ULTIMELE ARTICOLE

Acum, de când am devenit persoană publică 🙂 , de la  simplu cetățean cârcotaș de pe tușă, fel de fel de animale au inceput să mă cam caute și să ”mă atragă” de atenție , in felul lor, că ceva nu este in regulă.

In principiu, deoarece nu au drept de vot, ar trebui ”să mă doară la bască” de soarta lor dar … punând in balanța spre exemplu că nici persoanele sub 18 ani nu au drept de vot dar pot avea idei  soluții, sau cereri sau că animalele pot apare oriunde afectând viața de zi cu zi a urbei, atunci trebuie să iau in seamă orice .

Spre exemplu cam de o săptămână incoace, noapte de noapte mă vizitează un urs brun, un pic mai mare ca cel din primăvară și-mi răstoarnă tomberonul. Mă tot face atent că el, Regele Carpaților se află in afara pădurii, după ce a traversat prin fața a peste 900 de locuitori, prin zona Silva la ceas de seară, incepând cu orele 23 si până pe la 7.00, adică tocmai când vine sau pleacă lumea la serviciu, cei care mai au.


Că ne sperie ursul seară de seară și noapte de noapte n-ar fi nimic, dar doar să ne sperie, insă ce ne vom face când … ne va ucide? Este oare vinovat ursul ?

Eu am găsit o soluție insă nu știu cât de viabilă este. Voi verifica și dacă ține treaba atunci vă voi ruga să susținem un proiect mai amplu de ”securizare” a locuitorilor din zonele afectate de Moș Martin, astfel scăpăm și noi și scapă și el.

Voi incerca intâi pe propria-mi piele și gospodărie următorul dispozitiv :

134,51 RON cu TVA

Generator cu ultrasunete profesional anti porci mistreti (300 mp) - M161

 

Denumire produs: M161

Producator: Kemo (Germania)

Mod de combatere: ultrasunete

Daunatori combatuti: porci mistreti
Tensiune de functionare: 12 – 14 V
Consum de curent: max. 150 mA
Frecventa: aprox. 22 kHz (imperceptibila de catre oameni)
Durata impulsului: aprox. 0.5 sec
Intervalul dintre impulsuri: aprox. 5 sec
Raza maxima de actiune: 300 m
Difuzor inclus: L010
Aplicabilitate: gradina de legume, gazon, curte, culturi agricole, terenuri arabile, etc.
Garantie comerciala: 24 luni (pers. fizice) 12 luni (pers juridice)
Livrare oriunde in tara prin curier rapid, taxa transport: 15 ron/tva inclus

Descriere:

Generatorul cu ultrasunete va ajuta sa alungati ecologic porcii mistreti ce va invadeaza gradinile de legume sau terenurile agricole. Difuzorul reda ultrasunetele sub forma de impulsuri. Ultrasunete nu sunt percepute de catre urechea umana.

Montarea genneratorului:

Conectati modulul la difuzor si la o sursa de tensiune (12V). Cablurile de conectare la difuzor si la sursa de tensiune pot avea o lungime de pana la 10m fiecare, dar in orice caz trebuie sa aiba o sectiune trasversala de cel putin 0.75 mm. Daca difuzorul este actionat in mod deschis (de ex. cu spatele fixat pe un perete) unghiul de emisie sonora este de aprox. 120 grade. Raza de actiune actustica este limitate la aprox. 150 m.

Daca instalati difuzorul intr-un tub de plastic deschis la capat, ultrasunetele vor fi emise intr-o singura directie sub forma de manunchi, raza de actiune ajungand pana la 300 m. Tubul de plastic trebuie sa aiba o lungime de aprox. 30 cm. Cu ajutorul acestui tub puteti tinti obiective precise. Dupa montajul si conectarea difuzorului, puteti conecta sursa de tensiune si dispozitivul este gata de functionare. Ledul incorporat se va aprinde la fiecare impuls ultrasonic.

Avertizari:

In cazul animalelor domestice (caini, pisici) rezultatele sunt mai slabe deoarece acestea sunt obisnuite cu zgomotele artificiale din mediul oamenilor (ex: televizoarele mai vechi pot emite zgomote ultrasonice prin intermediul transformatorului de retea, astfel incat animalele domestice nu le mai percep ca pe o amenintare).

Dacă merge treaba 🙂 cred că s-ar putea scrie un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care ”aleșii” să aprobe și să și plătească din banii dvs de impozite și taxe, numiși Buget Local, cel din care se achită ”panseluțele” atât de necesare unui pesaj de vis montan,  un sistem barieră de ultrasunete la lizierele afectate de iesirea lui Moș Martin.

Când noaptea n-ai somn măcar ziua să te odihnești, dar ce, poți ? … Ieri de exemplu m-am trezit certat de o vulpe :

001

Alo, alo ! … stați un pic …

002

Sunt eu vicleana … cea care i-am rupt coada la urs …

003

Bună ziua !

004 005 006

Si de aici incolo a urmat o tornadă de ”injurii” …

007

Că nu mai sunt găini, iepuri, sau alte viețuitoare, că-i este foame, că puii, că o aleargă maidanezii, că diverse …

008

Păi stai să vezi ”vulpițo” că sti … cotețe nu prea mai sunt că au fost dărâmate, că oamenii de pe la noi nu mai pot crește găini sau alte domesticării că n-au cu ce, că sunt sute de case și gospodării părăsite de parcă ne-ar fi lovit vreo molimă,  că pe la liziere nu mai e la modă cu casă ci cu casă de vacanță unde sunt ”depozitați” sute de maidanezi cu buletin de nerezident vizitabili de două ori pe an si in rest …

009

Sunteți niște …! D-aia n-are ”ursu’ ” continuitate la coadă ! dar mai vorbim … dacă ne mai vedem ! … Mai spune-le și tu alor tăi să mai crească o găinușă, un porumbel, nutriuță, ceva, și mai legați ”fiarele maidaneze” … a , și să nu uit, băgav-ați motocicletele și ATV -urile undeva !

010

Ne mai vedem ?… O zi frumoasă și sigură vă doresc eu vouă bipezilor sau patrupezilor pe roți !

La fel și ție vulpițo! Mergi in pace și ai grijă de tine că dacă ar fi după unii 🙂 … ce bine le-ai sta ”in” gât 🙂 !

Web up – ZdB style

___Vizualizari 444

Facebook Comments
Când vulpile vorbesc – la Bușteni
Tagged on:                                                                     

One thought on “Când vulpile vorbesc – la Bușteni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie
Read previous post:
Valea Cerbului se asfaltează, Crucea se reabilitează, salariile se micșorează și

Luna iulie 2017, a fost una a continuării dezvoltării in localitatea de sub poalele Caraimanului, dar și deasupra acestor poale,...

Close