MEDICI SPECIALIȘTI NOI ÎN CABINETE MODERNE LA SPITALUL SINAIA


ULTIMELE ARTICOLE

Începand cu luna mai 2015 structura Ambulatoriului integrat al Spitalului orășenesc Sinaia va avea două noi specialități: Otorinolaringologie și Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice (o specialitate foarte așteptată de pacienții din zonă). Urmând ca până la sfârșitul acestui an să se prezinte la post și medicul specialist în Neurologie.

Primaria Sinaia


Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea: „Odată cu mărirea echipei de medici specialiști am continuat și modernizarea spațiilor în care se desfășoară activitatea Spitalului Sinaia. Ambele componente sunt importante pentru oferirea unor servicii medicale de calitate. La Sinaia, am reusit în fiecare an să atragem medici noi și să creștem gradul de satisfacție al pacienților. Este meritul întregii echipe, atât din prisma încrederii în personalul medical, cât și prin oferirea unor servicii de analize medicale acreditate.

Clădirea Ambulatoriului integrat al Spitalului orășenesc Sinaia, al cărei prag a fost trecut de peste 16.200 de pacienti în anul 2014, cu bilete de trimitere de la medicii de familie, a fost complet reabilitată.

S-au efectuat lucrări de reparații exterioare, termoizolație și a fost înlocuit acoperișul, iar la interior s-au făcut recompartimentări, placări cu suprafețe noi lavabile, în conformitate cu cerintele medicale. S-a schimbat destinația unor spații administrative în cabinete medicale, s-a mărit suprafața sălii de asteptare, s-au reconfigurat instalațiile termice și sanitare, s-au creat grupuri sanitare și rampe de acces pentru persoane cu dizabilități.

De asemenea, s-a refăcut instalația electrică interioară pe consumatori de tip led, iar cabinetele nou înființate au fost amenajate cu mobilier și dotări medicale necesare.

Laboratorul de analize medicale, urmare lucrărilor de reconfigurare a clădiri, a beneficiat de un spațiu nou, cu funcțiune “Cameră pentru recoltări analize”.

Specialitățile ce vor funcționa autorizate de DSP Prahova în clădirea reabilitată a Ambulatoriului sunt: medicină internă, psihiatrie, dermatovenerologie, otorinolaringologie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, pneumologie.

Valoarea investiției este de aproximativ 200 000 lei.

Spitalul Orășenesc Sinaia deservește atât sinăienii și turiștii, cât și populația localităților învecinate.

___Vizualizari 758

Facebook Comments

About ZiardeBusteni.ro - Cristian Achim

Fondator al Ziar de Busteni din dorinta de a promova Arealul Bucegilor, de a arata tuturor ca atat Bucegii cat si localitatile de la poalele lor reprezinta ceva. Ziar de Busteni a fost, este si va fi la dispozitia oricui doreste sa lase pentru viitor un mesaj, o fotografie un strigat, un sfat ... Nu sunt jurnalist !
Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *