Arbori și arbusti – Fișa Bucegi – Sit Natura 2000
0063 P Abies alba – Brad argintiu
Este un brad originar din Europa, din Munții Pirinei la nord de Normandia, în est Munții Alpi și Munții Carpați, și în sud până în sudul Italiei și nordul Serbiei, unde s-a integrat alături de apropiatul brad bulgar.[restrict] Este un masiv conifer (verde tot timpul) crescând până la 40-50 m (rar 60 m) înălțime cu diametrul trunchiului de până la 1,5 m. Cel mai mare copac măsurat a fost de 68 m înălțime și avea o grosime a trunchiului de 3,8 m. Se întâlnește la altitudini între 300-1700 m (în general peste 500 m), pe munți unde precipitațiile depășesc 1000 mm.
0064 P Acer pseudoplatanus – Paltinul de munte
Este un arbore din familia aceraceelor cu frunze groase, palmate, cu fructele disamare și cu lemnul alb, foarte rezistent, elastic și fin, folosit la fabricarea mobilei și a instrumentelor muzicale.
0100 P Fraxinus excelsior – Frasin
Este un gen de plante din familia Oleaceae, originar din regiunile temperate ale emisferei nordice. Cuprinde circa 65-75 specii de arbori și câteva de arbuști. Specia comună în Europa, răspândită și în România, este Fraxinus excelsior.Atinge înălțimea de 40 metri. Tulpina sa prezintă în partea tânără scoarță de culoare cenușie-verzuie, iar în partea bazală de culoare cenușiu-negricioasă.Are frunze imparipenate, compuse din 7-13 foliole sesile. Înflorește în luna aprilie, înainte de apariția frunzelor. Florile nu au nici caliciu, nici corolă, iar androceul este redus la două stamine; pe același individ se găsesc flori mascule, femele și hermafrodite. Fructul este aripat
0108 P Larix decidua ssp. carpatica – Zada
Subspecia crește spontan în 5 centre munoase din România: Ceahlău, Ciucaș, Bucegi, Lotru și apuseni. Are coroana neregulată, ușor asimetrică, mai conică ca la varietatea tipică, cu tulpina ușor arcuită la bază. Florile sunt unisexuat-monoice, cele mascule sunt în amenți mici, gălbui iar cele femele in conulețe erecte, mov-roșiatice, extrem de decorative în perioada înfloririi.
Particularitîți biologice și ecologice: Laricele carpatin este o specie montană care vegetează bine în spațiile bine aerisite, însorite. În cultură coboară la altitudini destul de joase (de exemplu la Poieni-Iași crește la circa 200 m altitudine). Este rezistent la ger, la fum și la gaze. Are o longevitate relativ mare, poate atinge 700 de ani.
Laricele carpatin este un arbore forestier și ornamental prețuit pentru coronamentul sau luminos, portul elegant și finețea frunzelor de culoare verde-deschis care în toamnă devin galbene. În parcuri și grădini se întrebuințează sub formă de grupe și pâlcuri pe peluze sau în masivele de arbori, în fața construcțiilor pentru imprimarea dinamismului unor construcții statice și pe fundaluri de culoare mai închisă.
0117 P Picea abies – Molid
Este o specie de arbori coniferi care pot avea înălțimea până la 50 m (arbori din clasa I si II Kraft) și diametrul trunchiului până [/restrict]la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu frunze aciforme de culoare verde inchis.
0124 P Acer platanoides – Arțar
Numit și paltin de câmp, este un arbore rezistent, cu lemnul alb și tare, cu frunze caracteristice, lucioase, despicate în cinci lobi lungi și ascuțiți, de 10 – 18 cm diametru, cu sinusuri larg rotunjite. Pețiolul frunzei este lung; frunza are o sevă lăptoasă. Toamna frunzele se colorează în galben-auriu ajungând până la roșu. Are flori de culoare galben verzuie, grupate în inflorescențe care se deschid în aprilie-mai înaintea apariției frunzelor. Fructul este format din două samare alăturate, de 8 – 10 centimetri, cu aripioare late ce formează un unghi obtuz.
Arțarul este iubitor de climat călduros dar rezistent la geruri. Crește și se dezvoltă bine pe soluri uscate dar fertile cu continut mare de calciu. Rezistă bine și la semiumbră. Crește până la 30 de metri. Este rezistent la fum și praf, motiv pentru care se foloseste de-a lungul șoselelor și autostrăzilor, în perdele de protecție.
0158 P Fagus sylvatica – Fag
Poate ajunge la înălțimi de până la 49 m și 3 m diametrul trunchiului, deși de obicei el are 25–35 m înălțime și diametrul trunchiului până la 1,5 m. Este înalt, impunător, cu scoarța netedă, cenușie-albicioasă. Jirul, fructul fagului, a fost utilizat încă din vechime pentru un anumit untdelemn, dar și pentru hrana porcilor.
Coaja fagului este folosită ca febrifug și tonic amar, fiind unul dintre echivalenții europeni ai chininei, alături de scoarța de salcie.
Gudronul de fag se folosește în unele boli de piele, precum și la vindecarea afecțiunilor respiratorii sau la ameliorarea simptomelor acestora.
0167 P Larix decidua – Larice
Laricele este o specie indigenă putând uneori atinge înălţimi de peste 50 m şi diametre de până la 2 m. este o specie exclusiv europeană, cu un areal fragmentat şi concentrat numai pe teritorii montane, cu centrul cel mai important în Alpi: în Alpii Occidentali ai Franţei şi Elveţiei ajunge la 2200 m (în amestec cu Pinus cembra şi Pinus uncinata), iar la altitudini mici în Alpii Centrali şi Orientali coboară la 400 m (subspecia decidua). Altitudinile minime se înregistrează în Apuseni (650 m), iar cele maxime sunt de circa 1820 m în Ceahlău şi de 2050 m în Bucegi.
0168 P Larix decidua ssp. polonica – Larice ( subspecie)
Laricele este o specie indigenă putând uneori atinge înălţimi de peste 50 m şi diametre de până [restrict]la 2 m. este o specie exclusiv europeană, cu un areal fragmentat şi concentrat numai pe teritorii montane, cu centrul cel mai important în Alpi: în Alpii Occidentali ai Franţei şi Elveţiei ajunge la 2200 m (în amestec cu Pinus cembra şi Pinus uncinata), iar la altitudini mici în Alpii Centrali şi Orientali coboară la 400 m (subspecia decidua). Altitudinile minime se înregistrează în Apuseni (650 m), iar cele maxime sunt de circa 1820 m în Ceahlău şi de 2050 m în Bucegi.
0177 P Pinus cembra – Zâmbru
Acest arbore poate atinge o înălțime de până la 20–25 m și un diametru de 2 m, înrădăcinare pivotantă cu o bună rezistență la doborâturile de vânt; are coroana în tinerețe îngust-piramidală, apoi largă și rotunjită, adesea neregulată, cu multe vârfuri. Scoarța este verde-cenușie, netedă. Zâmbrul are acele subțiri, în trei muchii, rigide și grupate câte 5 pe un brahiblast, cu o lungime de până la 10 cm, de culoare verde-întunecat, lucitoare. Conurile, ovoidale și erecte, conțin semințe mari, nearipate, cu miezul comestibil, apreciate în unele părți ca alunele la noi, de 10 cm lungime, și semințe de 5 mm. Lemnul său este maro-închis, foarte rezistent, folosit la fabricarea mobilei și în sculptură. Produce lemn valoros și foarte trainic.
0192 P Taxus baccata – Tisa
Pe teritoriul României, tisa era considerabil mai răspândită în trecut, acesteia fiindu-i acordat însă, în prezent, statutul de specie ocrotită, fiind declarată, de asemenea, un monument al naturii, numărul actualmente scăzut de indivizi fiind datorat tăierii lemnului valoros. Adeseori, tisa este plantată în parcuri și grădini din motive ornamentale.
0183 P Salix hastata – Salcie
Plantele din genul salix sunt cunoscute în România sub numele generic de salcie, respectiv răchită. Numele popular de “salcie” provine în limba română din latinescul salix. Genul Salix este răspândit în întreaga emisferă nordică, fiind întâlnit în principal pe soluri umede, pe malurile râurilor, iazurilor și lacurilor în zonele mai răcoroase.
0184 P Salix phylicifolia – Salcie
Plantele din genul salix sunt cunoscute în România sub numele generic de salcie, respectiv răchită. Numele popular de “salcie” provine în limba română din latinescul salix. Genul Salix este răspândit în întreaga emisferă nordică, fiind întâlnit în principal pe soluri umede, pe malurile râurilor, iazurilor și lacurilor în zonele mai răcoroase.
0185 P Salix viminalis – Salcia energetică
Salcia energetică este o sursă alternativă de energie asemănătoare combustibililor fosili de genul cărbuni, păcură, petrol etc. Marea diferenţă între salcie şi cărbuni sunt emisiile poluante eliberate în atmosferă. Arderea salciei în formă brută sau peletizată are emisii aproape zero. Centralele casnice şi chiar termocentralele încep să câştige tot mai mult teren pe piaţa energetică a lumii.
0198 P Salix silesiaca x caprea – Salcie pitică
0121 P Ribes alpinum – Coacăz
Arbust fructifer
0122 P Rubus hirtus – Mur
Murul de padure este comun în toata Europa, la noi fiind prezent de la coline (gorunete, fagete) si pâna în etajul montan.
Abunda pe soluri cu humus mull, mull-moder, slab-moderat acide, bogate în baze de schimb. Este o specie relativ higrofita, pretentioasa fata de umiditatea atmosferica. Este rezistent la umbra, caz în care nu fructifica.Importanta economica a acestui arbust consta in industria terapeutica avand mai multe beneficii. stânjenesc regenerarea padurii; pe tulpini sunt prezenti ghimpi si glande rosii sau violaceu închise, pedicelate, inegale
0127 P Actaea spicata –[/restrict] Orbalt
Remediu al reumatismului articular deformant ce afecteaza in principal articulatiile mici, in special ale pumnului dar si glezneI, picioare si degetele picioarelor
0182 P Rubus idaeus – Zmeur
Arbust tufos, peren, cu lăstari târâtori, cu tulpini drepte, arcuite spre vârf, cu ghimpi drepți, de forma unor ace, adeseori plasați numai pe partea inferioară. Zmeurul aparține familiei Rosaceae. Fructul, care se numește zmeură, este de culoare roșie, cu miros plăcut și gust acrișor-aromat. Zmeura se cultivă din două motive: pentru consumul fructelor în stare proaspătă și pentru procesare industrială. Din zmeură se extrage xilitolul, care este un îndulcitor artificial folosit mai ales în tratarea și prevenirea cariilor dentare.
Zmeurul înflorește începând din luna mai până în iulie. Crește spontan în locuri stâncoase, luminișuri de păduri, regiuni deluroase și muntoase. Poate fi intâlnit pe întreg teritoriul României, fiind o plantă specifică zonelor cu climă temperată.
0190 P Sorbus aucuparia – Scoruș de munte
Scorusul de munte face parte din flora spontana a Europei. In tara noastra este intalnit mai ales in zonele de munte si de deal, sporadic la campie, prin luminisuri si liziere de paduri. Scorusul de munte este un arbust, poate ajunge pana la inaltimi de 8 m, are scoarta neteda si gri la cei tineri si maronie si crestata la cei batrani. Ramurile tinere sunt verzi si acoperite cu perisori, transformandu-se in ramuri maron si gabre. Frunzele sunt lobate, alcatuite din 8-9 perechi de frunzulite ce cresc opus, cu margini zimtate. Florile cresc grupate in inflorescente terminale tulpinii bogate, ajungand pana la 250 de flori albe. fructele sunt de marimea unui bob de mazare, rosii si cu gust astringent. Dintre elementele chimice constitutive amintim: tanin, acid malic, acizi organici, uleiuri eterice, carotina, zaharuri, saruri minerale. Principalele calitati ale plantei sunt: depurativa, diuretica, hemostatica, antitusiva, antireumatica, astringenta, mareste diureza si curata epiteliul renal, vitaminele b, C, E. In fitoterapie se utilizeaza fructele, ce trebuiesc recoltate in septembrie- octombrie. In unele zone ale tarii fructele sunt folosite pentru gemuri si marmelade.
0199 P Sambucus nigra – Socul
Această specie este folosită ca plantă medicinală și ornamentală. Este o specie otrăvitoare pentru mamifere. oate părțile componente ale plantei, cu excepția florilor și fructelor coapte (dar încluzând semințele coapte) sunt otrăvitoare, deoarece conțin glicozită cianogenică. Scoarța conține cristale de oxalat de calciu. Extracte de scoarță, frunze, flori, fructe și rădăcini sunt utilizate pentru tratarea bronșitei, tusei, infecțiilor sistemului respirator superior, febrei.
___Vizualizari 8302
