Ședința ordinară a CL Bușteni in 31.01.2019, ordinea de zi și votul

Din nou ”clișeul”, – așa cum v-am obișnuit , sau cum am promis in campania electorală din 2016 și din 2017, public incă, spre ”disperarea„ unora care nu pot ințelege de ce nu tac odată, de ce mai imi respect promisiunile daca tot nu voi mai candida la funcția de primar al acestui minunat cătun de munte, când se țin ședințele de Consiliu Local, ordinea de zi și cum votez.

O fac și o voi face până la sfârșit,  pentru că mi-am dat cuvântul, am jurat pe Constituție și Biblie să-mi indeplinesc indatoririle de cetățean ales, democratic prin vot , ca și consilier local al orașului Bușteni.

Indiferent dacă imi voi termina mandatul la termen sau inainte, de publicat voi publica atâta timp cât voi avea la dispoziție ” informația” și credeți-mă pe cuvânt, chiar dacă ”mă retrag sau voi fi retras” , nu-și va permite nimeni să se facă că nu imi poate pune la dispoziție o ordine de zi și cum va vota … asta așa… ca să ne facem BINE ințeleși .

Inchipuiți-vă că dețin ziardebușteni.ro și zdb.ro,  6 grupuri de facebook, un profil de facebook, trei pagini de facebook, cont de instagram, de google , de linkedin și incă vreo 14 adrese de wordpress , plus vreo 6 adrese de siteuri gratuite gen orasul-bușteni, kalinderu, bușteni/webgarden, etc, total, oricând , 80.000 – 100.000 vizualizări unice lunar… și totuși NU INJUR, NU DENIGREZ, NU-MI ASCUND IDENTITATEA, și ce este cel mai important IMI ASUM FIECARE CUVÂNT PUBLICAT .

Dar să trecem la ce ințelege toată lumea, ORDINEA DE ZI ȘI VOTUL :

 

ROMANIA

JUDETUL PRAHOVA

ORASUL BUSTENI

P R I M A R I A

Nr.690/23.01.2019         I/A/8

CATRE,

 Dl. Consilier

Achim Virgiliu Cristian

 

In conformitate cu Dispoziţia nr.30/23.01.2019  se convoacă Consiliul Local în şedinţă ordinară în data de 31.01.2019  ora 10ºº, ˚˚ în sala de şedinţă a Primăriei, cu următoarea ordine de zi:

1.Aprobarea  proceselor verbale  din  data de 18.12.2018 si 08.01.2019.   PENTRU CU AMD

2.Proiect de hotarare privind retragerea Orasului Busteni din cadrul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara ,,Polul de Crestere Ploiesti-Prahova”.   IMPOTRIVA   

3.Proiect de hotarare privind aprobarea incheierii unui Contract de consultanta in domeniul evaluarii terenurilor si imobilelor apartinand domeniului public si domeniului privat al Orasului Busteni, in vederea vanzarii,concesionarii,inchirierii sau darii in folosinta CPV 79419000-4 Servicii de consultanta in domeniul evaluarii.    IMPOTRIVA CU AMD

4.Proiect de hotarare privind vanzarea terenului proprietatea privata a orasului Busteni in suprafata de 197 mp,nr. cad 26625, situat in Busteni,str.Aleea Panselelor,fn.  IMPOTRIVA

5.Proiect de hotarare privind vanzarea terenurilor proprietatea privata a orasului Busteni in suprafata de 222 mp,nr. cad 24969 si 309 mp,nr. cad 24970,situate in Busteni,str.Valea Cerbului,nr.13A si 9. IMPOTRIVA CU AMD

6.Proiect de hotarare privind vanzarea terenurilor proprietatea privata a orasului Busteni in suprafata de 133 mp,nr. cad 23812 si 288 mp, nr. cad 23915 si 187mp, nr.cad 20308, situate in Busteni, str.Piatra Arsa,fn.  IMPOTRIVA CU AMD PRET

7.Proiect de hotarare privind vanzarea terenurilor proprietatea privata a orasului Busteni in suprafata de 70,26 mp ind din 278,26 mp,nr. cad 627si 10 mp,nr. cad 26650,situate in Busteni,str. Aleea Panselelor,nr.6.   PENTRU

8. Proiect de hotarare privind vanzarea terenului proprietatea privata a orasului Busteni in suprafata de 60 mp, nr. cad 24425, situat in Busteni,str.Telecabinei,nr.9F. PENTRU CU AMD PRET

9. Proiect de hotarare privind aprobarea achizitiei de servicii de relatii cu publicul/reprezentare media.  IMPOTRIVA

10. Proiect de hotarare privind vanzarea terenului proprietatea privata a orasului Busteni in suprafata de 37 mp ind din 348 mp, nr. cad 12018, situat in Busteni,str.Palanca,nr.13B. PENTRU CU AMD PRET

11. Proiect de hotarare privind dezmembrarea terenului in suprafata de 588 mp,situat in str.Stefan cel Mare nr.1A, in doua loturi: lot 1-514 mp si lot 2-74 mp si iesirea din indiviziune a orasului Busteni cu suprafata de 74 mp. ABTINERE , MATERIAL INCOMPLET

12.Intrebari, interpelari, petitii si informari .

-Informare privind  Raportul pentru semestrul II anul 2018,privind activitatea desfasurata de asistentii personali din cadrul U.A.T Oras Busteni, conform art.29 din HG.268/2007.

 La interpelări voi intreba despre ”bubuiala de la castel”, deszapezire, contracte, etc, d-astea nentrebabile …

Votul meu nu este necesar să coincidă cu avizul Comisiei 3 și se mai poate modifica, in caz că, amendamentele de factură juridică nu se respectă.

Publicarea ordinei de zi a ședinței o fac in baza Legii 215/2001 actualizată, conform Art 39, alin 3,5,6 și 42 alin. 7.

Materialele au fost puse la dispoziția consilierilor locali conform L 215, art. 39, alin 3.

Dacă aveți propuneri, puncte de vedere sau sesizări mi le puteți lăsa la Comentarii ( public) sau in secțiunea contact ( privat ).

Ședința este PUBLICĂ și pot participa toate persoanele interesate. 

Legea nr. 52 din 2003, privind transparența decizională in administrația publică, SECTIUNEA a 2-a ,Dispozitii privind participarea la procesul de luare a deciziilor, Art. 8: Persoana care prezidează sedința publică oferă invitaților si persoanelor care participă din proprie inițiativă posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi.

Cu stimă, Consilier Local P.N.L. – Virgiliu Cristian ACHIM

Despre indemnul cu ”comentează” sau participă la ședință nici nu mai zic , că suntem tari doar ”virtual”…

___Vizualizari 901

6 thoughts on “Ședința ordinară a CL Bușteni in 31.01.2019, ordinea de zi și votul

  1. Ședința pentru darea în folosință a locuințelor sociale când se mai face ,când se pun în folosință că ne-am saturat sa așteptăm ,sa fim bătaie de joc nu ne zice nimeni nimic concret doar suntem duși cu vorba și amânați

    1. Buna ziua,
      Nu este nimeni “dus cu presul”. Acum doua luni a fost respinsa lista beneficiarilor ca 12 voturi la 2, s- a votat impotriva cu responsabilitate, pentru ca toti sa aiba drepturi si sanse egale, fara a se lasa loc de interpretari. Acum probabil ca inca se mai analizeaza, pentru ca locuintele nu sunt nasturi sau flori, sa le faci cadou … Va asigur ca atunci cand se vor da, se vor da celor indreptatiti.
      Cu stima.

  2. Buna ziua , care este regula dupa care va ghidati in ceea ce priveste votul pentru vanzarea terenurilor ?
    Vad ca sunt 3 cu PENTRU si 3 cu IMPOTRIVA .
    Multumesc . ?

    1. Nu este o regula ci o analiza atenta. Am mai explicat, daca nu sunt toate actele la dosar, exista vreo inadvertenta, nu este legal, atunci voi fi impotriva.
      Daca dosarul poate fi completat atunci cu siduranta, in prima faza , votul de aici are un “amd” – amendament, si atunci voi vota cu pentru.
      Daca dosarul are toate actele la baza, si totul se incadreaza in limitele legale, atunci este pentru.
      Unde este amendament la pret , inseamna ca in alte sedinte s-a votat cu alt pret, mai mare sau mai mic fata de cel in cauza iar noi , consilierii locali avem obligatia de a trata toate “cauzele” cu aceeasi unitate de masura, nu pe prietenii sau ochi frumosi.
      Asadar, nu este vreo formula de a da un vot.
      Cu stima.

  3. Numai despre terenuri puse in vanzare se vorbeste la toate sedintele dar despre darea in folosinta a locuintelor sociale cand se va vorbi???

  4. Consilier Virgil Achim

    Buna ziua
    Va rog sa transmiteti si primarului din Busteni cea ce scriu
    Nu vorbiti si nu votati despre Locuinte sociale ???De ce ???
    Sint persoane inscrise in anul 2014
    Au venit persoane inscrise noi in 2018 ????
    Vorbiti de punctaj ……. Unde este acea comisie ,care se ocupa de punctaj si NU participa la ANCHETA SOCIALA sa se vada ca persoanele Nu au avut niciodata sau nu au nici acum vreun contract social de inchiriere
    Trebuie conform legii ANCHETA SOCIALA facuta si doar pe locul doi vine punctajul ,deoarece multi nu spun adevarul si au fost trecuti ILEGAL in 2017 sau 2018 pe liste .
    Persoane care s-au inscris din 2013 sau 2014 pe liste au lucrat si lucreaza in invatamint si in institutii cadre medicale in BUSTENI si nu sint luate in considerare ,ca urmare asa zisului punctaj ??
    Sint persoane care au locuinte in alte localitati si DOAR lucreaza in Busteni si doresc locuinta sociala ?Ele sint trecute in acel punctaj .Oare cum ?
    Eu personal voi urmari indeaproape darea in folosinta si fara ANCHETA SOCIALA ,cred ca va fi problematic ptr COMISIE sa repartizeze locuinte sociale 2019.
    Oamenii au dreptul ca urmare a legii sa fie instiintati cind vine ANCHETA SOCIALA la domiciliu si TREBUIE sa se tina cont tot conform legii de VECHIMEA inscrierii pe liste .Altfel din nou ca anul trecut permit listelor sa creasca .Romania este in UNIUNEA EUROPEANA .
    Doresc sa se inceapa si in Romania cu corectitudine si NU cu punctaj facut dupa cunostiinte si coruptie ,ca persoanele intr-adevar fara acoperis peste cap sa-si primeasca drepturile sociale .

    Fara ancheta sociale nimic NU este LEGAL .
    Cu multa atentie voi urmari darea in folosinta ……sa vedem cit ii mai duce cu vorba aceasta comisie pe oamenii ,care nu au acoperis peste cap.Ei asteapta din 2013 si 2014 si nu ca altii din 2018 ?
    Am speranta in dreptate
    Cu stima

Leave a Reply to ZiardeBusteni.ro - Cristian Achim Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Tarife-ski-sinaia
La Sinaia se schiază și tarife sezon 2015 – 2016

Ultima oră: Noile tarife pentru munte și start la schi la 2000! Transport Urban Sinaia, companie cu capital integral de...

Ingrijiri medicale la domiciliu Azuga – Bușteni – Sinaia – Comarnic

Oferim servicii medicale profesionale la domiciliu, autorizate conform ordinului M.S. 2520/2022, în funcție de necesitățile clienților conform unui plan de ingrijire,...

Close