ dif EUP PRZ dif EUP PRZ dif EUP PRZ dif
178 283 105 106 107 1 208 121 -87 69 64 -5 86 44 -42
182 306 124 133 126 -7 251 169 -82 105 97 -8 106 62 -44
147 308 161 101 121 20 231 180 -51 78 101 23 52 56 4
97 152 55 117 84 -33 109 42 -67 51 46 -5 45 33 -12
298 416 118 172 162 -10 236 163 -73 131 106 -25 65 53 -12
303 447 144 114 118 4 205 184 -21 117 76 -41 99 64 -35
236 337 101 125 113 -12 155 91 -64 89 78 -11 65 50 -15
198 260 62 131 106 -25 134 94 -40 59 65 6 56 47 -9
1639 2509 870 999 937 -62 1529 1044 -485 699 633 -66 574 409 -165

+ 870 voturi PNL

+ 337 voturi PSD

Restul MINUS !

Nu pot să nu-mi imaginez momentul in care Dragnea a aflat de trecerea PES alături de PNL, viu fiind a inceput să facă Roata prin celulă, că dacă era pe partea cealaltă a ierbii se invârtea in mormânt . 

In concluzie, sper să se ințeleagă odată pentru totdeauna că PNL a invins PSD la nivel politic, nicidecum nu are ceva cu alegătorii PSD, pe care ii asigur , cel puțin la nivel local, că nu vor fi discriminați iar deciziile la nivel local vor fi luate pentru binele TUTUROR cetățenilor.

A mai rămas un hop de trecut pentru restabilirea ”democrației” și inceperea reconstrucției Bușteniului, respectiv montarea pe frontispiciul Primăriei a insemnelor reprezentative legale – CONSILIUL LOCAL BUȘTENI și poate, cine știe , demontarea siglei PSD din Bdul Libertății.

Deacum inainte, nu mai văd nicio problemă in a adera toți cetățenii orașului la PNL Bușteni, pentru că suntem susținuți din toate părțile și putem continua dezvoltarea orașului cu sprijinul tuturor.

Deoarece suntem din nou in campanie electorală, pentru turul II al Prezidențialelor vă invit din nou la vot , ” Pentru o Românie Normală, O Românie Puternică, O Românie mai Bună ” !

Pentru cine nu a ințeles nimic… rezultatele la alegeri au fost următoarele:

PNL- KLAUS IOHANNIS – 2509 VOTURI, USR – DAN BARNA – 1044 VOTURI, PSD – VIORICA DĂNCILĂ- 937 VOTURI, MIRCEA DIACONU – 633, PMP – THEODOR PALEOLOGU – 409 VOTURI

PREZENȚA LA VOT 6150 ALEGĂTORI  , din care 4088 localnici și 2062 turisti aflați in tranzit

De curând a spus un ”clasic in viață” … MULTĂ LUME, PUȚINI OAMENI! 

DUMNEZEU SĂ NE AJUTE!

AMIN!

 

___Vizualizari 1168

2 thoughts on “Rezultatele prezidențialelor la Bușteni – Cum s-a votat

  1. Asa, văzut din afară și citind printre rânduri, sunteți în aceeași “barca”? Am mai văzut și o strângere de mână, în semn de mulțumire, după învestirea guvernului. Deci, ca să înțeleg ceva, și să înțeleagă și “oastea”, susținătorii au fost PUR, PDL, PNL, PSD, iar acum PNL? Amețitor, aiuritor, dar și dezamăgitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
HPIM6318
Domeniul schiabil Kalinderu – Scos la licitatie

Prin HCL 93 aflăm că  ”in sfârșit” Domeniul Schiabil Kalinderu este scos la Licitație Publică. Valoarea minimă a redevenței este...

Raiul are un inger in plus, Veronica

Un inger a urcat la cer.  Veronica ! Deacum durerea a dispărut, rămânem noi, cu sufletul sfâșiat de durere și...

Close