baiu2

Muntii Baiului

Munţii Baiului au un loc aparte în ansamblul turistic al Văii Prahovei în primul rând prin poziţia geografică faţă de cele două artere rutiere de circulaţie turistică – E 60 / Valea Prahovei şi DJ 102L / Valea Doftanei, dar şi prin vecinătatea cu abruptul estic al Bucegilor.

 

baiu2

 

De pe culmea principală a Munţilor Baiului îi este oferită turistului o imagine spectaculoasă a Abruptului prahovean al Munţilor Bucegi. Realizarea de marcaje pe principalele poteci turistice a contribuit la dezvoltarea turismului de drumeţie montană.

Formele de relief ce alcătuiesc aceşti munţi sunt relativ monotone, deoarece sunt clădiţi pe o structură petrografică şi structurală de asemenea monotonă, ceea ce determină lipsa abrupturilor, a vârfurilor sau crestelor ascuţite, atât de comune în munţii Bucegi.

 

baiu1

 

Valoarea turistică este dată de elemente de potenţial natural care se constituie în resurse turistice, precum sunt:

– culmile domoale, rotunjite, masive, favorabile practicării drumeţiei montane;

– potecile turistice, marcate sau nemarcate (circa 20 trasee turistice, din care două omologate), ale căror trasee oferă iubitorilor de drumeţie montană peisaje pitoreşti asupra masivelor montane din jur

– numeroase puncte de belvedere, situate pe creasta principală orientată N-S a Baiului Mare (Vf. Mierlei – 1.660 m, Vf. Vornicu – 1.627 m, Vf. Piscu Câinelui – 1.658 m, Vf. Drăgan – 1.776 m, Vf. Baiu Mare – 1.885 m, Vf. Urechea – 1.715 m ş.a.) sau pe creasta principală a Neamţului (Vf. Rusu – 1.907 m, Vf. Şteviei – 1.907 m, Vf. Neamţu – 1.923 m, Vf. Paltinu – 1.900 m ş.a.);

 

baiu3

 

– existenţa unui domeniu schiabil, aferent staţiunilor Azuga şi Predeal, pe seama căruia şi-au căpătat notorietate ca staţiuni pentru sporturile de iarnă.

 

Datorită constituţiei geomorfologice, nu au cursuri de apă cu trasee spectaculoase. Râul Prahova, spre vest şi pârâul Doftana, spre est, adună toate pâraiele acestui masiv. Lacul Paltinul de pe pârâul Doftana, amenajat pentru alimentarea cu apă a municipiului Ploieşti, creează şi aspecte peisagistice care sporesc atractivitatea turistică zonei.

Pe teritoriul oraşului Sinaia, pe versantul stâng al râului Prahova, apar la zi izvoare de ape minerale acumulate în marnocalcarele depozitelor flişoide, de vârstă Cretacic superioare. Complexul acvifer conţine ape sulfuroase, cu o mineralizare totală de 446,1 mg/l (din care 2,5 mg/l este H2S) şi sunt recomandate pentru cură internă, în tratarea de afecţiuni ale aparatului gastro-intestinal şi hepato-biliar, precum şi în afecţiuni renale. Izvorul mineral de pe Piscul Câinelui, captat într-un bazin de beton, pe versantul stâng al văii, debitează în jur de 35.000 l/zi şi alimentează, printr-o conductă de aducţiune, o buvetă amenajată în oraşul Sinaia, adiacent drumului european.

 

baiu5

 

Covorul vegetal din Munţii Baiului excelează prin prezenţa pădurilor, de foioase (versanţii sudici şi sud-estici) şi conifere (versantul prahovean şi cel nordic), dar intervenţia antropică din ultimii ani a modificat sensibil distribuţia vegetaţiei forestiere. Pe versantul prahovean al masivului, amonte de Sinaia, predominante sunt pădurile de conifere, îmbogăţind imaginile cu valenţe turistice ale zonei. Golul alpin, instalat de la circa 1.600 m altitudine, are o vegetaţie alpină diversă, cu specii de plante cu flori frumos colorate, a căror cromatică încântă ochiul încă de la topirea zăpezii şi până toamna târziu (păiuşul roşu, brânduşi de primăvară şi toamnă, ţăpoşica, trifoiul, păruşca, cimbrişor de munte), cu tufişuri (de ienupăr pitic, afin, merişor) sau cu plaje întinse de muşchi şi licheni. Lumea animală este la fel de diversă, specifică tipului de vegetaţie. Speciile cu valoare cinegetică ce alcătuiesc fondurile de vânătoare (urs, lup, mistreţ, cerb, căprioară, vulpe) constituie puncte de atracţie pentru amatorii de vânătoare sportivă.

În toate ariile montane , apele reci de munte sunt populate cu păstrăv curcubeu sau indigen.

baiu4

___Vizualizari 2735

One thought on “Muntii Baiului

  1. ati specificat
    citez
    potecile turistice, marcate sau nemarcate (circa 20 trasee turistice, din care două omologate),
    intrebare
    care e diferenta intre un traseu omologat si un traseu neomologat ?
    si unde se afla cele 20 trasee marcate si nemarcate

    mentionez
    daca intri pe VALEA REA din sinaia scrie ACCESUL PUBLIC INTERZIS
    sau ce trebuie sa fac ca sa ajung la potecile marcate

    stima

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

NOUTĂȚI