Bușteni – Poarta fără balamale a Bucegilor – Campionul de supt poale

Este foarte cunoscut proverbul ”să faci din bici rahat”, mai cu seamă la Bușteni, Poarta fără balamale a Bucegilor, orașul in care s-a răsturnat căruța cu cetățeni de onoare, traversat de poteca națională DN1, localitatea condusă de niste epitete, cărora nu le poți spune ”boi” pentru că ii defăimezi, ca și cum ar fii faimoși. Faima s-a dus !busteniul de supt poale

Guvernul Cioloș a reușit performanța de a ”transparentiza” Primăriile, inainte de alegerile locale din 2016, prin implementarea programului ”SISTEMUL NAȚIONAL DE RAPORTARE

transparenta bug

Ce avem noi aici ?

Execuția Bugetară, lunară, a tuturor localităților din România, niște rapoarte financiare in format xls, pdf, cod, taman bune de analiză pentru câte un ”balamut” care incă iși iubește localitatea natală și este atent la cheltuirea banului public dar și la cum se produc banii publici.

Această unealtă de raportare insă, nu este analizată și de instituțiile statului, precum DNA, ANAF, Ministere, nici măcar de Investitori.

Dar să intrăm in miezul cifrelor, de data aceasta reale, nu procentuale, nu cosmetizate, nu trunchiate și să ne stea ”sacoșele” in gât.

O precizare… Rapoartele, la prima vedere sunt ”frumoase”, până vrei să compari două localități asemănătoare, un fel de analiză benchmarking in limbajul economic, ca intre noi ”doctorii”, in cazul nostru 🙂 intre Bușteni – Poarta Bucegilor și Sinaia – Perla Carpaților.

Voi comenta câteva capitole bugetare, iar după aceasta la sfârșit veți găsi și execuția bugetară, asta pentru a nu avea discuții de genul ” Datele sunt eronate, scrie prostii ! ”

 

Tip Indicator Clasificatie Functionala Clasificatie Functionala Descriere Clasificatie Economica Clasificatie Economica Descriere Bușteni Sinaia
Impozite si taxe pe proprietate 950.051,12 1.602.841,77
Venit 070101 Impozit pe cladiri de la persoane fizice 480.490,07 494.606,50
Venit 070102 Impozit si taxa pe cladiri de la persoane juridice 84.470,00 696.764,40

Se pare că la Bușteni, din cauza faptului că, onor C.L. Bușteni, impozitul a crescut de la 0,2% la 1,3%, agenții economici nu-și mai platesc impozitele. Gândire profund ”economică” a C.L. Bușteni.

Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii 15.796,15 300.822,92
Venit 120700 Taxe hoteliere 1.715,65 65.627,91
Venit 150100 Impozit pe spectacole 70,00 0,00
Venit 155000 Alte taxe pe servicii specifice 14.010,50 235.195,01

NOTĂ : Azuga, a incasat din taxele hoteliere 5.839,62 lei in aceeași perioadă !

Cum se calculează Taxa Hotelieră ? … 1% din prima noapte de cazare/sejur.

Conform datelor INS, sejurul in Valea Prahovei este de 2,1 – 2,4 nopți .

Așadar:

Bușteniul a avut incasări din turism ( doar inoptări – cazare ), la un tarif mediu de 70 lei .

1716 lei * 0,7 lei = 1201 sejururi – ceeace este egal cu numărul de turiști sosiți in stațiune ! ( in perioada decembrie – ianuarie – 62 de zile , adică 45 turiști / zi !!!)

1201sejururi*2,4 inoptari = 2883 inoptări

2883 inoptări*70lei/cameră = 201.810 lei INCASĂRI TOTALE ale agenților economici la nivel de oraș .

Capacitatea de cazare a orasului Busteni – 1679 camere ( 3574 locuri ) pentru 45 de turiști ???

Sinaia a avut incasări din turism ( doar inoptări – cazare ), la un tarif mediu de 100 lei :

65.628 lei * 1,0 lei = 65.628 sejururi – ceeace este egal cu numărul de turiști sosiți in stațiune ! ( in perioada decembrie – ianuarie – 62 de zile , adică 2.540 turiști / zi !!!)

65.628 sejururi*2,4 inoptari = 157.507 inoptări

157.507 inoptări*100lei/cameră = 15.750.700 lei INCASĂRI TOTALE ale agenților economici la nivel de oraș .

Capacitatea de cazare a orasului Sinaia – 2579 camere ( 5378 locuri ) pentru 2540 de turiști .

Deci Bușteni – O stațiune renăscută ? Unde este problema ? Care și câți sunteți ”Licențiați” in economie și turism prin Primărie și Consiliu Local Bușteni ? Ce mama dracului ”managiuiți” voi acolo ?

Venituri din valorificarea unor bunuri 902.381,28 85.303,16
Venit 390300 Venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului 7.664,00 0,00
Venit 390700 Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale 894.717,28 85.303,16

Pentru acoperirea ”bunei activități” Bușteniul VINDE domeniul privat al orașului, neținând cont de generațiile următoare, de potențialii investitori care ar trebui să provină din rândurile locuitorilor.

Dacă această sumă ( in principiu cred că este VÂNZAREA cantonului Jepi ) nu ar fi fost incasată la momentul ”oportun” atunci Primăria ar fi intrat in colaps.

Acest capitol, al VÂNZĂRII Orașului Bușteni il voi trata peste două zile intr-un articol dedicat ”perioadei de impliniri ” 2012 – 2016” . Articolul se va referi strict la Bușteni, un fel de ”raport” al perioadei 2012 – 2016 , cu bugete, numere și faximile din dosare penale, cum au fost vândute ”pe nimic” 40 hectare de intravilan din domeniul Orașului Bușteni și CUI, deturnarile de fonduri, finanțări tip suveică ale proiectelor de investiții cu bani din surse europene, creditele neperformante și multe altele.

Venit 426500 Finantarea Programului National de Dezvoltare Locala 642.791,92 0,00

Ce este ”Programul Național de Dezvoltare Locală” ?

Este un program Național 🙂 , prin care Guvernul alocă bani anumitor UAT-uri, funcție de … niște criterii 🙂 🙂

La Bușteni, pentru a se putea spune in campania electorală ” Am făcut mai mult decât am promis ! ”, s-au alocat niște sume pentru :

Alocații de la bugetul de stat
2015-2018
21 Bușteni Rețele de canalizare pentru modernizarea străzi: 13 Septembrie, Licurici, 30 Decembrie, G Enescu, Zorilor, Primăverii, Splaiul Zamorei, Zamora 28.907,00
22 Bușteni Lucrări de modernizare str. Palanca, oraş Buşteni, judeţul Prahova 1.194.686,67
23 Bușteni Modernizare străzi: 13 Septembrie, Licurici, 30 Decembrie, G Enescu, Zorilor, Primăverii, Splaiul Zamorei, Zamora, oraș Bușteni 4,408 km 2.591.683,96
24 Bușteni Modernizare drumuri –străzile Poiana Mărului, Prundului, Dumbrava Roşie, Mihail Sadoveanu, 9 Mai, Democraţiei, Aleea Odobescu şi Alei fără nume din Cartierul Zamora, Buşteni 3.474.447,16
25 Bușteni Modernizare reţele de apă pe străzile Poiana Mărului, Prundului, Dumbrava Roşie, Mihail Sadoveanu, 9 Mai, Democraţiei, Aleea Odobescu şi Alei fără nume din Cartierul Zamora, Buşteni 139.824,85
26 Bușteni Grădinița Fram ursul polar, oraş Buşteni, judeţul Prahova 180.338,74

 

Nu că din 2008 incoace, in fiecare Buget Votat in UNANIMITATE , nu s-ar fi cheltuit ”grămezi dăbani” 🙂 .

Acum că am terminat cu Veniturile … Hai să privim Cheltuielile ! … parte din ele.

Cheltuiala 670503 Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement 200109 Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 64.755,61 0,00
Cheltuiala 670503 Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 111.136,74 59.328,02
Cheltuiala 670503 Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement 710130 Alte active fixe 0,00 61.975,18
Cheltuiala 670600 Servicii religioase 510101 Transferuri catre institutii publice 5.000,00 0,00
Cheltuiala 675000 Alte servicii in domeniile culturii, recreerii si religiei 810205 Rambursari de credite aferente datoriei publice interne locale 863.930,00 0,00
Cheltuiala 675000 Alte servicii in domeniile culturii, recreerii si religiei 810400 Rambursarea imprumuturilor contractate pentru Finantarea proiectelor cu finantare UE 230.000,00 0,00

Acesta este capitolul ” PANSELUȚE ” ? – Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare = 111.136,74 lei .

In limbaj economic se spune ” SCHIMB DE DESTINAȚIE ” , in limbaj D.N.A. se spune DETURNARE DE FONDURI și FINANȚĂRI TIP SUVEICĂ pentru :

  • Rambursari de credite aferente datoriei publice interne locale = 863.930 lei și Rambursarea imprumuturilor contractate pentru Finantarea proiectelor cu finantare UE = 230.000 lei .
Cheltuiala 700600 Iluminat public si electrificari 200103 Incalzit, Iluminat si forta motrica 151.461,95 193.413,61

ILUMINAT PUBLIC ???

Ați fost vreodata la Sinaia in perioada Decembrie 2015 – Ianuarie 2016 după orele 18.30 ?

Pe ce se plătește atâta iluminat la Bușteni ? Pe o rețea ENERGOFAGĂ și pe Iluminatul FESTIV intins pe 350 m spre diferență de Sinaia pe 5 Km !!

Cheltuiala 705000 Alte servicii in domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale 810400 Rambursarea imprumuturilor contractate pentru Finantarea proiectelor cu finantare UE 257.928,94 0,00

Precum spuneam, in limbaj economic se spune ” SCHIMB DE DESTINAȚIE ” , in limbaj D.N.A. se spune DETURNARE DE FONDURI și FINANȚĂRI TIP SUVEICĂ.

Aceste sume sunt PLATA ANVELOPĂRII BLOCURILOR DE LOCUINȚE. Așa că aplaudați voi deținători de CASE, plătitori de impozite și taxe. Din banii celor cu case nu se fac investiții ci se platesc dobânzi și rate la credite, dar mai multe detalii in articolul de vineri.

Protectia mediului 291.504,59 86.579,20
Cheltuiala 740501 Salubritate 200104 Apa, canal si salubritate 148.820,85 0,00
Cheltuiala 740501 Salubritate 200109 Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 30.076,68 0,00
Cheltuiala 740501 Salubritate 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 40.901,06 86.579,20
Cheltuiala ?? 800130 Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 71.706,00 0,00

Undeva, pe aici este Dezăpezirea, dar in rest ? … ce poate costa 200.000 lei pe timp de iarnă?

Și ar mai fi multe de discutat și scris insă este și așa destul de multă frustrare.

Oricum, câteva cuvinte despre articolul de vineri, 18 martie cu riscul de a mă repeta:

Se va referi strict la Bușteni, un fel de ”raport” al perioadei 2012 – 2016 , cu bugete, numere și faximile din dosare penale, cum au fost vândute ”pe nimic” 40 hectare de intravilan din domeniul Orașului Bușteni și CUI, deturnarile de fonduri, finanțări tip suveică ale proiectelor de investiții cu bani din surse europene, creditele neperformante și multe altele.

De ce Vineri ? … 🙂 Păi ca să aveți timp să citiți pe‘ndelete in week-end , asta bineințeles DACĂ MAI INTERESEAZĂ PE CINEVA DE PRIN BUȘTENI DESPRE SOARTA ORAȘULLUI, că dacă nu, atunci o las așa. ( Adică undeva pe la vreo 30 de comentarii ).

Și in continuare Execuția Bugetară a localităților Bușteni și Sinaia pentru ianuarie – februarie 2016, cumulat, adaptat și verificat .

 

Tip Indicator Clasificatie Functionala Clasificatie Functionala Descriere Clasificatie Economica Clasificatie Economica Descriere Bușteni Sinaia
Impozit pe venit         83.009,50 48.738,00
Venit 031800 Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal 83.009,50 48.738,00
Cote si sume defalcate din impozitul pe venit 719.738,87 1.100.797,24
Venit 040100 Cote defalcate din impozitul pe venit(se scad) 576.952,87 1.061.428,24
Venit 040400 Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale 142.786,00 39.369,00
Impozite si taxe pe proprietate 950.051,12 1.602.841,77
Venit 070101 Impozit pe cladiri de la persoane fizice 480.490,07 494.606,50
Venit 070102 Impozit si taxa pe cladiri de la persoane juridice 84.470,00 696.764,40
Venit 070201 Impozit pe terenuri de la persoane fizice 336.897,00 332.010,80
Venit 070202 Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice 41.448,33 58.941,50
Venit 070203 Impozit pe terenul din extravilan 4,00 58,00
Venit 070300 Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru 6.741,72 20.460,57
Sume defalcate din TVA 1.740.430,00 1.139.876,00
Venit 110200 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului Bucuresti (se scad) 1.093.000,00 1.090.376,00
Venit 110600 Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale (se scad) 647.430,00 49.500,00
Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii 15.796,15 300.822,92
Venit 120700 Taxe hoteliere 1.715,65 65.627,91
Venit 150100 Impozit pe spectacole 70,00 0,00
Venit 155000 Alte taxe pe servicii specifice 14.010,50 235.195,01
Taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe d 131.653,60 141.358,50
Venit 160201 Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane fizice 93.179,60 102.336,00
Venit 160202 Impozit pe mijloacele de transport detinute de persoane juridice 38.474,00 39.022,50
Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de funct 21.212,00 89.476,00
Venit 160300 Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare 21.212,00 89.476,00
Alte taxe pe utilizarea bunurilor 15.150,15 57.227,15
Venit 165000 Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurare de activitati 15.150,15 57.227,15
Alte impozite si taxe fiscale 5.842,99 825,87
Venit 185000 Alte impozite si taxe 5.842,99 825,87
Venituri din proprietate 559.787,30 383.613,11
Venit 300530 Alte venituri din concesiuni si inchirieri de catre institutiile publice 559.787,30 383.613,11
Alte venituri din proprietate 10.013,97 3.134,00
Venit 305000 Alte venituri din proprietate 10.013,97 3.134,00
Venituri din prestari servicii si alte activitati 6.850,00 17.810,00
Venit 330800 Venituri din prestari de servicii 6.850,00 16.170,00
Venit 335000 Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati 0,00 1.640,00
Venituri din taxe administrative, eliberari permise 5.238,00 6.068,00
Venit 340200 Taxe extrajudiciare de timbru 5.238,00 3.900,00
Venit 345000 Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise 0,00 2.168,00
Amenzi, penalitati si confiscari 122.126,25 99.942,66
Venit 350102 Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte institutii de specialitate 60.464,25 84.873,66
Venit 350200 Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere declaratiei de impozite si taxe 1.890,00 100,00
Venit 355000 Alte amenzi, penalitati si confiscari 0,00 10.969,00
Venit 360600 Taxe speciale 59.772,00 0,00
Venit 363100 Contributia asociatiei de proprietari pentru lucrarile de reabilitare termica 0,00 4.000,00
Diverse venituri 115.281,52 78.014,43
Venit 365000 Alte venituri 3.581,52 78.014,43
Venit 370100 Donatii si sponsorizari 111.700,00 0,00
Venit 370300 Varsaminte din sectiunea de functionare pentru finantarea sectiunii de dezvoltare a bugetelui local -125.200,00 -1.490.000,00
Venit 370400 Varsaminte din sectiunea de functionare 125.200,00 1.490.000,00
Venituri din valorificarea unor bunuri 902.381,28 85.303,16
Venit 390300 Venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului 7.664,00 0,00
Venit 390700 Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale 894.717,28 85.303,16
Subventii de la bugetul de stat 642.791,92 140.258,35
Venit 422000 Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare 0,00 10.640,61
Venit 424100 Subventii din bugetul de stat pentru finantarea sanatatii 0,00 3.590,00
Venit 426500 Finantarea Programului National de Dezvoltare Locala 642.791,92 0,00
Venit 450102 Sume primite in contul platilor efectuate in anii anteriori 0,00 126.027,74
TOTAL VENITURI 6.047.354,62 5.296.107,16
     
Autorităţi publice 996.349,70 874.216,56
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 100101 Salarii de baza 189.616,00 256.000,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 100105 Sporuri pentru conditii de munca 0,00 34.384,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 100106 Alte sporuri 0,00 1.175,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 100112 Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii 20.679,00 23.387,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 100130 Alte drepturi salariale in bani 0,00 21.600,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 100301 Contributii de asigurari sociale de stat 30.435,00 51.385,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 100302 Contributii de asigurari de somaj 926,00 1.585,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 100303 Contributii de asigurari sociale de sanatate 10.934,00 17.328,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 100304 Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale 288,00 482,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 100306 Contributii pentru concedii si indemnizatii 1.638,00 1.549,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200101 Furnituri de birou 0,00 12.658,21
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200102 Materiale pentru curatenie 0,00 5.297,12
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200103 Incalzit, Iluminat si forta motrica 12.100,95 26.927,57
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200104 Apa, canal si salubritate 10.595,96 2.966,64
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200105 Carburanti si lubrifianti 0,00 4.147,32
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200106 Piese de schimb 0,00 211,20
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200108 Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet 24.958,28 18.233,27
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200109 Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 69.725,40 6.000,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 222.445,32 58.350,27
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200530 Alte obiecte de inventar 9.803,46 764,40
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 200601 Deplasari interne, detasari, transferari 453,00 614,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 201100 Carti, publicatii si materiale documentare 3.296,19 0,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 201300 Pregatire profesionala 0,00 780,00
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 202500 Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din actiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozitiilor legale 65,00 123.521,72
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 203001 Reclama si publicitate 0,00 11.561,60
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 203030 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 365.102,29 144.101,59
Cheltuiala 510103 Autoritati executive 710130 Alte active fixe 23.287,85 49.206,65
Alte servicii publice generale 12.732,00 9.040,00
Cheltuiala 541000 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor 100101 Salarii de baza 10.802,00 5.888,00
Cheltuiala 541000 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor 100105 Sporuri pentru conditii de munca 0,00 883,00
Cheltuiala 541000 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor 100130 Alte drepturi salariale in bani 0,00 620,00
Cheltuiala 541000 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor 100301 Contributii de asigurari sociale de stat 1.482,00 1.168,00
Cheltuiala 541000 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor 100302 Contributii de asigurari de somaj 38,00 22,00
Cheltuiala 541000 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor 100303 Contributii de asigurari sociale de sanatate 396,00 385,00
Cheltuiala 541000 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor 100304 Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale 14,00 11,00
Cheltuiala 541000 Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor 100306 Contributii pentru concedii si indemnizatii 0,00 63,00
Dobânzi 255.000,00 101.118,58
Cheltuiala 550000 Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi 300101 Dobanzi aferente datoriei publice interne directe 255.000,00 0,00
Cheltuiala 550000 Tranzactii privind datoria publica si imprumuturi 300102 Dobanzi aferente creditelor interne garantate 0,00 101.118,58
Ordine publică şi siguranţă naţională 150.774,34
Cheltuiala 610304 Politie locala 100101 Salarii de baza 30.702,00 31.689,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 100105 Sporuri pentru conditii de munca 0,00 6.985,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 100130 Alte drepturi salariale in bani 0,00 858,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 100202 Norme de hrana 14.880,00 0,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 100301 Contributii de asigurari sociale de stat 4.851,00 6.246,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 100302 Contributii de asigurari de somaj 153,00 177,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 100303 Contributii de asigurari sociale de sanatate 1.596,00 2.055,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 100304 Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale 88,00 60,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 100306 Contributii pentru concedii si indemnizatii 261,00 336,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 200101 Furnituri de birou 0,00 672,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 200103 Incalzit, Iluminat si forta motrica 816,43 0,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 200104 Apa, canal si salubritate 182,10 0,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 200105 Carburanti si lubrifianti 0,00 3.540,60
Cheltuiala 610304 Politie locala 200108 Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet 943,75 0,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 200109 Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 509,00 0,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 9.266,37 0,00
Cheltuiala 610304 Politie locala 201300 Pregatire profesionala 6.000,00 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 100101 Salarii de baza 23.856,00 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 100130 Alte drepturi salariale in bani 6.370,00 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 100301 Contributii de asigurari sociale de stat 4.775,00 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 100302 Contributii de asigurari de somaj 151,00 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 100303 Contributii de asigurari sociale de sanatate 1.572,00 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 100304 Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale 59,00 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 100306 Contributii pentru concedii si indemnizatii 257,00 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 200103 Incalzit, Iluminat si forta motrica 2.370,90 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 200105 Carburanti si lubrifianti 2.500,00 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 200108 Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet 1.118,07 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 200109 Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 6.298,27 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 203003 Prime de asigurare non-viata 682,00 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 203030 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 516,45 0,00
Cheltuiala 610500 Protectie civila si protectie contra incendiilor 710130 Alte active fixe 30.000,00 0,00
Învăţământ 50.000,00 0,00
Cheltuiala 650301 Invatamant prescolar 710130 Alte active fixe 50.000,00 0,00
Sănătate 10.892,00 196.200,36
Cheltuiala 660601 Spitale generale 710130 Alte active fixe 0,00 176.554,36
Cheltuiala 660800 Servicii de sanatate publica 100101 Salarii de baza 4.330,00 13.222,00
Cheltuiala 665050 Alte institutii si actiuni sanitare 100105 Sporuri pentru conditii de munca 0,00 771,00
Cheltuiala 660800 Servicii de sanatate publica 100106 Alte sporuri 1.126,00 440,00
Cheltuiala 665050 Alte institutii si actiuni sanitare 100130 Alte drepturi salariale in bani 0,00 1.605,00
Cheltuiala 660800 Servicii de sanatate publica 100301 Contributii de asigurari sociale de stat 862,00 2.534,00
Cheltuiala 660800 Servicii de sanatate publica 100302 Contributii de asigurari de somaj 28,00 80,00
Cheltuiala 660800 Servicii de sanatate publica 100303 Contributii de asigurari sociale de sanatate 284,00 834,00
Cheltuiala 660800 Servicii de sanatate publica 100304 Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale 16,00 24,00
Cheltuiala 660800 Servicii de sanatate publica 100306 Contributii pentru concedii si indemnizatii 46,00 136,00
Cheltuiala 660800 Servicii de sanatate publica 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 4.200,00 0,00
Cultură recreere si religie 1.379.752,53 277.303,20
Cheltuiala 670302 Biblioteci publice comunale, orasenesti, municipale 200108 Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet 82,57 0,00
Cheltuiala 670302 Biblioteci publice comunale, orasenesti, municipale 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 992,00 0,00
Cheltuiala 670306 Case de cultura 510101 Transferuri catre institutii publice 55.000,00 80.000,00
Cheltuiala 670330 Alte servicii culturale 200103 Incalzit, Iluminat si forta motrica 2.754,24 0,00
Cheltuiala 670330 Alte servicii culturale 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 1.778,38 0,00
Cheltuiala 670330 Alte servicii culturale 203003 Prime de asigurare non-viata 2.322,99 0,00
Cheltuiala 670330 Alte servicii culturale 510101 Transferuri catre institutii publice 30.000,00 0,00
Cheltuiala 670501 Sport 510101 Transferuri catre institutii publice 12.000,00 76.000,00
Cheltuiala 670503 Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement 200109 Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 64.755,61 0,00
Cheltuiala 670503 Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 111.136,74 59.328,02
Cheltuiala 670503 Intretinere gradini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement 710130 Alte active fixe 0,00 61.975,18
Cheltuiala 670600 Servicii religioase 510101 Transferuri catre institutii publice 5.000,00 0,00
Cheltuiala 675000 Alte servicii in domeniile culturii, recreerii si religiei 810205 Rambursari de credite aferente datoriei publice interne locale 863.930,00 0,00
Cheltuiala 675000 Alte servicii in domeniile culturii, recreerii si religiei 810400 Rambursarea imprumuturilor contractate pentru Finantarea proiectelor cu finantare UE 230.000,00 0,00
Asistenţă socială 194.347,00 185.636,00
Cheltuiala 680502 Asistenta sociala in caz de invaliditate 100101 Salarii de baza 81.209,00 70.172,00
Cheltuiala 680502 Asistenta sociala in caz de invaliditate 100130 Alte drepturi salariale in bani 0,00 3.627,00
Cheltuiala 680502 Asistenta sociala in caz de invaliditate 100301 Contributii de asigurari sociale de stat 12.831,00 11.660,00
Cheltuiala 680502 Asistenta sociala in caz de invaliditate 100302 Contributii de asigurari de somaj 407,00 303,00
Cheltuiala 680502 Asistenta sociala in caz de invaliditate 100303 Contributii de asigurari sociale de sanatate 4.223,00 3.837,00
Cheltuiala 680502 Asistenta sociala in caz de invaliditate 100304 Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale 122,00 111,00
Cheltuiala 680502 Asistenta sociala in caz de invaliditate 100306 Contributii pentru concedii si indemnizatii 690,00 532,00
Cheltuiala 680502 Asistenta sociala in caz de invaliditate 570201 Ajutoare sociale in numerar 79.496,00 94.794,00
Cheltuiala 685050 Alte cheltuieli in domeniul asigurarilor si asistentei sociale 203030 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 15.369,00 600,00
Servicii dezvoltare şi locuinţe 801.055,45 584.687,63
Cheltuiala 700301 Dezvoltarea sistemului de locuinte 200103 Incalzit, Iluminat si forta motrica 4.219,15 34.433,43
Cheltuiala 700301 Dezvoltarea sistemului de locuinte 200104 Apa, canal si salubritate 3.174,33 17.885,46
Cheltuiala 700301 Dezvoltarea sistemului de locuinte 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 0,00 113.856,97
Cheltuiala 700301 Dezvoltarea sistemului de locuinte 203003 Prime de asigurare non-viata 8.694,90 0,00
Cheltuiala 700301 Dezvoltarea sistemului de locuinte 710130 Alte active fixe 155.393,56 0,00
Cheltuiala 700330 Alte cheltuieli in domeniul locuintelor 710130 Alte active fixe 125.141,17 0,00
Cheltuiala 700502 Amenajari hidrotehnice 710130 Alte active fixe 83.186,45 0,00
Cheltuiala 700600 Iluminat public si electrificari 200103 Incalzit, Iluminat si forta motrica 151.461,95 193.413,61
Cheltuiala 700600 Iluminat public si electrificari 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 1.295,00 19.453,85
Cheltuiala 705000 Alte servicii in domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 560,00 0,00
Cheltuiala 705000 Alte servicii in domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale 510101 Transferuri catre institutii publice 10.000,00 0,00
Cheltuiala 705000 Alte servicii in domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale 710130 Alte active fixe 0,00 205.644,31
Cheltuiala 705000 Alte servicii in domeniile locuintelor, serviciilor si dezvoltarii comunale 810400 Rambursarea imprumuturilor contractate pentru Finantarea proiectelor cu finantare UE 257.928,94 0,00
Protectia mediului 291.504,59 86.579,20
Cheltuiala 740501 Salubritate 200104 Apa, canal si salubritate 148.820,85 0,00
Cheltuiala 740501 Salubritate 200109 Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 30.076,68 0,00
Cheltuiala 740501 Salubritate 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 40.901,06 86.579,20
Cheltuiala ?? 800130 Alte cheltuieli pentru actiuni generale economice si comerciale 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 71.706,00 0,00
Transporturi 397.753,08 408.998,69
Cheltuiala 840301 Drumuri si poduri 200105 Carburanti si lubrifianti 3.756,52 0,00
Cheltuiala 840301 Drumuri si poduri 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 47.272,66 0,00
Cheltuiala 840301 Drumuri si poduri 203003 Prime de asigurare non-viata 849,00 0,00
Cheltuiala 840303 Strazi 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 7.631,69 168.364,89
Cheltuiala 840303 Strazi 200200 Reparatii curente 57.680,76 0,00
Cheltuiala 840303 Strazi 710130 Alte active fixe 280.562,45 0,00
Cheltuiala 840303 Strazi 810201 Rambursari de credite interne garantate 0,00 240.633,80
Alte acţiuni economice 103.227,22 1.395.027,57
Cheltuiala 870400 Turism 200103 Incalzit, Iluminat si forta motrica 0,00 217,86
Cheltuiala 870400 Turism 200104 Apa, canal si salubritate 0,00 25,70
Cheltuiala 870400 Turism 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 0,00 37.697,38
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 100101 Salarii de baza 29.018,00 19.304,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 100105 Sporuri pentru conditii de munca 0,00 6.754,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 100106 Alte sporuri 2.898,00 0,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 100112 Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii 0,00 20.370,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 100130 Alte drepturi salariale in bani 11.810,00 12.850,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 100301 Contributii de asigurari sociale de stat 6.909,00 6.147,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 100302 Contributii de asigurari de somaj 211,00 194,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 100303 Contributii de asigurari sociale de sanatate 2.274,00 2.023,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 100304 Contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale 134,00 58,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 100306 Contributii pentru concedii si indemnizatii 372,00 330,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 200103 Incalzit, Iluminat si forta motrica 2.418,69 2.269,36
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 200105 Carburanti si lubrifianti 0,00 3.304,19
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 200108 Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet 661,55 0,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 200109 Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 9.968,51 0,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 200130 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 4.219,30 4.301,37
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 200301 Hrana pentru oameni 0,00 21.500,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 203003 Prime de asigurare non-viata 1.274,00 0,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 203030 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 1.059,17 0,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 200530 Alte obiecte de inventar 0,00 42.119,15
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 510101 Transferuri catre institutii publice 30.000,00 0,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 560102 Finantarea externa nerambursabila 0,00 850.000,00
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 560103 Cheltuieli neeligibile 0,00 1.926,20
Cheltuiala 875000 Alte actiuni economice 810400 Rambursarea imprumuturilor contractate pentru Finantarea proiectelor cu finantare UE 0,00 363.636,36
TOTAL CHELTUIELI 4.643.387,91 4.171.426,39

Ne mai auzim !

___Vizualizari 991

3 thoughts on “Bușteni – Poarta fără balamale a Bucegilor – Campionul de supt poale

  1. Pe langa multe alte neconcordante, mie mi-a atras atentia faptul ca la Impozit pe cladiri de la persoane fizice, la Busteni s-a incasat o suma aproape egala cu suma incasata de primaria din Sinaia. In conditiile in care Busteniul are o populatie mai mica, cu aproape 2000 de locuitori mai putin. Sa inteleg ca cei peste 8.000 de bustenari au mai multe case decat cei peste 10.000 de sinaieni? Cum se face ca sumele impozitate pe cladiri sunt aproape egale?

Leave a Reply to Stoia Octavian Ioan-Mircea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
C.S. CARAIMANUL BUȘTENI – Secția Schi Alpinism – rezultate extraordinare

Spuneam in articolul precedent că voi publica Raportul/Bilanț de activitate al secției de Schi Alpinism din cadrul C.S. Caraimanul Bușteni,...

sfana3
Sfinţii şi Drepţii părinţi Ioachim şi Ana

Stâncile Sfânta Ana din Sinaia, cel mai vechi loc religios de pe Valea Prahovei. Din păcate, nu am reuşit sa...

Close