Flora


ULTIMELE ARTICOLE


Flora

Toate studiile botanice efectuate în zona masivului Bucegi, au reflectat bogăția și varietatea de specii și familii reprezentate, specifică atât pădurilor de conifere și foioase cât și pajiștilor alpine, susținând necesitatea protejării și ocrotirii acestui complex de forme, asociații și peisaje. În 1935, o parte din masiv este inclus în lista ariilor protejate din România, cu statut de Parc Național. La acesta se adaugă încă doua rezervații din bazinul Ialomitei și câteva puncte fosilifere din sud.

Speciile ocrotite

Printre speciile ocrotite trebuie amintite:

  • Leontopodium alpinum (floarea-reginei, sau floarea de colț)
  • Rhododendron kotschyi (bujorul de munte, sau smârdarul)
  • Daphne blagayana (iedera albă)
  • Angelica archangelica (angelică)
  • Nigritella rubra sau Lathyrus odoratus (sângele voinicului)
  • Dryas octopetala (argințica)
  • Papaver pyerenacium (macul galben)
  • Botrychium lunaria (iarba dragostei)
  • Silene acaulis (iarbă roșioară)

Deasemenea, sunt ocrotite unele specii de arbuști:

  • Pinus montana (jnepenii)
  • Juniperus nana (ienupărul)

 Zonarea florei

Teritoriul Parcului Național Bucegi include trei etaje de vegetație.

1. Etajul montan superior ( Platoul Bucegilor ) – reprezentat pe versantul prahovean al masivului numai în porțiunea dintre Sinaia și Valea Morarului. Asociația dominantă aici este făgetul cu brad specific Carpaților Orientali și Meridionali (până la valea Oltului), cu întreaga sa compoziție floristică. Pătura ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sunt: colțisorul, vulturica, odoleanul, tătăneasa, mierea ursului, piciorul cocoșului, floarea paștilor. Cu totul remarcabil este arboretul secular de brad de la Sinaia (lângă castelul Peleș), care mai cuprinde încă arbori monumentali de până la 50 m înalțime și diametre considerabile. De asemenea, unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din Bucegi, deși mai tînăr, se găsește deasupra localității Poiana Țapului, pe drumul spre cascada Urlatoarea.

Între speciile cu răspândire sporadică în Carpați și caracteristice acestui etaj de vegetație menționăm în primul rând tisa , care se află în exemplare izolate sau în pâlcuri în câteva stațiuni, și anume la :stâncile Sf. Ana (2 exemplare); valea Peleșului; sub stâncile de sub Poiana Stânci, la 1050 m, și deasupra carierei de piatra Piatra Arsă; pe Jepii Mici; pe valea Comorilor, la circa 1250 m; pe Caraiman, în vâlcelul Spălat de sub colțul Picătura, la 1280 m altitudine (circa 10 exemplare). O altă raritate în cuprinsul masivului este salba moale, care se află numai în cuprinsul acestei rezervații, în apropiere de stâncile Sf. Ana, în pădurea Jepii Mari și pe valea Urlatoarea Mică din Jepii Mici. Datorită poziției lor adăpostite și calcarelor titonice (gălbui), stâncile Sf. Ana de deasupra Sinaiei au favorizat menținerea unor elemente rare ca liliacul, iedera albă prezente la o altitudine excepțională a unor specii lemnoase proprii regiunilor inferioare: prunul, lemnul, alunul, frasinul. În lumea pâraielor și în cheile acestora se afla o vegetație foarte bogată. Dintre numeroasele specii, majoritatea de statură înaltă menționăm: lăptucul oii, lopațeana, șolandul, magul, piciorul cocoșului, iarba ciutei, ciulinul. Vegetația lichenologică saxicolă din etajul montan superior este foarte variată în raport cu lumina, poziția și gradul de umiditate. Pe lângă cele mai răspandite specii, cum ar fi: ochii șoarecelui, odoleanul, păiușul, feriga de piatră, trăsnicul, există unele endemisme carpatice: micșandra de munte, ca și unele specii rare. Dintre speciile de licheni prezente în masivul Bucegi enumerăm reprezentanți din clasa Ascolichenes, ordinul Discolichenes.

2. Etajul alpin. Dintre arboretele remarcabile din acest etaj trebuie menționat arboretul de pe Brâul Furnicii, care cuprinde o serie de exemplare monumentale unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu cimbru de pe Brâna Mare a Jepilor, valea Jepilor Mari, la 1750 m altitudine, arboretele de larice de pe versanții nordici ai Jepilor Mici, precum și rarități de larice, de pe flancurile însorite ale văilor Seaca Jepilor și Seaca Caraimanului. Vegetația pajiștilor de o deosebită bogăție, prezintă un caracter mixt, cuprinzând atât elementele silvicole montane cât și specii pe care le găsim și în etajul alpin inferior. Dintre specii mai deosebite amintim: crinul de pădure, coada cocoșului, măcrișul, iarba moale, milițiana, omagul, nopticoasa, colțunul doamnei, tulichina, ștevia – endemism carpatic, ciuboțica cucului, gențiana – endemism carpato-balcanic, iarba ciutei, margareta, cruciulița.

3. Etajul alpin inferior. Tufărișurile de jnepeni, caracteristice pentru acest etaj, sunt foarte răspandite mai ales pe versanții nordici ai abrupturilor dinspre valea Prahovei și dinspre Bran. De asemenea, rezervația cuprinde și o bună parte din jnepenișurile de pe platoul munților Piatra Arsă, Jepii Mari și Jepii Mici. Jnepenișurile ascund uneori una dintre rarele specii de arbuști de la noi, și anume Lonicera coerulea. Aceasta a fost găsită pe versantul nordic al Jepilor Mici, pe Brâna Mare a Coștilei, lângă firul văii Albe, pe valea Gaura și muntele Grohotișu, toate aceste zone fiind cuprinse în cadrul rezervației. Dar cel mai de seamă reprezentant al florei lemnoase din acest etaj este cimbrul (Pinus cembra), singura specie arborescentă care se ridică în zona alpină și care reprezintă un relict cu răspândire limitată la noi. În cadrul rezervației principale, Pinus cembra se află în două zone importante și anume: prima pe versantul nordic al Jepilor Mici, sub Brâna Mare a Jepilor, la 1750 m, în punctul Creasta cu Zimbri, și a doua în valea Gaura, printre tufărișurile de jnepeni, la 1800– 1900 m altitudine, și pe muntele Guțanu, între valea Gaura și hornul Țapului; în afara de acestea, se mai găsesc câteva exemplare pe creasta nordică a muntelui Bucșoiu, deasupra văii Mălăești, la circa 1700 m altitudine.

Dintre asociațiile de tufărișuri pitice se pot aminti: firuța, vițelarul, salcia pitică, cornutul, garofița, afinul, merișorul. Asociația se întâlnește mai ales pe versanții nordici sau vestici, unde zăpada se așterne tot timpul iernii, dar se topește relativ repede primavara, pe soluri de tip podzol alpin. La altitudini mai mici sau pe versanți mai luminați, mai întâlnim paiușul, rotunjioara. În etajul alpin propriu-zis se întâlnesc cele mai interesante asociații din tot cuprinsul Bucegilor. Aici sunt întrunite majoritatea elementelor specifice masivului, precum și cele mai multe endemisme și rarității floristice. Remarcabilă din acest punct de vedere este vegetația ce acoperă brânele, câmpurile înierbate ce înlănțuie abrupturile stâncoase. Crestele ierboase și brânele de pe versanții abrupti și însoriți sunt aproape în întregime acoperite de asociații de graminee, caracteristice pe soluri scheletice. Aceste specii sunt făcieșul, păiușul și feruța. Dintre speciile însoțitoare amintim: limba (plantă), ura (plantă), lâna caprelor, garofița – endemisme ale Carpaților Meridionali. Se mai întâlnesc: cinci degete, spârceta – endemism carpatic, unghia păsării, gențiana, ghintura, cimbrișorul – endemism carpatic, vârtejul pământului, campanula, ochiul boului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *