ULTIMELE ARTICOLE

De foarte puține ori am fost emoționat intr-atât incât să nu pot vorbi. Fata lui OTTO SCHIEL s-a oprit astăzi la mine la poartă și m-a intrebat : Aceasta este casa in care m-am născut ?

Am avut un șoc! Astăzi la ora 9.30, o doamnă a sosit in fața porții mele, pe strada Caraiman. Mi-a intins distinsa-i mână și cu un glas emoționat mi-a spus : ”Buna ziua. Sunt fata lui Schiel!” … s-a uitat spre Internatul propus la demolare de către C.L. Bușteni și m-a intrebat … Aceasta este casa in care m-am născut ?!


Și ca totul să fie ”complet” , dorea să le arate fiicei și nepoților ce ”dezvoltaseră” inaintașii lor.

Am crezut că pic jos, m-a podidit plânsul, m-a luat cu transpirații, , ce mai … cred că a crezut că sunt cel puțin ”luat cu capul”.

Am bâguit un DA stins …  și doamna privea inmărmurită cladirea …

Stăteam ca un ”idiot” și priveam ISTORIA .Am reușit cu greu să imi iau telefonul și să o rog să facem ”o poză istorică” … Fata lui OTTO SCHIEL, fost primar al Bușteniului, Director al fabricii de hârtie, descendent al fraților Karl și Samuel Schiel, intemeietorii orașului modern Bușteni, stătea in fața mea și iși privea casa in care s-a născut … iși privea trecutul, copilăria, dispărute, sau RASE, de ”noul intemeietor” al viitorului Bușteni … Ce dorea să vadă ?

Stimată doamă, dacă citiți acest articol, VĂ MULȚUMESC CĂ AȚI AJUNS AICI ȘI MI-AȚI PERMIS SĂ ATING ISTORIA ORAȘULUI BUȘTENI !

Tată dvs. este ”persoana in alb”

Astăzi 12 iunie 2017, orașul Bușteni a validat CONTINUAREA DEZVOLTĂRII de până acum … 🙁 .

Ce a simțit doamna Schiel? … A simțit ce vom simți cu toți in curând, lipsa identității și a tradiției localității …

Notă: Pe bună dreptate, un cititor ”proaspăt” nu a știut că descrierea acestor fotografii de arhivă se regăsesc incă din 2012 și repostate in 2014 in articolul http://ziardebusteni.ro/2014/10/06/fabrica-de-hartie-busteni-in-100-de-fotografii/

___Vizualizari 2165

Facebook Comments
Istoria s-a oprit astăzi la mine la poartă – Doamna Schiel

5 thoughts on “Istoria s-a oprit astăzi la mine la poartă – Doamna Schiel

  • June 13, 2017 at 11:35 am
    Permalink

    Intr-un fel si eu simt acelasi lucru vazand cum uitarea s-a aternut peste numele bunicului meu, Vintila Marculescu, directorul scolii intre 1906 si 1939. Casa in care a muncit si unde a locuit, “centrul cultural”, poarta alt nume, desi “scoala veche” ar fi trebuit sa se numeasca “Vintila Marculescu”. Nici politica nu-i straina de aceasta uitare; vechea adversitate a strapuns timpul, se pare.
    Dar dincolo de persoane, mai ales dincolo de urmasii care nu au nici bune nici rele a mosteni nu pot sa nu fiu
    uimit de cheia in care bustenenii privesc vechea “fabrica de hartie”. Acea fabrica de hartie a lasat in urma un deșert postindustrial, a fost un exemplu perfect de investitie NEdurabila. In urma ei a ramas un oras suprapopulat, inghesuit, avand 12.000 de locuitori (cred) si o lipsa acuta de locuri de munca. Turismul pe care il invoca bustenenii nu exista pentru ca orasul este mult prea inghesuit iar infrastructura turistica se rezuma la o Telecabina care poate transporta cam 100 de turisti pe ora! Spre comparatie, in Selva di Val Gardena sunt 2600 de locuitori si, atentie, UN milion de inoptari turistice pe an. De altfel toata zona Val Gardena, incepand de la Ortisei, nu are in totalitate cat populatia Busteniului, in schimb gazduieste milioane de turisti anual. Secretul? Simplu, sunt spatii largi, pensiuni sau hoteluri care au curtea suficient de mare incat sa gazduiasca o partie de ski pentru copii si incepatori. Infrastructura este fabulasa, cu sute !! de instalatii de transport pe cablu.
    In loc sa jeleasca “fabrica”, bustenenii ar trebui sa extinda orasul, sa incurajeze investitiile in turism, nu sa lase Vaea Cerbului pe mana migratorilor in rulote si corturi, de la Bucuresti si nu numai. Natural, exista spatiu astfel incat Valea Cerbului, Poiana Izvoarelor,
    Poiana Costilei pot sa devina parti de paradis turistic. Dar e mai simplu sa mai deschidem o carciuma si sa ne imaginam ca turism inseamna contemplarea muntelui de la distanta si imbuibarea cu mici, bere si carnati…

    Reply
  • June 13, 2017 at 3:12 pm
    Permalink

    Domnule Mateescu, mergeti si stati acolo unde va place la aglomeratie si lasati natura orasului Busteni in pace. Poiana Costilei paradis turistic? Nu mersi. Eu vreau sa vad flori acolo si animale salbatice. Se vede ca habar nu aveti ce inseamna natura si cum trebuie pastrata cat mai intacta si protejata. Astfel de oameni ajung in functii de conducere si distrug tot sub pretextul dezvoltarii. Jalnic mai ales ca v-am mai auzit cu astfel de aberatii.

    Reply
    • June 13, 2017 at 4:59 pm
      Permalink

      Da, cu siguranta merg in Sud-Tirol/Trentino Alto Adige, in vacanta. Acolo chiar e liniste, poate n-ai inteles ce inseamna o curte imensa care contine partie de ski !? Localitatile nu au aerul de geto din Busteni cu case si curti inghesuite. Totul este aerisit, curat, placut, natura intacta incat pe munti admiri pajisti cu floare de colt. Nu stai la cozi interminabile la telecabina, nu mergi sa-ti face nevoile in mizeria de la Babele. Nu inghiti praful de pe Valea Cerbului, nici manele si miros de mici. Da, e frumos iar parcul Unesco Dolomiti este parc adevarat. Sigur, natura este frumasa si la Busteni, dar o stalcesc vasnicii administratori si neputinciosii care-si zic iubitori de natura. Iar ca sunt “atacat”, nu-i nicio surpriza, asa patesc toti cei care si-au facut o cariera, stiu, invidia bat-o vina… Nici profesorii si in general intelectualii nu prea va plac, asa cum se prea vede din uitarea in care l-ati lasat pe cel care si-a inchinat toata viata ca va sa lumineze concetatenii, Vintila Marculescu, bunicul meu, directorul scolii timp de 33 de ani, ofiter in Primul razboi mondial, cazut prizonier in lutele din Ardeal. Dar ce conteaza ? Voi, voi stiti mai bine, vad. Dar de trait, traiti mai bine? O noapte in Val Gardena costa 250 eur, dar voi, voi cat castigati din turismul PE CARE IL FACETI ? Vine cineva sa va dea 250 eur/noapte? Sau va imaginati ca mizeria de pe Valea Cerbului e mare “atractie turistica”?

      Reply
  • June 14, 2017 at 12:30 am
    Permalink

    Aveti dreptate in unele privinte dar in materie de natura mai aveti multe de invatat.

    Reply
  • June 14, 2017 at 2:50 pm
    Permalink

    Nimeni nu poate sa conteste rolul pe care acesti frati l-au avut in dezvoltarea intregii zone. Majoritatea bustenarilor si celor din localitatile invecinate au trait din fabrica de hartie facuta de fratii Schiel. In vremea lor, muncitorii harnici erau recompensati, li se dadeau locuinte, case care sunt si azi in picioare. Care patron din ziua de azi mai face asa ceva? Dupa ce au venit comunistii la putere l-au pus director general pe frizerul satului. Muncitorii se dadeau dupa masini si se faceau ca ascut in briceag imaginar. Era o gluma si o revolta a lor.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie
Read previous post:
O săptămână de neuitat in Bușteni și imprejurimi

Liceul Ion Kalinderu a beneficiat de un proiect de schimb de experiență intre elevi din Bușteni și Moissy-Cramayel – Franța...

Close