Royal Academy of Music Londra se mută la Sinaia – 14 – 26 iulie


ULTIMELE ARTICOLE

Summer Music Academy Sinaia, organizat de jmEvents, este un program internațional, constând într-o serie de master-classes la cele mai înalte standarde pentru vioară, violă, violoncel, flaut și muzică de cameră cu artiști de elită și profesori de la academii europene de prestigiu. A 5-a ediție, desfășurată la Sinaia, are loc în perioada 14 – 26 iulie.

SMAS_Castelul Peles_2


În 2016, organizatorii pot spune cu mândrie că Royal Academy of Music din Londra se mută la Sinaia, fiecare disciplină având la catedra un profesor al acestei prestigioase școli. Astfel, lista maeștrilor include nume sonore ale școlilor de muzică europene din Marea Britanie, dar și din Elveția, Franța sau Italia:

  • Remus Azoiței, violonist celebru și Profesor la Royal Academy of Music din Londra

  • Paul Edmund-Davies, Visiting Guest Professor – Royal Academy of Music Londra și Royal Northern College of Music din Manchester, fost prim-flautist al London Symphony Orchestra

  • violoncelista Josephine Knight, deținătoare a Alfredo Piatti Chair și Profesor la Royal Academy of Music Londra

  • Charles Sewart, Director al Catedrei de Corzi la Purcell School, Londra, membru al faimosului Chilingirian Quartet

  • Cristina Bellu / Elvetia, președinte ESTA Franța, profesor de violoncel la Scuola Universitaria di Musica din Lugano și Haute Ecole de Musique din Lausanne

  • Andrea Oliva / Italia, prim-flautist al Orchestrei Naționale Santa Cecilia din Roma, profesor la Conservatorio della Svizzera Italiana, Lugano.

Fiecare participant beneficiază de ateliere individuale de muzică, dar și de sesiuni de coaching, mentorat și consultanță în carieră. Notorietatea programului a crescut de la o ediție la alta, astfel încat până în prezent peste 420 de muzicieni din Australia, Africa de Sud, Belgia, Brazilia, Canada, China, Cipru, Coreea de Sud, Costa Rica, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Macedonia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Rusia, Singapore, Slovenia, Spania, Taiwan-China, SUA și România au beneficiat de cursurile academiei de vară, având rezultate notabile.

SMAS_Castelul Peles_1

Academia de la Sinaia se desfășoară în cadrul EUROPAfest Summer Edition 2016, eveniment sub Înaltul Patronaj al Casei Regale. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul www.jmevents.ro și pe pagina de Facebook a programului. Summer Music Academy Sinaia este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Luigi Gageos, directorul Summer Music Academy Sinaia, declara „Prin această academie ne dorim să oferim tinerilor muzicieni profesioniști, aflați la orice nivel de pregătire muzicală, șansa de a lucra cu unii dintre cei mai apreciați artiști și profesori ai timpurilor noastre într-un cadru internațional, care încurajează dialogul și schimburile interculturale. Scopul nostru este performanța și obținerea de către fiecare participant a unor rezultate vizibile, măsurabile, care să-l susțină în parcursul profesional.”

___Vizualizari 72

Facebook Comments

About ZiardeBusteni.ro - Cristian Achim

Fondator al Ziar de Busteni din dorinta de a promova Arealul Bucegilor, de a arata tuturor ca atat Bucegii cat si localitatile de la poalele lor reprezinta ceva. Ziar de Busteni a fost, este si va fi la dispozitia oricui doreste sa lase pentru viitor un mesaj, o fotografie un strigat, un sfat ... Nu sunt jurnalist !
Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *