Ultimele articole



“Sinaia dovedește că nu numai problemele legate de urbanism și de turism sunt printre preocuparile administrației, ci și problemele legate de sănătatea sinăienilor și nu numai. Astfel putem vorbi de un spital zonal nu orășenesc. Sunt convins că veti finaliza proiectul cum le-ati finalizat și pe celelalte, nu numai la timp ci poate chiar mai repede și cu rezultatele pe care le așteptați” Liviu Mușat, Directorul Administrației Publice și Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia

După cele 4 proiecte câștigate până acum de la începutul anului,astăzi, 06.06.2019, Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia a semnat contractulcu finanțare europeană pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate – dotare ambulatoriu Spitalul orășenesc Sinaia.

Contractul încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, reprezentată de directorul Liviu Mușat, a fost semnat în prezența echipei de medici a Spitalului Orășenesc Sinaia.

“Mergem mai departe cu investițiile din bani europeni. Acesta este primul contract din fonduri europene în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de sănatate. Este vorba despre dotările de la ambulatoriu spitalului din Sinaia și modernizarea în totalitate a cabinetelor spitalului orășenesc” Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

Obiectivul general al proiectuluieste creșterea accesului la servicii de îngrijire medicală primară a persoanelor rezidente din orașul Sinaiași nerezidente. Prin acest proiect vor fi modernizate 7 cabinete si 2 laboratoare ale ambulatoriului Spitalului Orășenesc Sinaia.

 

Vor fi modernizate următoarele cabinete:

  1. Cabinet medicină internă;
  2. Cabinet chirurgie generală;
  3. Cabinet obstetrică-ginecologie;
  4. Cabinet diabet zaharat, nutriție și boli metabolice;
  5. Cabinet psihiatrie;
  6. Cabinet neurologie;
  7. Cabinet ORL

Tot prin prezentul proiect, va fi modernizat laboratorul de radiologie și imagistică medicală, precum și laboratorul de analize medicale al aceluiași ambulatoriu.De asemenea, se propune achiziționarea a 280 elemente de cost (însemnând echipamente medicale de specialitate, dotări, piese de mobilier). Printre cele mai importanteamintimcomputerul tomograf, mamograful, ecograful Doppler.

Valoare totală cu TVA –  9.705.783,39 lei (2.109.952,91€)

Valoare cofinanţare cu TVA – 197.913,98 lei ( 43.980 €)

Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni de la semnarea contractului de finanțare.

___Vizualizari 407

Dezvoltarea Infrastructurii de Sanatate – Dotare ambulatoriu Spital Orașenesc SINAIA
Tagged on:                             

Alte articole



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie
Read more:
Vara turistică 2018 la Sinaia, evenimentele și programul

Incepând cu 30 iunie, Sinaia a dat startul ”turismului de anvergură” pentru sezonul incendiar și torid ce va urma.  Astfel,...

DSCN3861
LEGENDA CASCADEI URLĂTOAREA

”Prin acești munți o frumoasă păstoriță, fiică a Jepilor bătrâni, iși păștea mioarele in vremuri demult apuse. Doi frați ciobănei...

Close