ULTIMELE ARTICOLE

0042 M Cervus elaphus – Cerbul Carpatin

0042Cerbul carpatin

Cerbul carpatin (Cervus elaphus) este, după elan, cel mai mare reprezentant al copitatelor sălbatice din fauna ţării noastre. Masculul, denumit cerb (sau taur), ajunge pînă la 350 kg ; femela, denumită ciută (sau cerboaică), cîntăreşte, în medie, 150 kg, iar viţelul de un an, 100 kg. Din greutatea totală a cerbului, ca şi la ceilalţi reprezentanţi ai familiei, 25% o constituie viscerele.


Cerbul poartă coarne care [restrict]alcătuiesc „trofeul”. Acestea sînt lepădate, ca la toate cervidele, în fiecare an.

Trofeul este alcătuit din craniu, doi cilindri frontali care leagă craniul de prăjini şi prăjinile. Ramificaţiile prăjinilor poartă denumiri specifice (raza ochiului, raza de gheţuri, raza mijlocie), cele din vîrf alcătuind coroana, care poate avea diferite forme (fig. 1.2). Trofeele cerbului carpatin se caracterizează prin perlaj (totalitatea proeminenţelor) abundent, culoarea în general închisă şi greutatea mare, care în cazuri excepţionale, depăşeşte 14 kg. In timpul creşterii, coarnele sînt învelite în piele ce se exfoliază prin luna iulie-august. Inaintînd în vîrstă, coarnele se dezvoltă continuu, dar numărul de ramuri nu este un criteriu de determinare a vîrstei. Longevitatea (vîrsta maximă) a cerbilor în libertate este de 17-18 ani, însă coarnele cele mai puternice le are la 12-14 ani.

Urmele cerbului sînt caracteristice, fiind mai mari la tauri şi mai mici la ciute.

Răspîndirea cerbului în ţara noastră este legată, în general, de pădurile de foioase de la coline şi, în special, de cele de amestec sau de răşinoase de la munte Răspîndirea cerbilor este strict legată de hrana preferată, care constă din diferite părţi ale plantelor lemnoase şi erbacee. Deosebit de căutate sînt: jirul, ghinda, merele şi perele pădureţe, ciupercile. în timpul iernii cerbii se adună în cîrduri, iar mai departe duc viaţă individuală.

Perioada împerecherii are loc la sfîrşitul lunii septembrie şi începutul lui octombrie şi se caracterizează prin boncănit sau muget, cînd au loc lupte între masculi. Perioada de gestaţie durează 34 săptămîni, femela născînd de obicei un singur pui, în luna aprilie-mai. [/restrict]Sporul anual la cerb este de 10-20 % din efectivul total, fiind mai mare sau mai mic în funcţie de asprimea iernii, de hrană şi de numărul de lupi din teren.

0044 M Dama dama – Cerbul lopatar

0044cerb lopatar

Cerbul lopatar poarta denumirea stiintifica Dama dama, (Linnaeus, 1758), si este membru al familiei cervidae. Masculul se mai numeste taur sau lopatar, femela ciuta sau lopatarita, iar tineretul pina la un an – vitel. Pentru numele generic al speciei era utilizat, odinioara, si termenul de cerb dama, azi iesit din uz.

Cerbul lopatar are lungimea corpului de de 130-160 cm (de la bot la coada), inaltimea la greaban 85-110 cm, coada fiind mai lunga decat a celorlalti cerbi.

Greutatea eviscerata este de maxim 120 kg la mascul la inceputul bocanitului, media fiind insa de 70 kg in biotopurile favorabile si 45-50 kg in cele slabe. La ciute media este de 29-37 kg, greutatea maxima fiind 65 kg. Culoarea blanii, in timpul verii este brun-deschisa, cu pete albe pe spate si laturile corpului iar pe partea interioara a picioarelor si pe abdomen alba. In timpul iernii culoarea devine brun inchisa, cu pete mai deschise la culoare. Aceste pete albe se mentin toata viata, cu exceptia exemplarelor de culoare alba sau neagra. Exemplarele ce sufera de albinism sunt in numar mai mare in cadrul acestei specii decat in cazul altor specii de cervide. Naparlesc de 2 ori pe an, primavara si toamna.

La varsta de 7-8 luni coarnele incep sa creasca acestea curatindu-se incepand de la sfarsitul lunii august pana in luna septembrie. Sulitarii de doi ani isi leapada coarnele in aprilie-mai. Lopatarilor adulti le cad coarnele in luna aprilie, intai celor batrani, iar apoi celor mai tineri. Coarnele se curate apoi de piele si par de la sfarsitul lui august pana la inceputul lui septembrie, intai cele ale exemplarelor batrane, apoi cele ale celor mai tineri. Coarnele lopatarului ating dezvoltarea maxima in jurul varstei de 10-12 ani, fiind cu atat mai valoroase cu cit au prajini mai lungi si mai groase si cu cat lopata este mai lunga si mai lata.

Glasul cerbului lopatar, la boncanit, este mai slab decat al cerbului comun, fiind asemanator cu un mormait sau sforait mai discret.

Simturile sint tot asa de agere ca si la cerbul comun – mirosul si auzul fiind cele mai bine dezvoltate. Apropierea de un cerb lopatar crescut in libertate este dificila in afara perioadei de boncanit, acesta, scapat de “grija” procrearii, fiind mult mai atent.

0050 M Capreolus capreolus – Capriorul

0050capriorul

Lungimea corpului este de 100-130 cm, inaltimea este de 70-80 cm, iar greutatea unui mascul situata intre 15- 30 kg. Corpul si gatul sunt usor alungite, ochii mari si vioi. Picioarele sunt subtiri si inalte. Masculii prezinta coarne drepte si putin ramnificate. Culoarea variaza dupa anotimp. Vara, in general, rosie-galbena, cu picioarele mai galbui, pe cap amestecata cu cenusiu, iar in regiunea anusului si oglinda galbui-albicioase. Iarna galbena-cafenie, cu oglinda alba.

0054 M Felis silvestris –  Pisica salbatică

0054pisica salbatica

[restrict]Pisica sălbatică numită și mâță sălbatică, mârtan sălbatic sau cotoi sălbatic, este o felină mică, nativă Europei, părții vestice a Asiei și Africii. Specia este carnivoră și se hrănește cu mamifere mici, pasări și alte animale de mărime asemănatoare. Se disting câteva subspecii răspândite în regiuni diferite.Pisica sălbatică a fost, datorită aspectului și dimensiunilor ei, mai puțin râvnită și vânată decât râsul. Ca urmare, astăzi se întâlnește din Delta Dunării până în munți, pe teritorii mult mai largi decât râsul. Ea preferă pădurile liniștite, cât mai întinse, cu mulți arbori bătrâni și/sau hățișuri.

Ca și râsul, este un animal singuratic, dar în perioada împerecherii poate fi întâlnită și în grupuri. Pisica sălbatică se împerechează în februarie-martie, iar după o gestație de circa 70 zile, femela naște 2-4 pui. Aceștia sunt orbi timp de 10-12 zile. După numai o lună, puii sunt capabili să își urmeze mama la vânătoare. De la aproximativ 3 luni pot vâna singuri. O caracteristică a împerecherii la pisica sălbatică este glanda perianală, de secreție externă, ce secretă un lichid cu miros de valeriană, folosit pentru marcarea teritoriului, dar și pentru atragerea partenerului. După unele ipoteze mirosul acesta provoacă reacția de vânare necontrolată din partea râsului.

0059 M Rupicapra rupicapra carpatica – Capra neagră

0059capra neagra

Astăzi, populaţiile de capră neagră din România sunt prezente în câteva masive muntoase, astfel: Rodnei, Piatra Craiului, Bucegi, Făgăraş, Retezat sau Munţii Vrancei, unde au fost introduse mai de curând. Conform evaluărilor, ţara noastră are un numar de circa 7000 de exemplare.

Vara, culoarea blănii este gălbui – maronie cu nuanţe cenuşii roşiatice. Iarna se schimbă în brun închis, fără nuanţe. Coarnele sunt permanente, adică nu cad anual şi poartă ambele sexe. Ţapii au coarnele mai mari, mai groase şi mai pronunţat curbate decât la femele. Între coarne există o glandă cu secreţie externă, cu rol în împerechere.

Capra neagră poate trăi până la vârsta de 20 de ani. Auzul şi mirosul sunt foarte bine dezvoltate. Când simte un pericol, scoate un şuierat puternic dând astfel semnalul de alarma pentru întregul cârd. Împerecherea are loc între 15 octombrie – 15 noiembrie. După o gestaţie de 6 luni, capra fată un ied, mai rar doi.

 0041 M Arvicola terrestris scherman – șoarece de pământ

0041Arvicola terrestris scherman

0046 M Martes martes – Jderul de copac

0046jderul de copac

Capul si trunchiul jderului de copac masoara 44-50 cm; coada are 23-28 cm; greutatea masculului este de 1,2-1,8 kg iar a femelei de 0,8-1,4 kg. Spatele cafeniu întunecat. Botul roscat. Fruntea si obrajii cafenii deschis. Laturile corpului si abdomenul galbui. Picioarele cafenii-negre. Coada cafenie-roscata. Buza superioara cu mustati. Sub ochi, pe barbie si gât, smocuri rare de par tare. Iarna, blana mai întunecata. Se întâlnesc uneori exemplare albe cu gâtul galben deschis.

Puii jderului de copac sunt neajutorati, se ridica greu în picioare si timp de sase saptamâni sunt hraniti exclusiv de mama lor. Masculul nu participa la cresterea puilor.

Jderul de copac este raspândit în toate regiunile paduroase din emisfera nordica. La noi, prin padurile de foioase din lantul carpatic, prin scorburile si crapaturile stâncilor, prin cuiburile parasite de pasarile rapitoare sau în cele de veverita. Se catara cu usurinta pe copaci.

Jderul de copac se hraneste cu iepuri, soareci, veverite, cu oua, uneori fructe, miere de albine, insecte mari; distruge cocosii si gainusele de munte.

0047 M Nannospalax leucodon – Orbetele

0047orbetele

Capturarea indivizilor aparţinând speciei protejate Nannospalax leucodon -orbete mic este permisă numai pentru realizarea de cercetări ştiinţifice şi se poate face doar cu acordul scris al custodelui, pe baza unei cereri şi a unei documentaţii detaliate, fiind realizată doar sub supravegherea acestuia.

048 M Neomys fodiens – Chițcan de apa

 0048Chițcan de apa

Este un mamifer ce trăiește atât în mediul acvatic cât și în mediul terestru. Preferă pâraiele și râurile cu apă curată și curgere lentă. Înotător și scufundător excelent, se îndepărtează foarte rar de mal. Hrana este compusă din raci mici, insecte acvatice, broaște sau pești de[restrict] dimensiuni mici.

0051 M Chionomys nivalis – Șoarece de zapadă

0051soarece de zapada

Soarecele de zapada (Microtus nivalis) are o lungime de 12-14 centimetri si o greutate de doar 40-50 de grame. Are o blana deasa si lunga, coada alba. Ochii si urechile sunt mari, perii senzitivi de pe cap lungi.

Naste de 2-3 ori pe an cate 3-7 pui in cuiburi captusite cu plante uscate tocate marunt. Traieste pana la 3-4 ani. Consuma ziua graminee aspre, fructe de merisor, radacini.

Foloseste ca adapost crapaturile din stanci, golurile dintre pietre. Face rezerve mici de hrana pentru iarna, caci umbla de obicei pe sub stratul de zapada dupa lujeri si radacini.

Il gasim in munti la altitudini de 600-2000 de metri, in locuri insorite.

0052 M Crocidura suaveolens – Chițcan de grădina

0052chitcan de gradina

0053 M Dryomys nitedula – Pârș cu coadă stufoasă ,veverinul

0053pârș cu coadă stufoasă veverinul

Pârșul cu coada stufoasă are un aspect care sugereaza eleganta, avand spatele cafeniu deschis si cu o dunga neagra de la bot pana la baza urechii. Abdomenul alb este vizibil si din lateral. Coada este deosebit de stufoasa, cu perii mai lungi spre varful cozii.

Talia parsului cu coada stufoasa este asemanatoare cu cea a unui hamster pitic. Botul este mai lung si mai ascuti decat al celui poreclit “alunarul”.

Este raspandit din zonele de deal pana in munti, la nivelul padurilor cu amestec de fag, molid si brad, dar este mai rar decat speciile mai sus amintite. Frecvent apare in livezi si gradini. Prefera scorburile naturale sau artificiale, dar in lipsa acestora isi construieste cuibul intre ramurile dese ale arbustilor, din frunzele acestora.

Hrana lor seamana cu cea a parsului mare, si, la fel ca si acesta, este activ intre mai si octombrie. Fiind mai putin prolifici decat parsii de alun, femelele nasc o singura data pe an 2-6 pui, care isi deschid ochii la 4-5 saptamani dupa nastere. Interesant esre faptul ca, in tarile mediterane, unde nu hiberneaza, nasc chiar 2-3 randuri de pui intr-un an.

0055 M Myoxus glis – Pârș

0055pars

Animal mic, [restrict]din ordinul rozătoarelor, cu coadă lungă acoperită cu păr des

0056 M Neomys anomalus – Şobolanul de apă

0048sobolanul de apa

0060 M Sorex alpinus – Chițcan de munte

0060chițcan de munte

0061 M Sicista betulina – Șoarece săritor de pădure

0061soarece saritor de padure

Capul + trunchiul (50) 60-80 mm; coada (75) 90-110 mm; urechea 10-15 mm; talpa posterioară (fără gheare) (14) 16-18 mm; craniul (16) 18-20 mm; greutatea 5-12 g. Spatele destul de uniform colorat, de la sur deschis până la roşcat (gălbui-castaniu). Ventral galben pal. Pe şira spinării, de la ceafă până la baza cozii, o dungă întunecată, aproape neagră, ce se îngustează progresiv către coadă.

Răspândit mai mult în nord-estul Europei. La noi semnalat din Bucegi, unde urcă până la 2000 m, şi din Rarău. Cuibul la marginea pădurilor de molid în trunchiuri putrede, rar în galerii subterane. Se hrăneşte cu insecte (cărăbuşi, furnici, etc.), omizi şi vegetale; preferă lăstarii de mesteacăn. Modul de viaţă diurn şi nocturn. Nu se cunoaşte înmulţirea; de altfel se găseşte în exemplare izolate şi foarte rar. Hibernează din septembrie-octombrie până în aprilie-mai.

 0049 M Pipistrellus nathusii – Liliac (pipistrel)

0049nathusius-pipistrelle

0045 M Eptesicus serotinus – Liliacul comun

0045Eptesicus serotinus

Anvergura 340-350 mm; urechea 17-19 mm; greutatea 13-17 g. Urechea, cu puţin mai scurtă decât lungimea capului se inseră cu marginea externă a pavilionului la nivelul colţului gurii, sub unghiul posterior al ochiului. Tragusul de două ori mai lung decât lat, drept sau uşor concav pe marginea internă, cu vârful rotunjit. Patagiul se inseră pe metatars, aproape de baza degetelor. Epiblema, subţire, se întinde în lungul pintenului. Ultimele două vertebre codale libere (6-8 mm). Spatele cafeniu-fumuriu; abdomeniul cafeniu-gălbui palid. Firul de păr pe spate bicolor, cu vârful de culoare deschisă, iar cel de pe laturi şi abdomen unicolor pe toată lungimea sa. Urechie, patagiul şi uropatagiul cafenii-întunecat-negricioase.

Răspândit în toată Europa. La noi, destul de comun la şes, deal şi munte, unde nu urcă prea sus. Este sensibil la intemperii. Trăieşte în podurile caselor, pe sub streşini, prin clopotniţe în grupuri de câteva zeci sau prin peşteri în colonii de sute de indivizi. Iese la vânat târziu după asfinţitul soarelui, prin alei şi grădini, zburând aproape de pământ, fâlfâind des din aripi. Femela naşte 2 pui. Primăvara apare târziu, toamna se retrage pentru iernat cel mai devreme faţă de alte specii. Este cunoscut la noi din Transilvania, Dobrogea, Câmpia Română.

0057 M Nyctalus leisleri – Liliacul nocturn

0057nyctalus_noctula

0058 M Plecotus auritus – Liliacul auriu[/restrict]

0058Plecotus auritus

0062 M Vespertilio murinus – Liliac particolor

0062liliac vespertilio

 

 

___Vizualizari 906

Facebook Comments
Mamifere, rozătoare,lilieci in Bucegi – Sit Natura 2000
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie
Read previous post:
parcdezapezit
Patinoar și Centru Medical la Bușteni

Să mai zică cineva că Bușteniul ”stă pe coadă” și doar se continuă ”inerția”. Trebuie să imi cer scuze că...

Close